Sunday, February 26, 2017

Recenzie carte - "Înainte să te cunosc"


Tocmai am terminat de citit cartea "Înainte să te cunosc" (Me Before You) scrisă de Jojo Moyes.

Am auzit mai întâi de film, pe care nu l-am văzut încă pentru dacă există şi o carte la mijloc pentru aceeaşi poveste, voi alege să o citesc, fără să stau pe gânduri.

Iniţial, nu a părut genul de roman pe care nu-l poţi lăsa din mână, dar felul în care se înşiruie întâmplările şi viaţa în sine a personajelor, te fac inveitabil să vrei să afli ce se întâmplă mai departe.

Stilul narativ este simplu şi uşor de urmărit. Cele aproximativ şapte luni în care se petrece acţiunea ni-i dezvăluie pe Will Traynor, un tânăr care din cauza unui accident rutier devine imobilizat într-un scaun cu rotile, şi pe îngrijitoarea acestuia, Louisa Clark (nume ce m-a dus cu gândul la personajele din filmul Superman: Lois şi Clark).

Will este un tânăr de 35 de ani, un fost businessman de succes, un tip cu un trecut foarte activ, ce obişnuia să se aventureze prin ţări şi locuri unde nivelul de adrenalină atingea cote maxime. Un accident nefericit cauzat de un motociclist, îl invalidează pe viaţă, fără şanse de recuperare. Paralizat de la gât în jos, Will îşi pierde foarte repede dorinţa de a trăi, iar apariţia Louisei în peisaj ne face să credem că îi poate schimba hotărârea de a-şi pune capăt zilelor.

Louisa este o tânără de 26 de ani, cu un trai mediocru, care locuieşte încă cu părinţii. Acceptă postul de îngrijitoare a lui Will, fiind singurul loc de muncă pe care îl poate alege după ce cafeneaua unde lucra cu drag a fost închisă. Deşi nu se simte pregătită să lucreze cu un om cu dizabilităţi, Louisa acceptă oportunitatea deoarece întreaga familie se bazează pe venitul ei pentru a se putea descurca în traiul de zi cu zi.

Felul în care relaţia lui Will şi a Louisei evoluează, de la doi oameni care nu se suportă, la doi oameni care încep să aibă sentimente unul pentru celălalt, ne fac să tânjim după un final fericit, în ciuda problemei de sănătate a lui Will.

Iar evoluţia individuală a Louisei, datorată în mare parte faptului că l-a cunoscut pe acesta, ne face să ne gândim că o viaţă petrecută în zona de confort nu aduce mari satisfacţii pe plan spiritual. Cumva, ne influenţează să nu ne mai impunem limite, ci să ne urmăm fără regrete setea de cunoaştere, să ne facem viaţa frumoasă şi interesantă, să nu batem pasul pe loc.

Ceea ce i se întâmplă lui Will, ne face să ne gândim că viaţa poate fi plină de surprize, uneori dintre cele mai neplăcute. Astăzi poţi fi un om întreg, fizic şi psihic, iar doua zi să ajungi dependent de ceilalţi pentru absolut orice pentru că nu te mai poţi mişca.

Deşi povestea devine din ce în ce mai captivantă şi emoţionantă cu fiecare pagină, finalul te face să vrei să trânteşti cartea de pereţi şi apoi s-o faci bucăţele mici-mici de frustrare că nu putea avea un altfel de sfârşit, un happy ending la care am sperat în naivitatea mea, crezând că măcar în cărţi se pot întâmpla minuni.

Însă, poate tocmai că autoarea nu a folosit acest clişeu face povestea specială, în ciuda faptului că ajungem să citim cu greu ultimele două paragrafe din cauza lacrimilor ce nu întârzie să apară...

Urmează să citesc continuarea cărţii: "După ce te-am pierdut" (After You) şi să vizionez ecranizarea pentru "Înainte să te cunosc." De obicei, nu îmi place să mă uit la filme care au la bază o carte ce mi-a plăcut foarte mult, ca aceasta. Şi asta pentru că filmele cam strică ceea ce povestea a vrut să transmită. Însă am văzut trailer-ul şi pare că respectă destul de bine acţiunea cărţii.

