Tuesday, December 29, 2015

Am făcut-o și pe-asta! :-)

               “Am făcut-o și pe-asta!” a fost moto-ul meu în anul 2015. Am bifat multe lucruri pe care mi le doream, chiar dacă de data asta nu am avut nici o listă de urmat. Toate au curs de la sine și s-au așezat mai bine decât dacă le-aș fi înșirat pe o foaie de hârtie.

             1. Cea mai importantă și de suflet împlinire a fost nunta mult dorită și visată, planificată și organizată împreună cu omul meu minunat în cele mai mici detalii, după sufletul nostru.
                 Fără tam-tam, fără surle și trâmbițe, alături de un număr restrâns de oameni, a fost cea mai frumoasă zi din viața noastră de până acum! :-) Cel mai reușit „proiect” personal!
                A fost mult mai frumos decât am visat, cu mici imperfecțiuni pe ici-colo, care nici n-au mai contat în acea zi plină de emoții, de zâmbete, de euforie, zi în care m-am simțit exact ca o prințesă (shhhh... m-a ajutat foarte mult rochia ;-))

             Bonus:
              - domnișoara de onoare a fost mult iubita mea soră, exact așa cum mi-am dorit de o viață :-)
              - și nu puteam să alegem nași mai buni decât ei, prietenii noștri speciali, de suflet, cum îmi place mie să spun, acum și părinți spirituali
              - dansul de deschidere a fost pe melodia pe care visam să dansez încă de mică, cel mai profund vals creat vreodată! Dunărea albastră a lui Johann Strauss.

            Hmmm… foarte multe împliniri dintr-o dată ! ^_^





            2. Ne-am bucurat de primul răsărit de soare la mare din viața noastră. Am mai fost la mare și în alți ani, dar trezitul cu noaptea în cap a fost cam greu. Însă anul acesta, în luna de miere, chiar în prima dimineață, am fost binecuvântați cu una dintre cele mai simple și superbe minuni ale naturii.


           3. Din punct de vedere profesional, mi-am atins cel mai important obiectiv pe 2015: acela de a avea cu cel puțin 50% mai multă încredere în mine. Dovada: din octombrie, fac parte din echipa de traineri, lucru pe care nu m-aș fi crezut în stare să îl fac până anul acesta.

          4. Am atins mirifica și cândva imposibila greutate de 50 de kg :))) După cam 15 ani în care am oscilat între 44 și 48 de kg, în care hainele stăteau pe mine ca pe gard (vă asigur că nu este nici o fericire în a fi prea slab...), pot spune că de data asta sunt destul de mulțumită de felul în care arăt și sper să o țin tot așa ;-)

         5. Mi-am făcut ochelari noi! După doi ani în care am tot fost la oftalmolog și vreo trei rețete rătăcite :-D, vechii ochelari au decis că e cazul să nu mai amân și... s-au rupt. Inevitabil a trebuit să îi schimb și bine am făcut pentru că văd mult mai bine acum. Ca să nu mai spun că îmi stă mult mai bine cu cei noi, zise modestia din mine :-P


       6. Am citit destul de multe cărți față de anii trecuți datorită bibliotecii Bookster! Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a conceput acest proiect care se pare că are foarte mulți fani / abonați. Mai multe informații despre Bookster puteți afla chiar pe site-ul lor.

        7. M-am vopsit. Pentru prima oară. Un castaniu cu nuanțe ușor roșcate. Și intenționez să continui cu o nuanță mai îndrăzneață. De ce?
În primul rând pentru că îmi place și mi-am dorit să fac schimbarea asta de ceva timp. Dar și pentru că nu am prea reușit să fac pace cu firele albe de păr care se înmulțesc pe măsură ce numărul de neuroni scade, odată cu vârsta :)))

       8. Mi-am făcut un tatuaj. Micuț, drăguț, discret. La care îmi stă gândul de câțiva ani, după cum scriam și aici. Dap, am făcut-o și pe asta! Da, a durut. Da, e permanent și nu, nu am nici cel mai mic regret. Din contră! :-)




       9. Din cauza unei vieți destul de inactive, am devenit foarte activă anul acesta. Cum vine asta? Păi, munca de cu zori și până în seară pe scaun la birou mi-a provocat niște dureri de spate care au necesitat fizioterapie și kinetoterapie (sau chinoterapie, dacă mă gândesc la cât de greu mi-a fost la început :)))).

