Sunday, January 26, 2014

Mai știi?...



...Era furtună, mai știi? M-ai găsit printre amintiri zdrențuite, printre izvoare de lacrimi, printre cuvinte împrăștiate…
M-ai căutat de atâtea ori, mi-ai întins mâna să mă salvezi... să ne salvezi... Dar... știi? nu mai credeam în reîntoarcere, nu mai credeam în vise, nu mai credeam în iubire... în tine.
Trăiam în neștiință și refuzam să deschid ochii.
Trăiam într-o dulce-amăruie indiferență, într-o dezamăgire pasivă. Eram sigură că au dispărut toți fluturii care cândva tresăreau numai la simplul gând că exiști.
Eram sigură că nu a mai rămas nimic în urma vijeliilor prea dese, nici măcar cioburi de amintiri, nici măcar umbre ale emoțiilor de altă dată.

Însă, pentru o clipă doar, am revenit în lumea reală, am făcut câțiva pași spre tine, am îndrăznit să-mi ridic ochii atât de obosiți. Am reușit să te privesc și am înțeles: războiul se încheiase... De fapt, nu avusese loc niciodată. Fusese doar puțin mai multă ploaie decât de obicei, nori negri se învălmășiseră prea repede, vântul ne cuprinse și ne smulse parcă inimile din piept, înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, înainte să ne privim în ochi și să ne amintim... că ne iubim.

Acum totul e atât de limpede... Fluturii sunt toți la locul lor, nu au dispărut niciodată. Așteptau doar să-mi deschid eu aripile mai întâi, să zbor spre tine, să te iert, să mă ierți... să-mi amintesc... să-ți amintești...

Mai știi?...

Fill in

People have the tendency to fill in all the empty spaces they have or find:

pages
photo albums
bottles 
chairs
boxes
cups
houses
hearts 
arms
minds
lives

But they also have the habit to break or throw away the same things when no longer needed...

Nepovești



Uneori, gândurile, emoțiile, trăirile sunt atât de profunde încât nu vor să devină cuvinte, nu vor să se aștearnă pe pagini de jurnal, de blog, de revistă...

Le este teamă că își vor pierde din intensitate, din măreție, din autenticitate.

Le este teamă că odată ajunse acolo, în lumea celor scrise, nu vor mai putea rătăci libere în mințile și sufletele noastre ori de câte ori le chemăm.

Le este teamă că vor fi distorsionate, că vor deveni fantome inerte și insipide, în locul unori amintiri captivante și demne de retrăit.

Le este teamă că nu sunt suficiente cuvintele pentru a le descrie, că mintea umană are tendința să impună limite. Or ceea ce simțim poate fi uneori infinit, mirobolant, fascinant.

Le este teamă să nu fie îngrădite printre pagini seci când ele sunt de fapt furtună, uragan, vijelie.
Le este teamă să devină banale povești...