Monday, September 10, 2018

Prima zi de școală

Porneam către școală în diminețile răcoroase, dar însorite de toamnă, purtând clasica uniformă în carouri, cu sorțulețul albastru și guler alb apretat, cu un buchet de flori pentru doamna învățătoare, cu părul prins în două codițe simple sau împletite de mama, cu un ghiozdan roșu imens in spate. Strada era plină de copii care aveau același traseu. Mergeau veseli, fără griji, aranjați, cu buchete de flori, bucuroși că urmau să-și revadă colegii după trei luni de vacanță.

Se simțea în aer noul început. În fiecare an, pe 15 septembrie, sau pe-acolo, soarele ne mângâia obrajii cu raze călduțe și foșnetul pădurii, în culori palide încă, se simțea tot mai departe. Curțile gospodăriilor se umpleau de liniște, iar cele ale școlilor, de râsete, de povești din vacanțe, de chiote și cântece.

Mă încânta prima zi de școală, mai ales în clasele primare, care mi-au fost cele mai dragi. Momentul meu preferat era cel în care ne așezam în bănci după ceremonia de deschidere, unde ne așteptau cuminți noile manuale școlare. Abia așeptam să le răsfoiesc, să citesc textele din cel de limba română. Deși pe majoritatea le cunoșteam deja, pentru că mereu citeam dinante tot ce prindeam de la fratele meu cu doi ani mai mare.

Am fost o tocilară în toți anii de școală. Auzeam des acest apelativ, care pe vremuri mă deranja, pentru că era spus cu răutate de către unii copii. Dar acum îmi asum această însușire pentru că da, chiar am fost o tocilară și mi-a plăcut asta. Cu ochelari mari si urâți și tot tacâmul. 😂😂 A fost alegerea mea și nu regret deloc. Mai puțin ochelarii, pe ăia i-aș fi aruncat, dar aveam nevoie de ei. Și încă am, dar acum sunt drăguți și finuți. Deh, fiecare perioadă cu opțiunile ei.
Mi-a plăcut să citesc și să învăț la fel de mult cum altora le-a plăcut să se joace ziua întreagă. 

Îmi e dor. De tot, de uniformă, de codițe, de manuale noi-nouțe cu miros proaspăt de tuș, de diminețile de toamnă în care n-aveam griji, de colegii de atunci, de doamna învățătoare, de fetița timidă cu ochelari mari și urâți din prima bancă...


Foto: de la finalul clasei I, fără 👓, de la începutul anilor școlari nu am 😀

Tuesday, September 4, 2018

Vară, vino iar

Vară, vino iar cu soare,
Vino cu vacanță mare,
Cu zâmbete de bunici,
Ca atunci când eram mici.

Vino cu ceruri senine,
Cu furtuni cât mai puține,
Să-mpletesc o coroniță
Din maci și din levănțică.

Vino fuga pe uliță
Să alerg din nou desculță,
Să am aripi de cocor,
Să învăț iarăși să zbor.

Vino și du-mă la mare,
Să am plaja la picioare,
Briza-n părul ciufulit,
Să mai prind un răsărit.

Du-mă iute pe câmpii,
Să suflu în păpădii,
Să-mi pun încă o dorință,
Tolănită-ntr-o căpiță.

Vară, vino iar cu soare,
Mai dă-mi o vacanță mare,
Să mai fiu copil o zi,
Să mai am ce povesti...


Saturday, September 1, 2018

Pășește încet

Pășește printre suflete ca pe un petic de plajă ascuns de ochii lumii, pe care nici marea nu îndrăznește să-l zdrobească prin valurile-i furioase, atingându-l mai degrabă suav cu apa-i limpede și ușor înspumată.

Pășește printre suflete ca în liniștea unui cimitir de la țară. Cine știe câte vise neîmplinite, uitate, demult îngropate zac în profunzimile fiecărei inimi în parte. Vorbește în șoaptă să nu deranjezi. Sau mai bine, lasă-te cuprins de tăcere.

Pășește printre suflete ca într-o vastă grădină plină cu flori în mii de culori, unde fluturii și albinele zburdă într-o dulce armonie, unii mai visători, alții mai harnici, unde poți închide ochii, lăsându-te prins în vraja amețitoarelor miresme și propriilor gânduri hoinare.

Pășește printre suflete ca într-un butic de porțelanuri autentice. Pe cât de prețioase, pe atât de fragile sunt toate. Atinge-le cu delicatețe, privește-le cu atenție. Oricât de banale ar părea unele dintre ele, ai putea fi totuși uimit ce comori ascund, ce povești magice, câte lecții te poate învăța fiecare în parte atunci când le dai o șansă.

Pășește printre suflete ca într-o pădure cu straie noi de toamnă. Ascultă trilurile vesele ale păsărilor, bucură-te de fiecare susur cristalin al izvoarelor ascunse, îmbrățișează un copac sau mai mulți, ascultă cu inima-ți deschisă. Și mai ales, ascultă-i liniștea tămăduitoare, liniștea ruptă parcă din basme, din tărâmuri îndepărtate și necunoscute omului. Încă...




Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...