Revin cu detalii. 😊


26 februarie - Zi de spus basme


Astăzi este aşa-numita zi de spus basme. M-am gândit să o celebrez printr-un basm scurt, (mai degrabă o tentativă de basm😅), scris acum câţiva ani, pentru un concurs de blogging, pe care l-am modificat un pic. Sper să vă placă. 😍

"-          Un rege la curtea mea, alături de mine pe tron? Un rege cu care va trebui să împart totul: regatul Sambac, fidelitatea supușilor mei, măreția... viața? Un rege pe care va trebui să-l... iubesc? Îți dai seama ce înseamnă asta, Thaisa? tună Regina Neagră, în timp ce îmi frământam neputinicioasă mâinile și creierul, neștiind cum să-i potolesc furia.

Eu sunt Thaisa, sfătuitoarea reginei de ani de zile și puțini știu că nu-i ușor lucru, puțini știu ce înseamnă să mă confrunt zi de zi cu toanele unei regine care a crescut fără părinți de la vârsta de 17 ani, care a fost răsfățată mult şi care crede că totul i se cuvine fără nici o excepție, doar pentru că este moștenitoarea unui tărâm la care mulți râvnesc.  Este cea mai greu de înțeles persoană pe care am cunoscut-o, cu stări schimbătoare de la zi la zi.
            Este nemiloasă și crudă cu cei care greșesc, și totuși surprinzător de îngăduitoare cu cei care îi face pe plac și o slujesc fără cusur.
Iar atunci când se enervează, este de nerecunoscut. Sfâșie haine cu propriile-i mâini, sparge tot ce-i pică în mână, trântește și pocnește. Vai și-amar de cel ce îndrăznește să-i iasă în cale numai!

Dar să vă spun un secret. Regina Neagră nu a fost mereu așa. De fapt numele ei real este Velvet (catifea). Când s-a născut avea pielea atât de fină, privirea atât de diafană, iar răposata regină era atât de vrăjită de mica frumusețe pe care o ținea în brațe încât i-a dat un nume ce spera să i se potrivească și cu sufletul...
Anii au trecut, copila a crescut frumos, a fost educată de cei mai mari și aleși învățați ai vremii și tot regatul aștepta cu sufletul la gură să fie conduși de frumoasa și, aparent, înțeleapta prințesă.
Însă când Velvet avea doar 17 ani, începu să aibă pețitori și află de la mama ei că cei mai mulți o vor vrea pentru Parfumul elixir pe care familia ei îl avea sub protecție de generații întregi. Tot atunci află că acel parfum se află sub o magie care ține încă viu regatul. Dacă dușmanii (mulți la număr) vor pune mâna pe parfum, atunci vor fi pierduți, magia va dispărea, iar tărâmul lor va deveni istorie.

În aceeași perioadă se dovedi că trei dintre pețitori erau trimiși incognito să înșface elixirul. Fusese mare agitație câteva zile, regele şi regina, părinţii lui Velvet, fuseseră uciși, dar luptătorii loiali ai regatului au reușit să le facă față şi să salveze ce mai rămăsese din el.
Acesta a fost momentul în care Velvet a devenit o regină furioasă și foarte morocănoasă, iar aceste trăsături au devenit tot mai ccentuate odată cu vârsta. Ea nu fusese așa înainte. Fusese rebelă și răsfățată, într-adevăr, dar știuse să se bucure de ceea ce avea, știuse să își prețuiască prietena (care între timp a devenit o simplă slujitoare la curte), știuse să se bucure de natură, de un curcubeu după ploaie, de un apus de soare, scria poezii uneori, avea maniere alese...

