Saturday, April 12, 2014

La petite fleur sauvage







Tu te laissais baisser trop facilement, petite belle fleur…
Par tous les papillons ensommeillés, par tous les rayons de soleil fatigué, par les gouttes froides de pluie dans la nuit, par les larmes de chaque matin couvert par rosée.
Rien ne te manquait, mais rien ne te rendait heureuse.
Pourtant, le feu sauvage qui brulait dans ton âme en couleurs n’était jamais mort…
Et aujourd'hui, quand tu touches doucement le ciel de l'amour, quand tu retrouves toutes les pages manquantes de ton âme caché, tu te rends compte que la seule chose qui te manquait c’était… toi-même.

Friday, April 4, 2014

Love is...






Love is when you take a break from what you’re doing to kiss me at midnight, when the clock shows 00:00.

Love is when I... entertain you and drive you beautifully crazy with my upside-down world... all the time!

Love is when you surprise me with random picked flowers when we take a walk. No bought flower can ever compete with that.

Love is when I want to bite your lips until they bleed.

Love is when you hug me so tight and tell me that I am all you ever dreamed of.

Love is when I prepare you your favourite snack, while you watch a movie.

Love is when you hold me tight when you’re sleeping and never let go.

Love is when I look into your eyes and see my entire world and life in there.

Love is when you put a smile on my face whenever I’m grumpy.

Love is when I watch you sleeping, late in the afternoons, and sprinkle magic dust on your dreams.

Love is when we cuddle in the morning and refuse to leave our imperfect world to face the real world…

Love is so much more...

Aripi




Uneori doare… să fii exuberant, să te entuziasmezi foarte uşor la orice mică minune sau lucru frumos şi să fii întâmpinat de priviri serioase, triste, deprimate. De suflete grele, pline de amărăciune, zombificate...


Da, doare... E ca şi cum ţi-ai deschide larg aripile, cu speranţa că în sfârşit azi o să zbori. Îţi dai seama că nu poţi pentru că aripile îţi sunt îngreunate de poveri ale acestei lumi. Poveri despre care afli din când în când că există şi de care nu te poţi debarasa...


Doare...

Pentru că îţi pasă, pentru că iubeşti, pentru că nu ştii altfel... 

Pentru că aparţii acestei lumi fără să vrei, fără să ştii... 

Pentru că ţi-au crescut aripi şi ţi-au crescut degeaba...

Pentru că se scutură petalele... cad şi mor pe pământ infertil...

Wednesday, April 2, 2014

Despre petale şi pitici din blogosferă



Umblă vorba prin blogosferă că... a fost odată ca niciodată un blog pitic, presărat cu petale, decorat în toate culorile curcubeului, dar care obişnuieşte să stea în colţul lui, cuminte, urmărind din umbră poveştile pe care alte bloguri le toarnă pe bandă rulantă, fără să respire.
Piticul blog, Petals of Isabelle, reflexia online a sufletului meu, nu mai mare decât o buburuză,  se confruntă uneori cu o doză neaşteptată de nesiguranţă şi cu o creativitate care se împiedică adesea de stresul cotidian.
Sub masca densă de petale, am păşit cu sfială în lumea SuperBlog, luptându-mă, nu cu balaurii cu şapte capete, ci cu superbloggeri bine antrenaţi, cu minţi ascuţite şi creativitate dusă la cote maxime.
Cum am ajuns în această lume competitivă? Tot zburdând din site în site, căutând informaţii, nu despre zmei şi cai înaripaţi, am poposit pentru câteva minute pe site-ul unui partener media: Comunicate de presă. Am citit cu mare interes articolul care anunţa cu surle şi trâmbiţe lansarea unei noi ediţii de SuperBlog.
Curiozitatea nu m-a omorât, dar m-a împins mai departe, pe un blog câştigător al unei ediţii anterioare: www.Irealia.eu. Uimită din cale afară (mai rău decât Făt-Frumos dacă ar fi descoperit că Ileana Cosânzeana este de fapt Muma Pădurii) de modul în care cuvintele curgeau, se împleteau şi se închegau pe postările acestui blog, mi-am zis că pot şi eu... măcar jumătate.
Mi-am înscris, astfel, blogul pe www.toateblogurile.ro şi pe www.zelist.ro, ca să intru în rândul lumii Super.
Din momentul în care mi-am azvârlit piticul în lumea tumultoasă a SuperBlog, am încercat să construiesc lumi imaginare, poveşti cu final fericit, note autobiografice, etc., în speranţa că roadele nu vor întârzia să apară.
M-am învârtit cu teamă şi cu grijă printre paşii hotărâţi ai giganţilor competiţiei, cum ar fi un actual blogger partener www.sexulslab.info, care mă făcea adeseori să mă simt şi mai mică, citindu-i textele scrise cu pasiune şi  cu toate celelalte ingrediente magice pe care eu încă nu le-am descoperit.
Atunci când inspiraţia pleca fără să-mi dea de ştire, am încercat să-mi maschez blocajele şi gândurile mărunte, pentru ca juriile să nu creadă că au nimerit într-o ogradă greşită.
Aşadar, mai în vârful picioarelor, mai târâş pe coate, mai cu fruntea sus, mai cu alifii lipsă, am rezistat două ediţii (aproape). Două bătălii din care nu am ieşit fruntaşă, dar nici la... coadă.
Două ediţii în care am învăţat cu ce se mănâncă advertorialul (cred eu), stil neabordat pe blogul meu până acum.
Două ediţii în care mai să mă sufoc de emoţii, stres, frustrare, entuziasm, şi altele asemenea. Le-am trăit pe toate.
Însă, dacă la final voi trăi fericită până la adânci bătrâneţi, probabil voi repeta experienţa. Probabil voi îndrăzni să cresc, în modul clasic, neaşteptat: într-o lună cât alţii într-un an, şi voi ieşi – în sfârşit – din lumea piticilor.

Dar aceasta este altă poveste...


Şi-am împrăştiat petale
De dragul Măriei Sale,
Juriul.

Acest articol este scris pentru SuperBlog Spring 2014


Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...