    După ce aproape că mi-am dat duhul la primele ședințe de gimnastică medicală, neavând antrenament decât la tastat cu viteză, am continuat exercițiile și acasă, iar diferența în starea de spirit, tonus și aspect fizic se vede. Drept urmare, am de gând să continui pentru că îmi place și pentru că această rutină mă ajută să fiu mai ambițioasă în general.

       10. Am umplut borcanul fericirii (The Happiness Jar). Cum spuneam și aici, în acest borcan, am pus câte un bilețel zi de zi, cu cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ziua respectivă. Nici o zi din an nu a fost omisă :-) iar din asta am învățat că putem fi într-adevăr fericiți dacă știm să apreciem micile bucurii ale vieții!
     Am de gând să umplu un nou borcan cu momente fericite din 2016 și te sfătuiesc și pe tine să faci la fel. :-)


      11. Am început să scriu... o nuvelă, un roman? N-am nici cea mai vagă idee ce-o să iasă până la urmă, însă important este că m-am apucat de treabă, ceea ce am tot zis că fac de vreo doi ani. Cert este că va dura destul de mult până se va concretiza ceva pentru că este destul de greu să aștern pe foaie toate gândurile și scenariile învălmășite în mintea asta haotică :-D

     Acestea unsprezece sunt cele mai cele, dar sunt de fapt mult mai multe, multe și mărunte împliniri care mă fac să cred că depinde de noi înșine să ne facem viața aș cum visăm.

     Ce îmi doresc pentru 2016?

     Nici de data asta nu voi face vreo listă. Îmi propun doar să am un an de două ori mai bogat decât 2015, iar pentru asta îmi doresc să fie eu însămi un om mai bun, pentru mine, pentru omul iubit, pentru cei dragi, pentru ca măcar micul univers în care mă învârt să fie mai luminos.
     
     Voi încerca să îl scot pe “trebuie” din vocabular și din acțiuni, să fac tot mai multe lucruri care îmi plac și care mă fac să mă simt împlinită, să iubesc viața pe care o trăiesc.
     Cu siguranță voi face mai multe fotografii, voi scrie mai mult, voi face abuz de creativitatea și inspirația care mi-au fost dăruite și, de ce nu?, poate  mă voi pricopsi cu un nou tatuaj :-D

     Un an minunat vă doresc, plin de culoare, lumină și zâmbete !
     Iar dacă aveți timp, vă invit să-mi scrieți într-un comentariu cum a fost 2015 pentru voi.    
    Chiar sunt curioasă cum a decurs anul pentru cititorii mei. ^_^

Sunday, December 13, 2015

Winter Joy



White pure thoughts in your heart,
Gifts wrapped up, loving art,
Sparkling colours and cute lights…
It’s Christmas!

Flurries caressing your face,
Cozy warmth and joyful grace,
Children laughing, playing around…
It’s winter!

Christmas carols, warm hot tea,
Friends and family around the tree,
Cinnamon cookies, smiles and hugs…
It’s magic!

His naughty elves – the greatest team,
His reindeer sleigh, fulfilling dreams,
Soft beard, red coat, the mildest eyes …
It’s Santa!

Thursday, December 3, 2015

Lumea e încă bună :)

Vatmanul care oprește pentru un om ce alerga după tramvai, să ajungă la timp la muncă, începând astfel ziua bine.

Femeia de serviciu care salută pe toată lumea zâmbind, în fiecare zi. Poate pentru unii este singurul zâmbet pe care îl primesc într-o zi.