Se pare că pierderea părinților i-a întunecat mințile și i-a influențat iremediabil caracterul.
După această perioadă dureroasă, am devenit sfătuitoarea ei deoarece bătrâna doică nu putu suporta întreaga tragedie ce se abătuse asupra tuturor și căzu în somnul cel veșnic.
Au trecut cinci ani de atunci. Timp suficient să-i câștig încrederea Reginei și să îmi dau seama că fusese prea dezamăgită ca să mai creadă în iubire, dar tocmai de asta avea cel mai mult nevoie pentru ca lucrurile să se schimbe favorabil și să iasă de pe făgașul întunecat pe care intraseră.
Seri la rând, o găseam pe regină în odaia unde se afla Parfumul, strașnic păzit de cei mai vânjoși și antrenați bărbați din regat, o sută la număr. Velvet stătea acolo și privea parcă hipnotizată parfumul, motivul pentru care își pierduse familia... și sufletul.

În seara aceasta, am găsit-o din nou acolo și cu lacrimi în ochi, îmi povesti cât de singură se simte și cât de mare nevoie are de iubire, de o poveste ca acelea pe care i le spunea doica atunci când era mică. Pentru prima oară în ani de zile, îmi vorbi omenește, cu blândețe, se vedea că are nevoie de ajutor. Mi-a spus că miresmele parfumului o inspiră, ca aici își găsește liniștea, că a început din nou să scrie poezii, foarte scurte dar măcar simte că face ceva util, că își recapătă ușor-ușor partea din suflet pe care nu credea că o va mai regăsi vreodată.

Se ridică brusc și am urmat-o sfioasă în camera ei, spunându-i că poate ar fi cazul să dea de știre că regatul Sambac are nevoie de un rege. Am încercat să îi explic ce beneficii i-ar putea aduce, dar nici nu a vrut să audă. De aici se dezlănțui furtuna asupra capului meu, furtună cu care sunt obișnuită de altfel.

-          Thaisa, îți dai seama ce pericol ne paște pe toți dacă vreun dușman își trimite din nou oamenii? Am nevoie de iubire, dar nici nu știu dacă pot iubi. Cum îmi voi da seama dacă iubesc? Cum îmi voi da seama că este el alesul?

 După aceste vorbe, am simțit că rolul meu de sfătuitoare este decisiv. Trebuie să fac ceva ca lucrurile să se schimbe. Trebuie să o conving să accepte pețitorii. Vom tripla gărzile în jurul palatului, în palat și la odaia unde se afla Parfumul. Dar așa nu se mai poate continua.

Dis-de-dimineață, în camera reginei:
-          Alteță, m-am gândit foarte mult la tot ce mi-ați spus aseară legat de un viitor rege și cer permisiunea de mă asculta până la capăt. Singura modalitate de a alege omul demn de măreția Voastră și a regatului nostru este să-l trecem prin niște probe. Și pentru că toți știu că Parfumul se află la baza tărâmului nostru, propun trei probe care să ne aducă tuturor foloase. Prin regatele vecine se află un singur rege, Cashmeran, care deține puteri magice, care transformă apa în cristale, deșertul în păduri bogate, uscăturile în flori. Și cine știe câte mai poate face. A fost aici si acum trei ani, dar cum umblă tot timpul deghizat, chiar în propriul regat, nimeni nu știe cine este cu adevărat.
-          Atunci îl vreau pe el! Nici un altul nu mă interesează! spuse trufașă regina.
-          Tocmai de aceea, pentru a-l putea descoperi, probele acestea vor fi de folos:

Prima probă va fi degustarea fructelor de pădure fermecate care cresc în odaia unde adăpostim Parfumul. Pentru omul de rând efectul este de îmbătrânire, dar un om cu puteri supraomenești își va da seama de asta și va folosi efectul invers, acela de întinerire.

 La a doua probă, o putem lăsa pe bătrâna vrăjitoare, Cerrasia, să intervină, testându-le puterea pețitorilor prin farmecele ei veninoase. Numai Cashmeran ar putea să combată orice vrajă și să treacă nevătămat proba. Pentru ceilalți avem antidot...

 Iar ultima probă va fi decisivă. Esența de floarea-paradisului, baza Parfumului nostru! Este greu, aproape imposibil ca cineva să o obțină fără niște trucuri și poțiuni pe care numai un vrăjitor iscusit le poate stăpâni.

