Saturday, May 28, 2016

Dimineți cu iz de vacanță (1)

Sâmbătă dimineața. 
Sunt trează de aproape o oră. El încă doarme și nu știe că va savura clătitele lui preferate la micul dejun: cu cremă de ciocolată și banane. Vom sorbi apoi împreună câte un cappuccino aromat și cremos și vom lua Bucureștiul la picior, așa cum obișnuim să facem de ani de zile, ținându-ne de mână și descoperind mereu câte ceva nou... numai bun de fotografiat. :) 
Am deschis larg fereastra de la bucătărie, să mă pot bucura de cerul albastru și fără nori, de verdele teilor ce se pregătesc să ne umple sufletele de parfum ceresc. 
Un vecin fumează foarte aproape. Nu îl văd, dar simt fumul de țigară ce probabil îi invadează plămânii, alături de o cafea proaspăt măcinată și preparată. 
Păsările ciripesc și vreau să cred că vor să mă invite afară, să profit alături de ele de soare, de căldura ce se tot lasă așteptată de câteva săptămâni bune, de flori și parcuri, singurele mici plăceri care îmi domolesc sufletul agitat într-un oraș atât de zgomotos. 
Se anunță o zi superbă! :)

Sunday, May 22, 2016

Scrisoare către mama mea




Dragă mami,

Vorbim rar la telefon de când mi-am luat zborul de acasă, de vreo unșpe ani. De câteva ori pe săptămână ne auzim și ne povestim ce am mai făcut în cele câteva zile de când nu am mai vorbit.  Chiar și așa, ești mereu în gândul și în rugăciunile mele.

Îmi povestești despre rutina zilnică de acasă, despre ce ai mai făcut prin grădină, ce ai mai gătit, ce năzbâtii a mai făcut pisoiul, ce ai mai vorbit cu vecinii. Îmi spui ce telenovele noi au mai apărut și că oricum nu reușești să te uiți la prea multe episoade că ai mereu treabă. Așa mă simt și eu puțin din nou copil și parcă sunt acolo și te văd făcând toate astea.

De când te știu trebăluiești întruna, mereu ești ocupată cu ceva, atât de ocupată încât îți este greu să te oprești să te relaxezi, să te odinești în adevăratul sens al cuvântului. Și totuși mă bucur să aud mereu că ești bine, în ciuda multor neajunsuri care ți-au îngreunat uneori zilele de-a lungul timpului, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că îți dă în continuare puterea să muncești, că ești pe picioare și ne aștepți mereu în poartă cu inima și brațele deschise.

Sunt momente când mă apucă nostalgia și îmi amintesc cum îmi făceai codițe împletite când eram mică și îmi puneai fundițe albe și roșii în păr. Tare mândră mai eram de codițele mele!
Îmi amintesc cum mă ajutai să scriu când învățasem să fac primele bastonașe, liniuțe și primele litere. Și mai ales îmi amintesc că mă ajutai să fac desene mult mai frumoase decât aș fi putut eu singură la vremea respectivă. Acum știu de unde am moștenit talentul și atracția pentru culori. :)

Îmi amintesc cât de mult te bucurai când îți aduceam toți trei buchete imense de flori de pădure. Și weekend-urile în care făceai diverse prăjituri delicioase, care inițial păreau multe, dar erau prea bune ca să reziste mai mult de o zi - două.

Îmi amintesc că ne luai mereu ceva bun când te duceai la cumpărături și de fiecare dată când te însoțeam, ne opream la o înghețată sau un suc la dozator... Ce vremuri...

Știu că te-am supărat uneori cu atitudinea mea, cu încăpățânarea mea, cu lipsa mea de răbdare și cu atâtea altele și de fiecare dată am regretat enorm de mult. Și ai trecut de fiecare dară cu vederea, m-ai iertat și m-ai iubit la fel în continuare, așa cum face orice mamă... Și pentru asta îți mulțumesc.

Îți mulțumesc că m-ai învățat să citesc înainte de a merge la școală, m-ai învățat să fiu un om cu bun-simț și respect, să îi ajut pe ceilalți, să mă bucur de micile lucruri din jurul meu (o floare, un animăluț, un fluture etc.).

Îți mulțumesc că ai fost mereu preocupată de educația noastră, că ai fost prezentă la toate ședințele cu părinții și la toate serbările de Crăciun și de final de an.  
 
Îți mulțumesc că mereu ai făcut tot ce ai putut ca să nu ne lipsească nimic, că mereu găsești prin casă toate lucrurile pe care noi le pierdem (nu știu ce magie mai e și asta :)))), că pur și simplu exiști și că ești mama noastră!

Îți mulțumesc dragă mami, pentru tot ce ai făcut pentru noi și pentru tot ce faci în continuare chiar dacă poate noi nu am reușit să facem suficient de multe ca să te răsplătim... 

Mă rog ca Dumnezeu să te țină lângă noi mulți și buni ani de acum înainte, să te bucuri și de nepoții care vor veni într-o bună zi și să fii mereu acolo, să ne aștepți în pragul casei unde ne simțim din nou copii acasă!

Te iubesc, mami!


(citeşte aici scrisoarea către tatăl meu)



Sunday, May 15, 2016

Cartofi noi la cuptor



Cartoful este una dintre legumele mele preferate. Iar acum că este sezonul celor noi, am pregătit ceva simplu și rapid, așa cum îi șade bine gospodinei moderne... și grăbite :D

Am găsit doar medii, nu din aceia mici, i-am asortat cu ce mai aveam prin bucătărie și i-am pus la cuptor. Pot fi folosiți ca și garnitură la fripturi sau pot fi serviți ca atare. Eu am preferat să mă bucur de aroma lor simplă de data asta.