Domnul care, deși se grăbește, permite unei domnișoare să intre înaintea lui în magazin. Un banal gest gentil care uneori înseamnă mult.
 
Oamenii care încă privesc cerul, care se opresc un minut din treaba lor pentru a se bucura în tăcere de un apus superb.

Vânzătoarea care este tot timpul veselă, întâmpinând toți clienții cu zâmbetul pe buze, deși lucrează într-un magazin mic, iar salariul este probabil la fel de mic.

Supermarketul care a dat o șansă persoanelor cu deficiențe de auz, angajându-i, oferindu-le o șansă să se integreze, tratându-i astfel ca pe niște oameni normali ce sunt.


Bătrâneii simpatici care nu au acceptat locul pe scaun în tramvai pentru că, citez: "Lasă, mamă, că noi mergem doar două stații. Voi poate mergeți la muncă și stați în picioare. Noi abia ne-am ridicat din pat."

Doamna din tramvai care a închis apelul pentru că și-a dat seama că vorbea puțin cam tare și îi deranja pe cei din jur.

Da, lumea e încă bună, iar lista e mai lungă de atât!
Poate ai chiar tu și alte exemple care dovedesc asta? :)

Wednesday, December 2, 2015

Am uitat cum să scriu


Cum să-mi pun sufletul pe foaie, să-l las să curgă șoptit ca un pârâu lin abia născut sau în ropote asurzitoare ca o ploaie nervoasă de vară.
Gânduri, emoții, idei mi se încâlcesc haotic în minte, se rostogolesc, se împrăştie şi se adună toate deodată lăsând doar mult zgomot în urma lor.

Afară, înăuntru, pretutindeni... Aproape că nu-mi mai aud inima bătând de atâta zgomot. Cuvintele tresar speriate, iar frazele nu mai au sens, paginile goale se-ngălbenesc de ciudă că n-au mai fost de multă vreme mâzgălite, iar eu... eu oftez, încercând să prind din zbor câte un gând firav, să-i pun aripi colorate, să-l acopăr cu praf de stele şi să-l împart cu voi :)

Scrisoare către Moş Crăciun


sursă foto

Printre stele, departe de soare, după nori mari și pufoși

Șade Moșu’ cu-ochi sfioși, și citește o scrisoare.

“Hmmm, un suflet necăjit...”, îi șopti unui spiriduș
Ce se apropie pâș-pâș. Și se puse pe citit...

„Dragă Moș Crăciun, om bun, e prima oară când iți scriu,
Deși e mult de când te știu, sper să mă asculți acum.

Nu sunt copil, deși aș vrea, și multe nu am cum să-ți cer
Dar totuși nu renunț să sper că ce-mi doresc tu îmi vei da.

Ai vrea să mă primești tu oare în căsuța ta de nea
Când plouă în inima mea, când nu mai am loc în lumea mare?

Ai vrea să-mi dai un adăpost, printre povești și spiriduși
Când mi se-nchid în față uși și simt că viața n-are rost?

Cu aromă de scorțișoară, de lapte, prăjituri și portocale,
Căsuța ta are de toate, și umple sufletele goale.

Ţi-aş cânta în schimb colinde în seara Sfântă de Ajun
Cu versurile din străbuni, şi ţi-aş pregăti merinde. 

Ţi-aş citi apoi poveşti, basme străvechi  şi povestiri 
Feţi-Frumoşi şi Cosânzene îţi vor trezi amintiri...

Dar dacă totuși cer prea mult, și nu îmi poți da găzduire
Aș vrea măcar să-ţi umpli tolba cu stropi magici de iubire,

Să cerni petale de bunătate, să deschizi inimi împietrite,
Să trezești mințile-adormite, să ningă mereu cu sănătate.

Să cânte îngerii în ceruri pentru cei dragi plecați demult,
Să mângâi ochii de adult ce zac în noi plini de nimicuri.