-          Thaisa, fă tot ce știi, mută munții din loc, taie și spânzură, dar viitorul rege trebuie să fie NEAPĂRAT printre pețitori! Dă de veste cât mai repede că Sambac are nevoie de un rege!
-          Da, stăpână, i-am răspuns umil, cu o plecăciune, si am plecat la treabă, în speranța că planurile mele vor da roade și că pacea va domni din nou peste supușii nobili ai unui regat prea mult încercat."

- va urma -

Saturday, February 25, 2017

Dimineţi cu iz de vacanţă (5)

Azi e zi de zăcut. Este zi de prelungit dimineaţa până târziu, la amiază.
Este zi de petrecut în vârful patului, în tricoul lui larg pe sub pijamale pufoase, cu şosete groase şi la fel de pufoase.

Este de zi de încheiat socotelile cu oboseala şi plcitiseala, cu lipsa de chef de orice.
Este zi de zăcut la adăpost, feriţi de frig şi de vremea mohorâtă de afară, de norii urâcioşi ce ascund din nou soarele.

Este zi de citit până la epuizare şi de băut cafele şi ceaiuri aromate ca într-o interminabilă vacanţă fără griji.
Este zi de ronţăit popcorn şi de vizionat comedii romantice, cu final fericit, în care personajele trăiesc într-o lume roz, decorată cu flori si păzită de unicorni nărăvaşi.

Este zi de scris, chiar dacă inspiraţia este plecată după fluturi sau poate după zmei hidoşi, vicleni, dar curajoşi.
Este zi de colorat, de creat, de găsit frumuseţea şi speranţa chiar şi în locuri pe care păreau să le fi părăsit cândva.

Este zi de pus soarele în suflete, dacă pe cer tot nu vrea să apară prea curând.🌞😎


Tuesday, February 21, 2017

Reţeta săptămânii - Paste cu sos de roşii

În copilărie, spaghetele cu sos de roşii erau principalul mod de preparare când venea vorba de paste. Cred că de acolo am rămas cu o afinitate faţă de acest fel de mâncare, pe care îl prepar foarte des. 🙂🍝

Însă, pentru că sunt mult mai uşor de manevrat şi consumat, folosesc de obicei paste scurte: fusilli, penne sau farfalle.

Îmi place foarte mult varianta simplă şi rapidă, fără carne. Uneori, în funcţie de pofte adaug şi carne de porc cubuleţe, piept de pui tot cubuleţe sau carne tocată (pentru bolognese).

Aş putea mânca paste în fiecare zi şi nu m-aş sătura. Chiar dacă nu sunt cel mai sănătos fel de mâncare, dar uneori mai facem şi excepţii. 😉

Mai jos vă prezint o reţetă simplă de paste scurte cu sos de roşii, o idee bună şi pentru lungul post al Paştelui.

Ingrediente:

300 g paste scurte (fusilli, penne sau farfalle)
400 ml roşii pasate (se pot folosi şi roşii proaspete decojite şi pasate)
doi căţei de usturoi
o ceapă galbenă medie sau două fire de ceapă verde
o linguriţă oregano uscat
o jumătate de linguriţă rozmarin uscat
câteva frunze busuioc proaspăt
câteva fire de mărar şi pătrunjel
30 ml ulei pentru călit
sare şi piper după gust


Cum se procedează:

Se pun pastele la fiert în apă cu puţină sare, conform instrucţiunilor de pe pachet. Se strecoară printr-o sită şi se dau prin apă rece pentru a nu se lipi între ele. Dacă facem mai întâi sosul şi este gata până se fierb pastele, acestea se pot adăuga direct peste sos după ce le strecurăm, fără să le mai dăm prin apă rece.

Se toacă ceapa şi usturoiul mărunt, se pun la călit în ulei într-o tigaie, împreună cu oregano, rozmarinul, sarea şi piperul. Se călesc la foc mic aproximativ 3 minute, amestecând din când în când.

Apoi se adaugă roşiile pasate şi se lasă la foc mediu, acoperite, până sosul scade bine şi amestecăm din când în când.
La final, se dă tigaia la o parte de pe foc, se toacă mărunt verdeţurile (mărarul, pătrunjel, busuiocul) şi se adaugă peste sos. Se mai pune sare dacă este nevoie şi se amestecă.

