Sunday, November 20, 2011

C'est pas ta faute...




Tu as changé beaucoup. Tu n’es plus l'enfant éternel qu'on rencontrait toujours dans le bois enchantée les nuits, sous la lune ensommeillée. Les chevaux sauvages et les fleurs qui parlent ne te connaissent plus... Tu ne peux pas courir maintenant. Les pieds lourds t’empêchent t’éloigner de ta propre vie. Tu ne peux pas d’y échapper. C'est la vie réelle que tu n'aimes, bien sûr, mais... Mais qu'est-ce qu'on peut faire?

Tu dois cesser la chercher. Tu le sais très bien. Tu ne la trouveras... Elle est partie et jamais reviendra. Jamais!  
Ne l'oublie pas, gardes sa pureté dans une coquille sur les profondeurs de la mer fâchée... Scelles-la dans un beau souvenir, dans ton grand poing, dans les pages jaunies d'un journal perdu, dans tes yeux en larmes...

Tu as grandi, mais c'est pas ta faute. Mademoiselle Enfance est partie simplement parce que tu t’es cachée dans un monde elle ne pouvait plus vivre. Elle aurait meurt si elle avait resté. Mais elle a laissé Monsieur Amour te protéger, t'enseigner que la maturité peut être la plus belle période de ta vie. Toutefois, tu dois être prudente: les blessures qu'on  te cause quelques fois peuvent être si profondes...



Monday, November 14, 2011

A big fat "NO"!



NO! I don't want to grow up! So what I am acting like a child most of the times? So what I am still a day dreamer? So what I am living in a world of my own? I know I drive you crazy most of the times, but as I already told you a thousand times, I'm not doing it on purpose. This is just the way I am.
It's enough that sometimes I fall out of the sky on the ground, my life breaking into pieces. It's enough that I suffocate every time I see my ID card that reveals an age I will always neglect as my teenager body and soul speak louder than any document.
This is why I don't allow any white hair stain my youth. I'm not ready, not yet.  I am and will always be merciless with old age as long as the purity of my heart is my guide in life... And I believe this is how it will always be :)

And more than that, who likes the tempestuous weather real life offers? Who likes the hurricanes that invade our most serene days, without any warning? Well, I don't like any of this, not at all! That's why I prefer the soft clouds among which I live and the rainbows that protect me from the darkness. So, if you need me, please let me know and I will come down once in a while, if you insist. But, hey! Note that I'm counting on you to keep the dangers away! :P

Am nouă vieți




Nu sunt o felină adormită
pe un cuib de jăratic,
în nopți de decembrie.

Sunt o zeiță nepovestită vreodată nimănui...
În mine și în afară de mine
freamătă minuni cristice,
o cascadă de foșnete surde
din umbra unui suflet sălbatic...

Dulce ca o floare de măr
zărită printre pleoape grele,
lumina ochilor tăi mă copleșește, 
zdrobindu-mă lent,
în zorii dimineților cu flori de gheață.

Și te privesc... lung - prelung,
cum te joci pe asfaltul ființei mele livide
cu mii de culori,
așa cum toamna își face de cap
în grădină după ploile fierbinți de august...

...Mă cuibăresc din nou, la nesfârșit,
citindu-ți din vise
o poveste cu final aşteptat,
în care Romeo și Julieta
trăiesc fericiți.
Da! Ai ghicit: până la adânci bătrâneți...

So who needs a dreamworld...



... when real life is amazing? :)

having the chance to look everyday in the deepest blue eyes, drowning into them and never getting enough;

being spoiled with the warmest, tightest hugs and never wanting to escape them;

having for dessert millions of sweet kisses and still craving for them every second you can't taste them;

sleeping cosily every night in his arms, knowing that nothing bad will happen as long as he watches over you so that you only have puffy dreams;

never wanting to let go of his hand, no matter how harsh some moments might be;

smiling body and soul, especially when his childish smile is the only sun that can make you rise and shine every morning;

having solid plans for the future and imagining together how your first child will be

etc. etc. etc.

This can be called without any doubt full happiness and it can anytime beat dreamworlds of any kind.
If you have all these, you can considered yourself a blessed person...

And maybe sometimes...