Iar cel mai mult îmi doresc să-i putem iubi și accepta,
Să-i putem ierta și îmbrățișa, chiar și atunci când ne greșesc

Pe toţi cei ce ne înconjoară. Iar anul ăsta de Crăciun,
Când ne va-ncânta zăpada, aș vrea să fim cu toți mai buni...
………………………………………………………………………………………………

Moșul oftă fără să vrea și își mângâie barba albă ce ascunde secretele atâtor suflete mâhnite. Se ridică ușor și, însoțit de spiridușul cel poznaș, își luă tolba și se uită lung în ea. Aromele copilăriei, un brad de Crăciun frumos împodobit, colinde murmurate de glasuri candide, flori de gheață, nelipsitele jucării... și câte și mai câte nu adăposteau tolba cea fermecată...

Moș Crăciun privi lung pe fereastră. Era departe de lume, departe de cei pe care îi vizita an de an, doar într-o singură noapte. Și totuși le simțea durerea și neputința... O lacrimă i se prelinse pe obraz și se rostogoli pe podeaua de lemn, transformându-se în praf de stele... Moșul știa... Moșul simțea... și avea de gând să aline...

Monday, November 30, 2015

Sărmăluţe în foi de varză murată



La noi se făceau muuuulte sarmale de sărbători. Mi-o şi amintesc pe bunica, suflecându-şi mânecile, punându-şi şorţul de bucătărie, demult uzat, şi potrivind de zor carnea cu tot felul de mirodenii.
Iar mama, la concurenţă, urmând acelaşi exemplu, sărmăluia cot la cot cu bunica.

Pe vremea aceea, când datoria mea era doar să împachetez sarmalele, pentru ca apoi să fie date la cuptor preţ de câteva ore bune, aveam impresia că acest fel delicios de mâncare este atât de greu de făcut încât trebuie să fii bunică sau cel puţin mamă cu trei copii măricei :))) ca să reuşeşti să le faci.


Dar de unde! Mai migăloasă era treaba mea cu împachetatul decât prepararea aluatului de carne propriu zis. Bineînţeles, e nevoie să calculezi destul de bine cantităţile ingredientelor pentru a ieşi ca la carte. Dar nu trebuie să fii master chef ca sarmalele să iasă de nota 10+, pentru ca cei ce vor gusta se vor înfrupta din ele să ceară încă o porție... de bune ce sunt, normal!

Asta am descoperit acum ceva ani, destul de multicei, când am preparat pentru prima dată sarmale, și acum două zile mi-am dat seama că ies și mai bine cu fiecare încercare.

Mi-au ieșit foarte puține, dar incredibil de bune! Soțul meu poate să confirme ;-)

Iar acum să trecem la subiect:

Ce am folosit:
  • 500 g carne tocată mixtă (porc + vită)
  • 20 de foi de varză murată
  • 50 g orez cu bob rotund
  • un morcov mic (opțional)
  •  o ceapă medie
  • 1/2 legătură pătrunjel
  • 1/2 legătură mărar
  • 8 linguri pastă de roșii
  • un ou pentru închegarea compoziției
  • sare după gust
  • condimente pentru sarmale după gust
  • 2-300 g varză murată tocată separat
  • apă pentru fiert

Cum am procedat:

Nu am avut varză murată de la mama de acasă așa că am cumpărat din Kaufland și au fost destul de bune la gust.

Am pus carnea tocată într-un bol, împreună cu orezul spălat și scurs bine, două linguri de condimente, morcovul, ceapa, verdeața tocate mărunt, 4 linguri de pastă de roșii, oul și sarea și am frământat foarte bine până la omogenizare.

Am împachetat compoziția obținută în foile de varză dinainte pregătite și am pus sărmăluțele rezultate într-o oală din lut, pe un pat de varză tocată, din care am păstrat puțină pentru a le acoperi.

Am pus restul de 4 linguri de pastă de roșii într-un castronel, am adăugat puțină apă, am amestecat și am turnat în oală peste sarmale. Le-am acoperit apoi cu restul de varză tocată, am turnat apă cât să le acopere și am dat la cuptor la foc mic timp de 4 ore, ca să se fiarbă foarte bine și carnea, și varza și ca să scadă bine apa.