Se pun pastele peste sos, se amestecă şi se savurează la un prânz în familie, de exemplu. 😊

Poftă bună! 🍲




Sunday, February 19, 2017

Dimineţi cu iz de vacanţă (4)


Iubesc dimineţile cu flori parfumate, cu zâmbete somnoroase, cu îmbrăţişări lungi şi calde.
Iubesc dimineţile de weekend cu poveşti, cu lecturi uşoare, cu emoţii şi sentimente, cu gânduri şi idei care prind contur prin cuvinte. 

Iubesc dimineţile când inspiraţia se lasă îmblânzită şi modelată în fel şi chip, după absenţe îndelungate şi rebele.
Iubesc dimineţile leneşe cu aromă de cafea, cu mic dejun târziu şi chef de plimbare. 

Iubesc soarele care se trezeşte timid, înfruntând temperaturile scăzute de februarie.
Iubesc păsările ce îndrăznesc tot mai mult să bucure văzduhul cu ciripitul lor fermecător. 

Iubesc florile de primăvară: ghioceii, zambilele, lalelele, narcisele, care, cu parfum şi culoare deopotrivă, ne trezesc la viaţă la sfârşit de februarie. 
Iubesc copacii care încep să înmugurească uşor-uşor, sfidând iarna ce parcă ar vrea să mai stea puţin, dar simţindu-se nedorită, se îndepărtează pas cu pas spre alte meleaguri.

Iubesc zilele ce devin din ce în ce mai calde calde şi mai lungi, mai pline de prospeţime, de lumină şi de viaţă.
Iubesc primăvara cu tot ce înseamnă ea, în special pădurile şi grădinile cu verdele lor crud în care m-aş pierde la nesfârşit, să nu mă mai găsească iarna niciodată. 😊🐝🐜🌷🌸🌹🌺🌻🌼

Tuesday, February 14, 2017

Reţeta săptămânii - Pui KFC

Eu şi soţul suntem fani ai produselor KFC. Mâncăm destul de rar acolo, dar ne plac foarte mult.

Pentru că ştim că nu sunt prea sănătoase, uneori le preparăm acasă. Sunt delicioase, şi, deşi nu ies ele ca produsele originale, măcar ştim ce ingrediente folosim şi stăm liniştiţi în privinţa asta. 🙂

Se fac foarte uşor, cu puţine ingrediente la îndemâna oricui, şi rapid. Şi se mănâncă la fel de rapid. 😄

Se pot servi cu tot felul de sosuri. Noi am preferat sosul tzatziki.

Ce am folosit :
(cantităţile se pot ajusta în funcţie de preferinţe şi poftă)

4 aripioare de pui
4 ciocănele fără piele
4 fâşii de piept de pui fără piele
două ouă
o lingură praf de usturoi
o lingură fulgi de chilli (sau praf de chilli)
o jumătate de linguriţă de piper măcinat
o jumătate de linguriţă de sare
un bol de fulgi de porumb măcinaţi mai mare - 200 g
un bol de făină (sau pesmet) - 200 g
ulei pentru prăjit

Pentru sosul tzatziki:
un castravete cornişon
un pahar iaurt grecesc
doi căţei de usturoi
o linguriţă de ulei
o linguriţă zeamă de lămâie
un vârf linguriţă sare

Cum se procedează:

Într-un bol se amestecă bine ouăle cu praful de usturoi, sarea, piperul, praful de chilli.
Se pune uleiul la încins într-o tigaie adâncă.
Se trec bucăţile de pui pe rând prin: făină (sau pesmet), amestecul de ou, fulgi de porumb şi se pun la prăjit. Se lasă la foc mediu, întorcându-se de pe o parte pe alta, până se pătrund foarte bine. Se scot pe o farfurie acoperită cu şervete de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Se servesc calde, cu sosul, pregătit astfel:
Se pisează usturoiul şi se  pune într-un bol mic. Se freacă bine cu ulei, sare şi zeama de lămâie. Castravetele se toacă mărunt. Acesta se stoarce şi se pune peste usturoi. Se adaugă iaurtul şi se amestecă foarte bine.


