 |
| Photo by Kelly Sikkema on Unsplash |
Pe altarul atâtor iluzii risipite
jertfesc, pentru ultima oară,
o iubire dureros de ireală...
o obsesie adânc înfiptă
în sufletu-mi dezgolit, surghiunit în neant.
Cât timp rătăcind în sensuri fără sens!
Câte vise înălţate din nispuri şi lacrimi!
Pentru cine au ars focuri tremurânde?...
Pentru cine au înflorit speranţe fără rost?...
Chinuri amarnice, nopţi de lumină...
Azi se ofilesc ultimele petale de viaţă;
Mă ascund în zdrenţele propriei fiinţe...
Nu te mai cunosc, nu te mai iubesc,
nu mai exişti... Oare?
No comments:
Post a Comment