Saturday, April 30, 2011

Made of...

My eyes are made of tears,
My childhood is made of toys,
My soul is made of fears,
My life is made of joys...

Seule


 



La solitude embrasse mon âme...
Ni le bossu de Notre-Dame
N'est si seul comme suis je.
J'ai chanté toujours pour l'amour,
Mais je savais pas qu'il était dur.
Voila! Il m'a mis en mille pièces...

Şlefuind un suflet




Cioburi de ploaie adânc înfipte în ochii-mi făr’ de viaţă
Sunt veşnic scrise de trupu-mi ce lipsit de sânge-ngheaţă;
Vânt ameţitor de dulce prin natura moartă mă plimbă,
Stârnind furtuni de suferinţă vie în orişicare limbă...
Spinii amari ai lumii devin poveri, cuvinte reci şi grele,
Dar nu mă tem, ştiu să le-nfrunt, adeseori mă joc cu ele!
Însă mângâierea tainică a Naturii atinse de Divinitate
Mă umple de iubire, de vers tinzând spre eternitate...




Copacul plâns


Săgeţi albastre, înciudate, sălbatice
se cuibăresc în mine anevoios
curgând.
Copacul plâns din faţa mea,
pe obraz
lacrima ta.
Nimic mai mult
decât o mare de suflete
care se risipesc atât de încet
sau atât de repede...
Nici nu mai ştim ce a durut,
nici nu visăm nimic mai mult
decât întreg Universul.

Eu te iubesc;
te îngheţ cu mii de flăcări
din buchete de stele.
Tu nici nu priveşti...
Nu vrei să ştii
ce ploi ciudate mă inundă!
Al tău surâs,
amar apus de nebunie
se stinge greu...

Un soare muribund,
un cântec în culori,
păsări legănându-şi zborul către veşnicie,
printre frunze adormite
de răsuflarea grea
a vântului ceresc.

Copacul plâns din faţa ta
nimci nu vrea,
nimic nu-ţi cere!
Un dor nebun, adânc
suspină din cerul de plumb
ce îl respiri...

Frustrare



Photo by SHTTEFAN on Unsplash

Un pahar gol... în stomacul plin de fluturi,
O minune abătută asupra unui cer închis,
Un pahar plin... vărsat de vânt la întâmplare,

O vioară neacordată la timp vibrând sunete mute...
Se-nvălmăşesc adesea în amintiri cu gem de prune,
Cu frunze de nuc uscate în gânduri câteodată...

"Amin! Amin!" îngână clopotul unui suflet de aramă;
Un înger nervos trântind privirea-i infantilă
Pe o carte necăjită din trecutul prăfuit,

Un psalm rostit în grabă la apus de viaţă
Împletesc alene o cale tăinuită către un Paradis...
Ce vis străin cu zbor de lacrimi picurând prea des!

Aripi ce dor deja profund tinzând spre nori zeloşi,
Copaci prea blânzi, mereu ascunşi departe, într-un colţ
Aşteaptă ochiul, mâna, pasul de copil ce-am fost!

Dar zbuciumată închid totul ca pe-o carte de poveşti...





Adio?...



Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Pe altarul atâtor iluzii risipite
jertfesc, pentru ultima oară,
o iubire dureros de ireală...
o obsesie adânc înfiptă
în sufletu-mi dezgolit, surghiunit în neant.

Cât timp rătăcind în sensuri fără sens!
Câte vise înălţate din nispuri şi lacrimi!
Pentru cine au ars focuri tremurânde?...
Pentru cine au înflorit speranţe fără rost?...
Chinuri amarnice, nopţi de lumină...

Azi se ofilesc ultimele petale de viaţă;
azi se sting ultimii tăciuni prea zbuciumaţi.
Mă ascund în zdrenţele propriei fiinţe...
Nu te mai cunosc, nu te mai iubesc,
nu mai exişti... Oare?






Pelin

Photo by Anthony Tran on Unsplash


Struguri, învăluiţi cu aromă dulce de poezie,
Fluturi trişti, ofiliţi, urcând grăbiţi la cer
Îmi clatină inima, jalnic de pustie...
Şi, ciudat... la tot ce-a fost încă mai sper...

Plouă... miresme stranii, amare ecouri...
Fiinţe pribege îşi dau sufletul în mine.
Nimeni mâna-nvineţită nu-mi va ţine
Când mă vor ajunge cumplitele doruri...

Ce-am fost, ce sunt, devin a mia oară:
O stâncă neclintită pe culmi necunoscute;
Cuprinsă în răcoare şi-uscăciune neîncepute...
Cine mai ştie când a durut întâia oară?





Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...