Wednesday, June 3, 2015

Spată de porc la grătar cu salată


Iubesc vara din foarte multe motive. Unul dintre ele este pentru că ne aflăm în sezonul salatelor şi al grătarelor. Chiar dacă locuiesc la bloc şi nu am în apropiere un spaţiu special amenajat pentru barbecue, am găsit soluţia potrivită, achiziţionând un grătar de aragaz pe care îl folosesc de vreo 4-5 ori pe săptămână, mai ales seara.

Pentru că pe căldurile astea, oricât de mult îmi place să gătesc, este copleşitor să petrec ore întregi în bucătărie. Unde mai pui că din acelaşi motiv, mâncărurile mai light cu o salată alături sunt o adevărată binecuvântare, iar silueta nu are de suferit :)

Acum două seri am făcut un grătar simplu din spată de porc. Un deliciu!

Ce am folosit:

- 400 g spată de porc (se poate mări cantitatea după pofta inimii)
- condimente după gust (am folosit ienibahar, piper, boia de ardei dulce, cimbru)
- o lingură de ulei de măsline (carnea folosită nu avea aproape deloc grăsime şi am utilizat uleiul pentru a nu fi prea uscată la final)
- sare 
- usturoi verde (opţional)

Cum am procedat:

Am feliat spata, am mixat condimentele cu uleiul de măsline şi sare, am uns feliile de carne cu acest amestec şi le-am pus pe grătar la foc mediu, întorcându-le de pe o parte pe alta din când în când până s-au făcut bine (cam jumătate de oră). Am presărat puţin usturoi verde tocat la final, pentru un plus de aromă.

Între timp, am pregătit salata din jumătate de salată verde şi ceapă verde. Am asezonat cu ulei de măsline, zeamă de lămâie şi sare după gust. 

Am servit cu poftă :)

Spor şi o vară cât mai răcoroasă! ツ

Izabela

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...