Sunday, June 28, 2015

Rulouri din frigănele




Duminca trecută la micul dejun am pregătit aceste rulouri de frigănele cu ciocolată. Nu sunt fan nici dulce, nici ciocolată în general, dar acest desert mi-a plăcut foarte mult. A fost, cum se spune, curcubeu pe cerul gurii.

Se face foarte uşor şi rapid, iar cei ce îl vor savura, data viitoare vor cere porţie dublă cu siguranţă! Iar în cazul meu, mă vor ruga să nu mai stau atât de mult să fac poze în timp ce ei mor de poftă lângă mine :)))

Ce am folosit:

- 8 felii de pâine toast
- cremă de ciocolată (se poate alterna cu gem sau dulceaţă de fructe, unt de arahide etc.) 
- 3 linguri de lapte 
- 2 ouă 
- 3 linguri de zahăr
- 1 linguriţă de scorţişoară 
- două linguri de unt

Cum am procedat:

Am tăiat coaja de la feliiile de pâine şi le-am aplatizat cu sucitorul. Le-am uns pe fiecare în parte cu crema de ciocolată (1-2 linguriţe) şi le-am rulat.

Separat am amestecat bine ouăle şi laptele, iar în alt vas (farfurie plată), zahărul şi scorţişoara.

Într-o tigaie antiaderentă, am topit untul, iar apoi am dat rulourile, unul câte unul prin amestecul de ou cu lapte, le-am pus în tigaia cu unt, rumenindu-le bine pe toate părţile.

La final le-am dat prin amestecul de zahăr cu scorţişoară şi am servit un mic dejun deosebit. :)

Poftă bună şi o duminică minunată! ツ

Izabela

Friday, June 26, 2015

Emma's pages (6)

source

 


- Do you miss him?
- No, I really don't.
- And then? Who do you miss? 
- No one..., Emma said, shrugging her shoulders and looking away.
- Come on, I can see the longing in your eyes, Martha insisted.
- Well, I guess that's exactly the problem. There's no one out there I would miss... Actually, I think I miss having someone to miss.  Funny, isn't it?...


Monday, June 22, 2015

Pacheţele din vinete cu carne tocată



Atât de mult iubesc vinetele (deşi stomacul meu nu prea le suferă), încât vara, pe lângă clasica şi delicioasa salată de vinete, îmi place să încerc tot felul de combinaţii şi de reţete noi cu această legumă.

Recunosc, aproape de fiecare dată când caut să gătesc un fel de mâncare nou, mă gândesc nu numai să fie ceva gustos, dar şi să aibă un aspect final deosebit, creativ, artistic :) Pur şi simplu nu mă pot abţine.

De aceea, am ales această reţetă care se face foarte uşor, gustul şi aspectul fiind de nota 10+!

Am folosit doar o vânătă deoarece am preparat o gustare rapidă. Se pot dubla cantităţile de mai jos sau sau se poate improviza, după gustul şi dorinţa fiecăruia.

Ce am folosit:

- o vânătă medie lungă
- 150 gr carne tocată de porc (se poate folosi şi de vită sau amestec)
- o lingură de orez
- două roşii medii decojite
- două cepe verzi
- un ardei gras mic
- 3 linguri ulei (de măsline)
- verdeaţă (pătrunjel, mărar, după gust)
- sare, piper
- scobitori
- opţional: câteva roşii cherry

Cum am procedat:

Am spălat vânăta, am tăiat-o fâşii, pe lung, de aproximativ jumătate de centimetru grosime. Mi-au ieşit 10 fâşii (pentru 5 pacheţele). Le-am dat cu sare ca să iasă apa din ele şi le-am pus pe o farfurie, pe şervete de bucătărie.

Între timp, într-o tigaie cu două linguri de ulei, am pus carnea tocată, ceapa tăiată fin, ardeiul cuburi, orezul, roşiile cubuleţe, sare şi piper după gust, şi am lăsat să se călească până a scăzut toată zeama şi a fiert orezul. Am amestecat din când în când iar la final am adăugat verdeaţa tocată mărunt.

Separat, la foc mic, am prăjit pe ambele părţi fâşiile de vânătă în uleiul rămas. Le-am pus apoi pe şervete de bucătărie şi, când amestecul de carne tocată a fost gata, le-am pus în cruce, două câte două. În centru, am pus o lingură din amestec şi l-am acoperit cu fâşiile, rezultând pacheţelul.

La jumătatea acestuia, am adăugat o roşie cherry pe care am străpuns-o cu o scobitoare pentru a nu se desprinde (mai mult pentru aspect).

Am dat la cuptor într-un vas termorezistent, la foc mediu şi după 15 minute au fost numai bune de servit. :)

Poftă bună!
Izabela

P.S. data viitoare voi pune şi nişte usturoi verde în compoziţia de carne tocată.




Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...