Poftă bună vă doresc! 😊


Sunday, February 12, 2017

12 Februarie - Ziua Internaţională a Căsniciei

Iubirea nu are nevoie de zile special stabilite pentru a o sărbători. Este un lucru bine ştiut. Însă aceste zile există şi sunt doar motive în plus, bonus! pentru a ne reaminti iar şi iar cât de mult contează pentru noi omul iubit.💜

Căsnicia are la bază iubirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, respectul şi bunătatea reciproce, răbdarea şi înţelegerea ce suntem dispuşi să le oferim celuilalt.

O căsnicie înseamnă mai mult decât doi oameni legaţi printr-un act. Îmi vin în minte două versuri dintr-o melodie a celor de la Maroon 5: It's not always rainbows and butterflies/ It's compromise. Şi câtă dreptate au!

O căsnicie înseamnă să treceţi împreună cu succes prin raze calde de soare, dar şi prin nori tulburi de furtună.
Înseamnă să mergeţi împreună pe acelaşi drum, mână în mână, fără să fiţi tentaţi să slăbiţi strânsoarea.
Înseamnă că într-o zi tu îi pregăteşti micul dejun la pat, iar el spală vasele.
Înseamnă că îţi aduce flori chiar fără motiv, iar tu îi faci un masaj revigorant după o zi lungă şi obositoare.  
Înseamnă că el te ascultă când ţi-e greu şi îţi alină orice durere, fiind acolo pentru tine, indiferent de situaţie.
Înseamnă că tu îl încurajezi să devină un om mai bun, mai frumos, să îşi urmeze şi să îşi atingă idealurile, oricât de imposibil ar părea de realizat.

Înseamnă să vă fiţi unul altuia sprijin şi să vă ridicaţi în acelaşi timp cu o treaptă mai sus, cu o bătaie de inimă mai mult.
Înseamnă lucruri simple, dar făcute cu dragoste.
Înseamnă seri petrecute împreună, la o cină pregătită împreună, la un film sau plimbându-vă prin parc.
Înseamnă zile petrecute separat, fiecare cu activităţile preferate, dar cu cel drag în gând şi în suflet.
Înseamnă să aveţi dorinţe şi vise comune, să vă doriţi să fiţi o familie frumoasă şi împlinită, să vă doriţi amândoi acelaşi final de basm, cu fericire până la adânci bătrâneţi. Şi mai ales să lucraţi intens pentru asta.

Înseamnă să fiţi mereu alături unul de celălalt, la bine şi la greu, în clipe frumoase şi mai puţin bune, să vă ridicaţi unul pe celălalt atunci când cădeţi şi să nu uitaţi să vă zâmbiţi cald, sincer, din inimă, în fiecare zi, în fiecare secundă.

Înseamnă să aveţi mereu răbdarea, iubirea şi dorinţa să alungaţi orice nor greu, să ştergeţi orice întâmplare mai puţin plăcută, să aveţi puterea să vă abţineţi de la orice vorbă nelalocul ei atunci când apar ispite.

Căsnicia înseamnă toate astea şi infinit mai multe fapte, vorbe, gânduri care, una câte una, întregesc şi perfecţionează până la un anumit punct construcţia pe care două fiinţe ce se iubesc şi-au luat fermul angajament să o finalizeze şi să o păstreze în armonie. 💒👫⚭






Saturday, February 11, 2017

11th of February - Make a Friend Day

According to Make a Friend Day, we should be making at least one new friend today, to celebrate properly. 😊

When we are young, children or teenagers, we crave mostly to meet new people, to spend time out with large groups of what we call "friends", to make new ones, to get to know as many new faces as possible.

When we are young, we don't judge too much and we make little selective choices when it comes to people. We rarely see the true colours of the ones we hang out with because we don't care about this as long as we're having fun.

But as the time goes by, as we grow older and wiser, many people come and go, touching our lives, some walk on the same path with us and then they say good bye at a certain point, some we meet along the way in moments of hardship or joy and join us until the very end, others show up now and then, reminding us that, even if they are not always there, they are with us, be it because they really mean something to us or because they have a personal interest.

