Sunday, December 31, 2017

Final de 2017

Ultima zi din an mă găsește printre  scutece,biberoane, hăinuțe de bebe, nopți nedormite, dar mai ales printre gângureli, zâmbete dulci de bebe,  mânuțe care se prind de degetele mele și mă topesc de fiecare dată. El este cea mai mare realizare și schimbare din viața noastră de anul acesta, cea mai frumoasă și mult dorită împlinire de până acum.

Ultima zi din an mă găsește în căsuța noastră, mult așteptată, locul pe care îl putem numi, în sfârșit "acasă", căminul unde am început o nouă viață în trei, unde familia noastră a căpătat mai mult sens ca oricând, unde am împodobit primul nostru brad de Crăciun exact așa cum am visat.

Ultima zi din an mă găsește cu o nouă carte
de poezii pentru copii, scrisă în vară, care va fi publicată în februarie 2018. Am scris toate poeziile cu dedicație pentru puiul nostru, pe când se afla încă în burtică și aștept cu nerăbdare să i le citesc.

A fost un mai mult decât bun, de aceea, prima zi din 2018 mă va găsi încrezătoare, plină de speranță și de obiective noi alături de cei mai iubiți oameni ai mei.

Vă urez un an nou fericit, împlinit, presărat cu zâmbete și speranța că orice este posibil și realizabil atunci când ne dorim cu adevărat!



10 comments:

  1. Felicitari, mami! Felicitari,tati! Bine ai venit pe lume, micut frumos! Sa fiti sanatosi, puternici si fericiti!

    La multi ani!

    ReplyDelete
  2. Noul An vă găseşte aşa cum v-aţi dorit ! Vă doresc şi eu multă sănătate iar în anul ce vine cât mai multe împliniri ! La Mulşi Ani 2018 !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumim la fel! Un an nou cu multe impliniri! :)

      Delete
  3. pentru anul care vine repede, repede: LA MULŢI ANI ! MULTĂ SĂNĂTATE !

    ReplyDelete
  4. Sa fie minunat si in noul an! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Doamne ajuta! Un an nou cu multe impliniri! :*

      Delete
  5. Sa fiti sanatosi si sa-i citesti povesti frumoase!
    Sa va fie bine in casuta si sa va bucurati de fiecare moment petrecut impreuna!
    La Multi Ani!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumim mult pentru gandurile frumoase!
      An nou cu spor! :*

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...