Dacă este nevoie, se mai adaugă apă pe parcursul fierberii.

Când au fost gata, am pregătit o mămăliguță și am servit sărmăluțlele calde cu smântână, de și acum mi-e gândul la ele!

Să aveți spor și poftă!

Izabela ツ

Monday, November 16, 2015

There are days...

photo source

There are days when everything seems blurry, everything is confusing, overwhelming, dark.
But that's only because you don't open your eyes wide enough!

Cause if you did so, you would notice how the sky burns into amazing divine colours at sunset, you would notice the oaks and maples wearing magical breathtaking autumn garments,  you would notice people smiling with kindness once in a while. Because the people still have this super power. Yeah... who knew?

There are days when you don't accept writing your own story with anything but the best pencil in the box. Because, you know, making a masterpiece out of your life depends on you alone!

There are days when you wish God didn't let so much the devil play around with people's lives, that He didn't recruited any more children of the Earth for His Angels army, leaving behind tangled sorrows and unanswered questions.

There are days when you wish you had been a better person, less judging and criticizing, but more compassionate, kind, emphatic, open-hearted. But sometimes you just screw it up. 

There are days when you are wondering how many people went to sleep in peace because you crossed their path that day and how many couldn't sleep because your careless behaviour put a shadow on their heart.

There are so many days when good things happen, so many that you can't count them on all the twenty fingers you posses. It's up to you to open your eyes and soul to embrace the good, cherish it, enjoy it and to never let it go. Not even one day! Because sometimes you just don't get a second chance...

Thursday, November 12, 2015

De ce?...

sursă foto


"Un om căruia îi mor părinții, se numește orfan.
Un om căruia îi moare soțul/ soția se numește văduv/ă.
Dar un om căruia îi moare copilul, nu se numește în nici un fel." Pentru că este o durere dincolo de orice imaginaţie să îți conduci copilul pe ultimul drum, iar acest sentiment nu poate fi numit în niciun fel...

O întrebare care se află pe buzele tuturor de două săptămâni: "De ce?"

O întrebare care răsună a disperare, deznădejde, neputinţă, durere infinită, frustrare, dezamăgire, groază.
Oameni care ridică ochii spre cer, sperând că tot acest coşmar se va sfârşi cu bine pentru cei dragi aflaţi pe patul de spital, oameni care ridică pumnul spre cer pentru că le este imposibil să înţeleagă de ce li se întâmplă toate astea tocmai copilului lor, mamei, tatălui, fratelui, surorii? Oameni care se dau cu capul de pereţi încercând să înţeleagă ce, cum şi de ce?

O întrebare căreia i se adaugă o numărătoare covârşitoare care pare să nu se mai termine.

Nu-i cunosc pe aceşti oameni atât de greu încercaţi decât din paginile presei, din descrierile prietenilor si rudelor lor pe facebook sau pe blog-uri. Am citit şi am plâns pentru fiecare suflet frumos care a plecat, vreau să cred, într-o lume mai bună, luminoasă... în pace. 
Am plâns pentru că nişte oameni atât de speciali mai aveau multe de făcut, de arătat, de scris, de trăit! Erau oameni simpli, ca mine şi ca tine... Şi totuşi, în simplitatea lor, au presărat un strop din magia lor în atâtea universuri, acum ştirbite iremediabil.
Prea multă tristeţe, prea multe lacrimi, prea mult gol, prea mult doliu dintr-o dată, de piatră să fii şi n-ai cum să rămâi indiferent...

De ce?

Să fie oare Îngeri ce s-au întors în lumea lor după ce şi-au încheiat misiunea pe acest pământ? Numai Dumnezeu ştie... Posibil... şi totuşi nicio explicaţie şi nicio consecinţă benefică a acestui nefericit "eveniment" nu-i va consola cu nimic pe cei ce au rămas acum cu un handicap sufletesc ce nu are leac...