When you reach a certain age, after having met hundreds of people, you become so much more selective. You prefer to narrow it down to a small group of friends. Because quality matters so much more than quantity and because less is more.

Those people are the only ones you can truly call friends and accept in your private space, those are the ones whose qualities and flaws match perfectly yours, whose imperfections are nothing but another reason to love them and care about them more, whose lives blend completely with your own, who you can call soulmates without being wrong for a second, who shed the light you need in times of darkness.

It's hard to trust new people these days, new or even those who you've been knowing for years. Or at least you thought you've known. It's hard to leave your comfort zone and embrace the change in this area, to the point where you should invite new people to your existence. But sometimes it's worth the shot. That's a reality as well. It's risky indeed, but it's worth the shot to let new souls around once in a while. Some will come to stay and others will just be passing by, but oh well, only time can really tell in the end. 👭

As for today, I prefer not to celebrate, at least not with new friends. It feels so comfy with the ones I have, that I prefer it like this for a while more. Maybe some other time I will give it a try.  But not today. 😀😁


Friday, February 10, 2017

10th of February - Umbrella Day

photo source
Today, people celebrate Umbrella Day.

Umbrella makes me think of rain most of the times, of gloomy weather and people shriveling. It makes me think of cold days and people hurrying to go home, to find shelter.

It makes me want to grab a cup of hot tea and heavy blankets, to seek a warm and comfy place.

Knowing that today is Umbrella Day made me write a short story without an ending. So I really need to put my thoughts together for the next part. 😊
- To be continued -

Here's the story: 

The fourth day in a row, drizzled rain was falling from the skies, from the dark chunky clouds. The sun has been hiding for a while now, wandering who knows where. Maybe it needed a vacation, a long break, away from the crazy world it was enlightening every day.

Martina was walking slowly on the sidewalk, looking up and smiling, enjoying the drops of rain on her face. She didn't seem to mind the weather, nor the chilly air. Her summer dress was all wet and was sticking to her body, but it didn't bother her.

She took off her sandals and kept walking, joyfully humming a song she heard on the radio a couple of hours ago. Suddenly she stopped very close to the park. She saw a man sitting on the bench who, just like her, didn't seem to have a problem with getting all wet. He was looking down at his feet.

Martina got closer to him and hid behind a tree. She has been staring at him for a few minutes, noticing that the man was a little sad. Or depressed. Or both. He was sighing once in a while, frowning and running his hand through his hair...

Thursday, February 9, 2017

9th of February - Pizza Day

Today, in some countries, people celebrate Pizza Day. 🍕
This is one of my favourite dishes ever. So far, I haven't met anyone who doesn't like pizza. 

There are so many types, enough to satisfy everyone's taste and appetite. And it's such a good idea when you're out of food. And hungry. You either order it or bake it yourself, it always gets easy with pizza.

That's because pizza, sometimes, gathers people together and makes evenings so pleasant among the dear ones, it's a real delight for any time of the day. This is why, most of the days, I eat a slice of delicious aromatic salami pizza for breakfast. 

There's this canteen at the ground floor from my workplace and they make one of the best pizzas I've ever eaten. So the days when I don't know what to eat for breakfast, I actually know I will enjoy a slice of pizza. And, obviously, I don't mind. 😊

P.S. My favuorite has always been pizza salami with lots of bell pepper and a pinch of onion. On the other hand, I don't like pineapple pizza. I have never understood what's with pineapple on pizza, but everybody has their own tastes. 

So, what's your favourite? 🍕🍕

P.P.S. Our homemade pizza is on top of our best ever list. 😉



Tuesday, February 7, 2017

Reţeta săptămânii: Cheesecake cu fructe de pădure

În decembrie a fost ziua lui de naştere. Am vrut să-i fac o surpriză dulce, ca de obicei. Nu mi-a dat de înţeles că ştie, dar simţea el că i-o coc din nou. De fapt, n-am copt nimic pentru că am pregătit un cheesecake fără coacere.😂

Am încercat câteva variante până acum: şi copt şi necopt, şi simplu şi cu ciocolată, şi cu fructe şă fără.