... it's better to be happy with what you have... especially when he says:


Feeling like...


I feel like a happy fruit, hanging on a tree's branch ready to be picked by someone. But that someone doesn't appear. I am so high, never to be reached, never to be eaten... I love my position and I hope the wind will blow gentle so that the ground won't reach me instead...

I feel free like a bumble bee during a summer day, happily visiting every flower in the garden. They think I am working hard, but today I don't want to do that. All I want is to feel the sweetness of each flower pouring through my veins...

I feel like an empty glass having the opportunity to chose the drink that will fill it. For now, my choice would be something sour and a little bit spicy, colourful like a child's dream in the arms of his mother...

I feel like saying "Good night & Sweet dreams" to my love and falling asleep in his arms...






Friday, November 11, 2011

Paşi spre lumină




Timpul se grăbeşte, înfiorat de locuri –
Picuri firave de-amar cenuşiu, crud.
Bate noapte adâncă, sunete reci aud;
În inima-mi pustie nu mai plâng focuri...

M-atinge cu-aripi mute vremea-ntunecată;
Nu vreau albastru cer să am deasupra mea,
Ci doar natura verde să-ntindă mâna sa
Asupra ochilor – vâltoare azi secată...

Alung c-un gând naiv nelinişti grele:
Vreau flori de soare s-acopere văzduhul,
Izvoare de lumină să străpungă-n suflet lutul,
Frunzele răsăritului de viaţă să fie-ale mele!

Musafir nepoftit




Vieţi atât de tomnatice ard,
Frunze de aur năvalnice cad,
Bolta cerească-i învăluită de cenuşă...
Ea nu mai stă de mult la uşă.

A intrat vijelioasă cu ploi triste,
Aducându-şi dansul în a mea casă;
Împrăştie de zor lacrimi în batiste
Şi să zâmbesc o clipă nu mă lasă...

Cântecul mut al florilor nu-l mai aud...
Nu-i nimeni să-mi şteargă obrazul ud,
Iar tu, Toamnă, nu mai vrei să pleci,
Îmi spinteci soarele cu raze reci...

O îmbrăţişare aş da stejarilor
Învăluiţi de-o caldă amărăciune.
Melancolie citesc în ochii lor,
Fără culori plăpânde de Răpciune...

Nu pleca! Mai stai o clipă,
Nu-mi lua încă trena ta grăbită!
Mai alină-mi puţin dorul greu...
Nu aripile grele ţi le alung eu,

Ci doar amarul leac ce mi-l dai
Să mi-adap chinul ... zi după zi
O podoabă dulce oare de ce n-ai?
Dacă mi-ai da viaţă, Toamnă ai mai fi?

Friday, November 4, 2011

Suflet bacovian




Ger năprasnic... pentru ultima oară
Golul apasă şi-ncepe să doară.
Somnul tristeţii mă-nvăluie greu...
De ce-aruncă venin în sufletul meu?

Zăpada răsună, m-aruncă în iarnă,
Dar mă-nconjoară o aprigă toamnă.
Totul e rece, pustiu şi vântul
Împodobeşte din timp cu flori aşezământul...

M-alungă pe trepte negre de piatră
O clipă tainică de timp îngheţată...
Şi vine, şi pleacă: se joacă cu mine,
Şopteşte şi urlă! Câtă cruzime!

Nu mai aud glasuri şi inimi de viaţă,
Îmi căntă norii – văluri de ceaţă...
M-atinge cu frunze uscate demult,
Nu!... Nu e moartea, e... sufletu-mi mut!

Martorii iubirii



Vântul a tresărit printre crengi;
Mii de petale sunt acum fluturi
Ce-mi aduc şoaptele lor parfumate...
Zarzărul.

Un roi de luminiţe jucându-mi în ochi –
Dragostea s-a născut... din înalt,
Dar noaptea îi va adormi clopoţeii...
Salcâmul.

Cu mireasma sa dulce m-a atras
Când florile-i de aur s-au trezit
Clipind somnoroase din gene de miere...
Teiul.

Verde... veşnic verde, dar cu ace reci
Aduce durere multă. Dar iubire?
Dacă ar avea, s-ar stinge la sfârşit de toamnă…
Bradul.