Saturday, February 25, 2017

Dimineţi cu iz de vacanţă (5)

Azi e zi de zăcut. Este zi de prelungit dimineaţa până târziu, la amiază.
Este zi de petrecut în vârful patului, în tricoul lui larg pe sub pijamale pufoase, cu şosete groase şi la fel de pufoase.

Este de zi de încheiat socotelile cu oboseala şi plcitiseala, cu lipsa de chef de orice.
Este zi de zăcut la adăpost, feriţi de frig şi de vremea mohorâtă de afară, de norii urâcioşi ce ascund din nou soarele.

Este zi de citit până la epuizare şi de băut cafele şi ceaiuri aromate ca într-o interminabilă vacanţă fără griji.
Este zi de ronţăit popcorn şi de vizionat comedii romantice, cu final fericit, în care personajele trăiesc într-o lume roz, decorată cu flori si păzită de unicorni nărăvaşi.

Este zi de scris, chiar dacă inspiraţia este plecată după fluturi sau poate după zmei hidoşi, vicleni, dar curajoşi.
Este zi de colorat, de creat, de găsit frumuseţea şi speranţa chiar şi în locuri pe care păreau să le fi părăsit cândva.

Este zi de pus soarele în suflete, dacă pe cer tot nu vrea să apară prea curând.🌞😎


4 comments:

  1. Sper ca ti-ai dus la indeplinire planul.Eu am vacanta in fiecare zi,dar azi a fost invers.Maine ma tin de planul tau. Un weekwnd placut!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daaa, am reuşit weekend-ul trecut! Sper să reuşesc şi alte dăţi, la nevoie :D

      O seară frumoasă! :)

      Delete
  2. Replies
    1. Aşa este uneori avem nevoie şi de relaxare la maxim :)

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...