Nu mă pot hotărî care îmi place mai mult. 😃 Desigur, nici nu este nevoie. Fiecare are aroma lui deosebită, cremoasă, de neuitat.


De data asta am folosit ca referinţă o reţetă simplă şi rapidă pe care am găsit-o tot răsfoind pe internet. Am adaptat-o ingredientelor pe care le aveam la îndemână şi gusturilor proprii. Reţeta originală este cu căpşuni proaspete, însă eu am utilizat fructe de pădure congelate. Şi am mai făcut câteva mici ajustări de cantităţi şi ingrediente.

Mi-a ieşit foarte bine, cei care l-au degustat au simţit ceea ce uneori numim "curcubeu pe cerul gurii", iar soţul meu a fost super încântat şi s-a simţit răsfăţat. 💖

Cheesecake-ul este un desert potrivit pentru orice sezon şi satisface gusturile tuturor. De aceea vi-l recomand cu drag. 😊

Să vă povestesc şi cum am procedat.

Ce am folosit:

Pentru blat:
500 g biscuiţi Petit Beurre
200 g unt topit
o sticluţă esenţă de rom (opţional)

Pentru crema de brânză:
750 g ricotta (sau cremă de brânză)
500 ml frişcă lichidă
150 g zahăr pudră vanilat
100 ml apă rece
100 ml lapte fierbinte
20 g gelatină
o sticluţă esenţă de vanilie

Pentru jeleu:
250 g fructe de pădure
100 ml apă
3 linguri zahăr tos
10 g gelatină

Pentru decor
300 g fructe de pădure

Cum se procedează:

Se sfărâmă biscuiţii şi se amestecă foarte bine cu untul topit şi esenţa de rom (esenţa nu era menţionată în reţeta originală, dar am încercat de mai multe ori aşa şi ne place tuturor). Amestecul obţinut se pune ca blat într-o cratiţă cu margine detaşabilă, uniformizându-l bine, şi se dă la frigider.

Apoi, se prepară crema. Se pune gelatina la înmuiat în apa rece timp de zece minute. După ce se umflă, gelatina se adaugă peste laptele fierbinte şi se amestecă până se topeşte. Se lasă deoparte şi se mixează ricotta (crema de brânză) cu zahărul pudră şi esenţa de vanilie, până la uniformizare. 

Se adaugă şi frişca lichidă treptat şi se mixează în continuare timp de 5 minute până se obţine o compoziţie omogenă. La final se adaugă laptele cu gelatina, puţin câte puţin şi se amestecă bine. 

Se lasă crema deoparte şi se pregătesc fructele. Am ales căpşunile şi le-am tăiat în jumătăţi. Puteţi folosi fructe proaspete mai ales că acum se apropie sezonul lor şi vor apărea cele cu gust.

Se aşează jumătăţile de căpşuni de jur împrejurul blatului, cum se vede şi în poză, după care se toarnă crema de brânză, nivelând-o cu o paletă. Se dă la frigider pentru 5 ore sau peste noapte ca să se întărească foarte bine.

După acest interval de timp, se pregăteşte jeleul, punând gelatina în apă şi lăsând-o pentru 10 minute la înmuiat.
Între timp, se pun fructele de pădure într-o cratiţă, se adaugă şi zahărul şi se lasă pe foc timp de 5 minute, amestecând din când în când. 

Se dau deoparte şi se pasează până se obţine un piure. Se lasă la răcit pentru 5 minute şi se adaugă gelatina înmuiată. Se amestecă bine şi se lasă la răcit, până ajunge la temperatura camerei. Apoi sosul obţinut se adaugă peste crema de brânză care deja s-a întărit şi se mai lasă în jur de două ore la frigider. La final, se decorează după bunul plac cu fructe de pădure şi se sevreşte alături de cei dragi! 🎂

Pont: Pentru a tăia cheesecake-ul cât mai uşor, se ţine cuţitul pe care îl vom folosi în apă fierbinte, pentru 30 de secunde. Se şterge cu un prosop şi se taie felii mai mici sau mai mari, după pofta fiecăruia. 😍








Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...