Wednesday, December 24, 2014

Suflet de Crăciun



De Crăciun, toate drumurile duc acasă, unde este într-adevăr atât de cald şi bine…

Acasă... locul unde mă simt mereu copil, unde pot să ies fără să ezit din rolul epuizant al adultului împovărat de griji.

Unde Crăciunul miroase a portocale năzdrăvane şi parfumate,a cozonaci aromaţi, chiar dacă bunica nu mai este…

Unde covrigii, nucile şi merele aşteaptă colindătorii care nu mai vin din cauza vremurilor moderne pe care le trăim.

Unde ochii şi sufletele părinţilor se umplu de lumină, de căldură, de bucurie când noi, copiii, revenim cu drag şi dor, casa răsunând din nou de râsete, de poveşti, de tachinări inevitabile ca între fraţi.

Unde bradul ne aşteaptă an de an, gătit cu răbdare de mâinile mamei, cu podoabe şi luminiţe colorate.

Unde tăcerile sunt atât de profunde încât agitaţia şi aglomeraţia urbane devin simple amintiri fără importanţă.

Unde lemnele din foc ne îmbie să ne adunăm la gura sobei ca în copilăria uitată într-un colţ de suflet.

Unde colindele ne încântă cu pace sfântă, îndemnându-ne parcă să fim mai buni, mai blânzi, mai încrezători.

Unde pădurea este copleşită de liniştea magică de basm pe care zăpada a aşternut-o peste noapte.

Unde se găteşte cu acel ingredient special, de nelipsit: dragoste.

Unde Moş Crăciun a existat cândva, demult, în lumi de poveste, în inimioarele inocente, pline de speranţă, care nu fuseseră încă dezamăgite de lumea reală…