Wednesday, January 9, 2019

Poveştile mele: Aura şi Lucian (2)




(Click aici pentru partea I)

Atunci, i-a întins un inel improvizat dintr-o floare galbenă de untișor. Culoarea ei preferată îi deveni atunci străină, pentru o clipă i se păru că visează și a avut un sentiment tare ciudat că, undeva, la celălalt capăt al lumii, o stea luminase pentru ultima oară.
Revenindu-și în fire, Aura i-a zâmbit conștient, s-a așezat lângă el, i-a strâns în pumni mâna în care ținea inelul, l-a sărutat apăsat pe buze și, lipindu-și fruntea de a lui, i-a spus în șoaptă:
- Nu încă... Îmi pare rău...

Zâmbetul ce strălucise pe chipul lui Lucian până atunci, pălise la fel ca soarele ce apunea roșcovan peste dealuri.
O strânse tare în brațe, o sărută pătimaș și îi spuse tot în șoaptă:
- Nu-i nimic...
- Te iubesc, dar...
- Șșșșș... E ok, pe bune. Nu știu ce m-a apucat..., spuse punându-i un deget pe buze și privindu-l adânc în ochi.

Aruncă floarea, îi zâmbi ca de obicei, și adăugă, străduindu-se să pară cât mai relaxat:
- E timpul să mergem. Curând se întunecă. 

Își strânse rucsacul din iarbă, o luă de mână și porniră tăcuți spre sat unde sperau să găsească găzduire pentru noaptea aceea. Plecaseră pe nepusă masă, cum aveau obiceiul, știind că vor găsi și de data asta un colțișor pentru ei. Nu-și luaseră cortul, ia mașina era la service de o săptămână, după micul accident pe care îl avusese Lucian.
Soarele se zărea tot mai puțin și cerul ardea tot mai tare, în timp ce ei coborau spre sat, pe o potecă, trăncănind, cântând, râzând, îmbrâncindu-se în glumă unul pe altul, cum le plăcea să facă, să treacă timpul mai ușor.

Ajunși în sat, au găsit repede o cămăruță într-o casă mică și puțin părăginită. În față era o curticică, o palmă de pământ unde zăceau o măsuță rotundă din lemn cu vopseaua scorojită, un scaun la fel de scorojit, sub un nuc bătrând care umbrea toată bătătura și o bună parte din străduță.
Camera lor era joasă, cu pereții îngălbeniți de vreme, acoperiți cu carpete ponosite, dar curate. Baba Chiva, proprietara, era singură de mulți ani și nu mai avea puterea să se ocupe de casă cum se cuvenea.
Aura și Lucian nici nu aveau nevoie de mai mult. Aveau un pat micuț în care încăpeau amândoi dacă se înghesuiau un pic. 

Au mâncat turtele cu brânză pe care baba Chivuța le-a făcut special pentru ei, s-au făcut comozi în cămăruța puțin luminată de un bec aprins în tavanul jos, s-au întins pe pat și s-au strâns obosiți în brațe. Amândoi se gândeau la situația de mai devreme din poieniță, erau puțin confuzi în sinea lor, dar evitau să vorbească despre asta.



Click pe link pentru continuare:

4 comments:

  1. suspans, of ce ne-ai facut, intrerupând povestea exact acum. Dar... asteptam, ca bine zice Zuzu ☺
    PS: dupa ce publici continuarea, ai putea sa pui link si pe "va urma" pentru ca este mai usor pentru cine doreste sa citeasca totul intr-o bucata (spre exemplu, la partea I-a poti sa pui link spre partea a II-a, samd)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc mult pentru vizită şi pentru sugestie! Chiar o să fac aşa :)

      Delete