Dumnezeu să-i ierte  pe cei ce ne-au părăsit mult prea devreme şi să-i ajute pe cei ce vor fi nevoiţi să suporte o imensă povară pentru tot restul vieţii...


sursă foto

Wednesday, November 11, 2015

Emma's Pages (11)

- Because I never liked it on the stage, I've always avoided to be in the spotlight.
I'm a backstage person and I don't think I will ever change.
While you, my dear, you are quite the opposite. So tell me, what makes you think this will work? It's like the moon and the sun. They never meet! Do you get my point?, she asked in a nervous voice.
- I get your point, he said calmly. But you're missing this from the equation: backstage or spotlight, moon or sun, we are both creative, right?
- Yeah... and?
- Aaaand... we will create our own eclipse!, he said confidently, kissing her gently on the forehead.

photo source

Tuesday, October 27, 2015

50 Random Things about Me (part 2)

sursă

11. Îmi plac cutiile. Mari, mici, colorate, monocrome, utile, inutile, rotunde, pătrate, fără formă. Când văd cutii, parcă pierd simţul realităţii şi îmi vine să le cumpăr pe toate! Într-o zi o să-mi pierd minţile şi o să fac asta :))) Chiar dacă nu o să am unde să le pun. Şi nici la ce să le folosesc. Dar, ştim cu toţii, cu omul nebun nu te pui! Shhhh... 

12.Se întâmplă să fiu singură uneori seara. Şi ce fac? În loc să gătesc, să fac curat, să găsească bărbatul toate cele în ordine (aberez, nu mai trăim în secolul XVIII :-P), pierd vremea uitându-mă la videoclipuri din show-uri de genul Britain's Got Talent, America's Got Talent, X Factor US sau UK

Nu ştiu de ce mi se pare că oamenii ăia pun mai mult suflet în talentul lor. Nu aruncaţi cu pietre şi mai ales nu aruncaţi cu "patriotismul" în mine :)) Astea îmi plac, pe astea le ascult, la astea mă holbez. Oameni frumoşi, voci minunate, suflete care te fac pur şi simplu să vibrezi. 

M-am uitat de hânşpe ori la aceleaşi episoade care-mi merg la suflet, atât de bine-mi merg şi cu atâtea emoţii mă încarcă, încât mă jelesc oleacă, a se citi "lăcrimez", şi dau gata imediat un pachet de şerveţele. Da, ştiu, prea sensibilă, prea naivă, preaaa... eu :-P

Iată şi câteva exemple pe care le-am vizionat de N ori şi care nu-şi pierd din profunzime niciodată. Enjoy! :) 
Rachel Crow - If I Were A Boy
Calum Scott - Dancing on My Own
Bars & Melody

13. Îmi place să tac. Mai ales dimineaţa la prima oră la birou, când nu este aproape nimeni la muncă. La fel şi când vin seara acasă după muncă, târând după mine stresul unei zile agitate. Îmi place să nu fie nimeni prin preajmă. Măcar o oră. Până termin de tăcut. 

Şi-mi plac oamenii care ştiu să tacă mai frumos decât ştiu să vorbească.
Îmi plac tăcerile mânăstireşti, profunde, liniştitoare şi oamenii care ştiu să ofere astfel de tăceri în locul vorbăriei fără sens şi nedorite.

14. Îmi trimit sms-uri. Pe telefon. Destul de des. De ce? Pentru că este cea mai simplă şi rapidă metodă de a-mi nota ideile care îmi trec prin cap în cele mai nepotrivite momente, cum ar fi şedinţele de la muncă. 

15. Niciodată nu mă pot decide dacă îmi place mai mult marea sau muntele. Am încercat de multe ori să aleg, dar degeaba. E ca şi cum m-ar pune cineva să aleg ce ochi aş vrea să păstrez, stângul sau dreptul. Imposibil!

Pot să spun doar că şi marea, şi muntele îmi plac cel mai mult vara, când e cald şi bine. Ambele mă inspiră şi mă liniştesc la fel de mult.

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...