Tuesday, October 24, 2017

Vreme de toamnă


E vreme de stat în casă,
De numărat stropii de ploaie,
E vreme de plâns cu frunze,
De ape ce curg șiroaie.

E vreme de stat la ferestre,
Cu șaluri lungi, călduroase,
E vreme de foc cu lemne,
De haine comode și groase.

E vreme de cafele fierbinți,
De ceaiuri dulci, parfumate,
E vreme de nostalgii,
Cu-aromă de mere coapte.

E vreme de vânt ce gonește
Printre copaci triști, dezgoliți,
E vreme de stat sub umbrele,
De pași mărunți, zgribuliți.




Sunday, October 15, 2017

Jurnal de sarcină (6)

Sâmbãtã, 14 octombrie, 21.30

Este o oră la care mi-ar plăcea să fie linişte totală, să îmi aud gândurile şi să simt cum propria-mi tăcere pluteşte în aer.

Dar cineva vorbeşte prea tare la telefon într-o cameră alăturată, câinii latră pe stradă, iar maşinile trec necontenit, spulberând orice iluzie de seară fără zgomot.

Bebe se mişcă, se întinde tot mai mult şi mai des, loveşte cu picioruşele care sunt pe zi ce trece mai puternice şi mă face să zâmbesc şi să mă relaxez cu fiecare mişcare. El şi E., tăticul lui, sunt liniştea mea pe orice vreme, în orice moment al zilei sau al nopţii.

Niciodată până acum bebe nu mi-a provocat insomnii sau nu m-a trezit cu mişcările lui. În schimb, când mă trezesc de una singură ca să merg la baie, ceea ce se întâmplă foarte des, stau pur şi simplu să îi simt fiecare lovitură, fiecare mişcare, să mă bucur cât mai mult de burtica asta drăgălaşă şi haioasă.

Mă amuză, mă fascinează şi mă emoţionează în acelaşi timp. Iar gândul că mai sunt doar în jur de trei săptămâni, mă face să visez iar şi iar la cum va fi totul după momentul zero.
Dacă mi-e teamă? Hmm, normal, de naşterea în sine, de durere, de cum o să decurgă totul, dar sunt încrezătoare că totul o să fie bine pentru bebe şi pentru mine, mai ales atâta timp cât E. va fi acolo lângă noi.


Că veni vorba de naştere, am citit nenumărate articole de specialitate pentru a mă pregăti măcar teoretic pentru ce urmează în ziua cea mare. Şi mi-am dat seama că, aproape ca în orice alegeri, şi în cazul ăsta, s-au format grupuri care susţin că numai cele care nasc natural şi cele care alăptează (şi cât mai mult) sunt "mame adevărate". Tare m-am amuzat! Mi se pare stupid că există persoane care gândesc aşa. Şi mi se pare trist că sunt mame care au născut prin cezariană şi care simt nevoia să se justifice în faţa celorlalte. Mi se pare chiar imatur că sunt mame care se cred superioare celor care au născut prin cezariană sau care nu alăptează.

Cu ce drept şi cu ce logică mai ales? Indiferent de cum naşti, indiferent de cum îţi hrăneşti bebele, fie din motive medicale, fie că aşa doreşti, nimeni nu are dreptul să te judece. Fiecare dintre noi avem dreptul să ne asumăm propriile alegeri, fără teama că va veni cineva "mai priceput" să ne arate cu degetul. Atâta timp cât îţi îngrijeşti copilul, îi dăruieşti afecţiune şi iubire, îl creşti frumos şi sănătos, eşti clar o mamă bună.

Şi da, femeile nasc natural dintotdeauna, deci aşa e normal, teoretic. Şi e sănătos să îţi alăptezi copilul cât mai mult. Însă cel mai sănătos şi normal este ca fiecare să îşi vadă de treaba lui, să nu mai arunce în stânga şi-n dreapta comentarii răutăcioase şi să nu judece ceea ce nu cunoaşte şi nu înţelege.

Cât mă priveşte pe mine, am ales să nasc natural şi să alăptez pentru că aşa mi se pare firesc pentru situaţia mea. Iar acestea sunt doar alegerile mele, cel puţin în momentul de faţă când ambele variante par posibile din punct de vedere medical. Dacă voi reuşi sau nu, rămâne de văzut. Indiferent cum va fi, tot ce mă interesează este ca puiul şi cu mine să fim sănătoşi la final. Restul sunt detalii.😇


Saturday, October 7, 2017

Scrisoare către puiul de om

Puiul nostru scump, 
 
Cât de lungă părea la început călătoria asta de nouă luni până te vom vedea pentru prima oară... Dar a mai rămas doar o lună şi mă întreb unde a zburat timpul aşa repede.

Eşti încă foarte mic pentru lumea asta prea mare, aşa că te roagă mami şi tati să nu te grăbeşti încă, să mai stai la mami în burtică astea câteva săptămâni ca să te faci mare şi să ai, sperăm noi, un start bun în viaţă. :)
Apoi o să ai tot timpul să vezi lumea, să o cunoşti, cu bune şi rele, să te bucuri de tot ce cuprinde ea şi poate chiar să o faci un pic mai bună, mai frumoasă, mai luminoasă.

Oricum va fi lumea ta, aş vrea să ştii că lumea noastră este infinit mai bună, mai plină de soare, de magie şi de culoare de când tu faci parte din ea.
Deja ne trec prin minte un milion de gânduri despre cum o să fii şi cum o să fie viaţa noastră când vom fi trei, din clipa când te vom ţine pentru prima oară în braţe. Ne întrebăm ce culoare o să aibă părul tău, ochişorii şi cât de dolofan o să fii, dacă o să dormi mult şi frumos ca tati, sau dacă o să fii un insomniac ca mami, dacă o să-ţi placă să papi orice ca noi sau o să fii mofturos.

Deja tati abia aşteaptă să mergeţi împreună la pescuit, să te înveţe să mergi cu bicicleta, să îţi aducă ceva bun când vine de la muncă. Iar mami se gândeşte la câte poveşti o să-ţi citească, la cum o să te înveţe să colorezi şi să desenezi. Şi mai ales, abia aşteaptă să te ţină în braţe, să se bucure din plin de cei doar câţiva anişori, poate unul, poate doi, în care vei încăpea în braţele ei, până ce vei creşte mare-mare şi vei începe să zburzi prin lume, să te caţeri, să explorezi totul în jurul tău.
 
 
Ştiu c-o să-mi fie tare-tare dor de cum mă loveşti cu picioruşele tale scumpe în burtică, de cum sughiţi, de cum te linişteşti când îmi auzi vocea şi cum salţi de bucurie când îi auzi vocea şi simţi pupicii lui tati. Dar te aşteptăm cu mari emoţii pentru că ştim că fericirea noastră va atinge un alt nivel odată cu venirea ta pe lume. 
 
Mai ştiu că din clipa aceea, voi avea un gol în burtică, dar sufletul şi braţele îmi vor fi pline de atât de multă iubire, încât nu-mi voi putea dori nimic mai mult! 😍