Ce am folosit:  

800 gr de cartofi noi medii
4 fire de usturoi verde
4 fire de ceapă verde
doi căței de usuturoi
oregano uscat
rozmarin proaspăt și uscat
o ceșcuță de roșii cherry (am folosit cherry de la saramură, că tot aveam un borcan de la ai mei, pus peste iarnă)
sare, piper după gust
5 linguri de ulei (de preferat de măsline)
câteva fire de mărar


Cum am procedat:

Am spălat bine cartofii, fără să îi curăț de coajă.
Am tocat mărunt verdeața, am zdrobit cățeii de usturoi și am amestecat cu sarea, piperul, condimentele și uleiul. Am uns cartofii bine cu acest amestec și am i-am pus într-un vas de sticlă.

Am adăugat și roșiile cherry, am acoperit cu folie de staniol și am dat la cuptor circa 30 de minute în totall la 200 °C. Pentru cartofii mai mici, merg și 20 de minute.
I-am verificat după 15 minute și i-am întors pe partea cealaltă, lăsându-i tot acoperiți.

După cele 30 de minute, i-am descoperit și i-am mai lăsat încă 7 minute la foc mare să se rumenească.

I-am scos de la cuptor, am mai presărat puțin mărar și i-am servit cu salată verde.

Spor și poftă bună vă doresc! :)








Saturday, May 14, 2016

Plăcintă cu brânză sărată și verdeață

Am descoperit de curând o brânză veche de vacă, foarte-foarte sărată. Este sfărâmicioasă și merge de minune cu roșii, de preferat roșii adevărate, gustoase, aromate, nu cu plasticurile din supermarket.

Pentru că am cumpărat foarte multă, mai mult de un kilogram, și am avut și ouă de casă, am zis să folosesc o parte din ea și la o plăcintă cu verdeață, pentru că tot este sezonul potrivit.

Recomand rețeta de mai jos pentru că este simplă, rapidă și cu un gust nemaipomenit!

Ce am folosit:

un pachet de foi subțiri de plăcintă Linco
400 gr de brânză sărată (de vacă, de oaie, după preferințe)
6 fire de ceapă verde
2 fire de usturoi verde
un mănunchi de mărar
6 ouă de casă
ulei pentru uns tava
hârtie de copt

Cum am procedat:

Într-o tavă rotundă cu margine detașabilă, am pus hârtie de copt pe care am uns-o bine cu ulei.
Am așezat foile una câte una, în cruce.
Am pus brânza sfărâmată într-un bol, împreună cu ouăle bătute, verdețurile tocate mărunt și le-am amestecat bine.

Compoziția obținută am pus-o peste foile de plăcintă pe care le-am împăturit deasupra și am dat la cuptor (180 °C) aproximativ 22 minute până ce plăcinta s-a rumenit, ca în fotografii. Se poate lăsa câteva minute mai mult dacă testăm cu scobitoarea si nu iese curată încă.

Nu am mai pus sare pentru că brânza era deja foarte sărată.

Am servit plăcinta călduță și a fost un deliciu, exact cum m-am așteptat! :)

Spor și poftă bună!







Friday, May 13, 2016

Ziua dorului


Mi-e dor de paginile cărţilor în care mă pierdeam adesea, în casa părintească, de lumea basmelor şi a poveştilor din care uneori aveam impresia că fac parte...

Mi-e dor de zilele lungi de vară în care umblam desculţi prin curte, nepăsându-ne de arşiţa de care doar cei mari se plângeau...

Mi-e dor de gerul iernii când petreceam ore întregi la săniuş şi intram în casă doar pentru câteva minute din când în când să ne încălzim mâinile la plita ce dogorea nestingherită...

Mi-e dor de lungile plimbări prin pădure, când culegeam mai multe flori decât puteam strânge într-o mână doar ca să-i facem mamei o bucurie...

Mi-e dor de cozonacii grăsuni făcuţi de bunica, frământaţi o veşnicie, ca la carte, cu arome îmbietoare, ce aşteptau aliniaţi să fie degustaţi de Crăciun sau de Paşte...

Mi-e dor de liniştea feerică de acasă, de magia pădurii cu foşnete şi susure cristaline, refugiu chiar şi pentru cele mai zbuciumate suflete...

Mi-e dor de ciripitul liniştitor al păsărilor după furtună, sfios, melodios, care îmbie la tăcere, la introspecţie, la visare cu inima larg deschisă...

Mi-e dor de culesul fructelor parfumate din grădină, activitate la care participam cu mic, cu mare, de voie, de nevoie, dar care avea farmecul ei pe care îl retrăiesc acum cu nostalgie...

Mi-e dor de zilele ploioase şi friguroase de toamnă, în care mă culcuşeam cu o carte în mână la gura sobei şi mă contopeam cu personajele a căror poveste o trăiam ca și cum ar fi fost a mea...

Mi-e dor sa văd mai des oameni senini, zâmbitori, luminoşi, oameni care îşi amintesc să fie oameni, să se bucure de o floare, de un cer senin, de râsetul unui copil, de un câine jucăuş, de un pom înflorit, de o ploaie răcoroasă de vară, de VIAŢĂ!...

Şi mai ales... mi-e dor de sufletul senin ce-am fost cândva, sufletul luminos care nu se lăsase copleşit încă de nori tulburi, nu simţise încă amărăciunea lumii care încearcă să înghită orice urmă de frumos şi de bine, nu fusese contaminat încă de maliţiozitatea necruţătoare a celor din jur...

Mi-e dor să fiu din nou copil...