Monday, September 10, 2018

Prima zi de școală

Porneam către școală în diminețile răcoroase, dar însorite de toamnă, purtând clasica uniformă în carouri, cu sorțulețul albastru și guler alb apretat, cu un buchet de flori pentru doamna învățătoare, cu părul prins în două codițe simple sau împletite de mama, cu un ghiozdan roșu imens in spate. Strada era plină de copii care aveau același traseu. Mergeau veseli, fără griji, aranjați, cu buchete de flori, bucuroși că urmau să-și revadă colegii după trei luni de vacanță.

Se simțea în aer noul început. În fiecare an, pe 15 septembrie, sau pe-acolo, soarele ne mângâia obrajii cu raze călduțe și foșnetul pădurii, în culori palide încă, se simțea tot mai departe. Curțile gospodăriilor se umpleau de liniște, iar cele ale școlilor, de râsete, de povești din vacanțe, de chiote și cântece.

Mă încânta prima zi de școală, mai ales în clasele primare, care mi-au fost cele mai dragi. Momentul meu preferat era cel în care ne așezam în bănci după ceremonia de deschidere, unde ne așteptau cuminți noile manuale școlare. Abia așeptam să le răsfoiesc, să citesc textele din cel de limba română. Deși pe majoritatea le cunoșteam deja, pentru că mereu citeam dinante tot ce prindeam de la fratele meu cu doi ani mai mare.

Am fost o tocilară în toți anii de școală. Auzeam des acest apelativ, care pe vremuri mă deranja, pentru că era spus cu răutate de către unii copii. Dar acum îmi asum această însușire pentru că da, chiar am fost o tocilară și mi-a plăcut asta. Cu ochelari mari si urâți și tot tacâmul. 😂😂 A fost alegerea mea și nu regret deloc. Mai puțin ochelarii, pe ăia i-aș fi aruncat, dar aveam nevoie de ei. Și încă am, dar acum sunt drăguți și finuți. Deh, fiecare perioadă cu opțiunile ei.
Mi-a plăcut să citesc și să învăț la fel de mult cum altora le-a plăcut să se joace ziua întreagă. 

Îmi e dor. De tot, de uniformă, de codițe, de manuale noi-nouțe cu miros proaspăt de tuș, de diminețile de toamnă în care n-aveam griji, de colegii de atunci, de doamna învățătoare, de fetița timidă cu ochelari mari și urâți din prima bancă...


Foto: de la finalul clasei I, fără 👓, de la începutul anilor școlari nu am 😀

Tuesday, September 4, 2018

Vară, vino iar

Vară, vino iar cu soare,
Vino cu vacanță mare,
Cu zâmbete de bunici,
Ca atunci când eram mici.

Vino cu ceruri senine,
Cu furtuni cât mai puține,
Să-mpletesc o coroniță
Din maci și din levănțică.

Vino fuga pe uliță
Să alerg din nou desculță,
Să am aripi de cocor,
Să învăț iarăși să zbor.

Vino și du-mă la mare,
Să am plaja la picioare,
Briza-n părul ciufulit,
Să mai prind un răsărit.

Du-mă iute pe câmpii,
Să suflu în păpădii,
Să-mi pun încă o dorință,
Tolănită-ntr-o căpiță.

Vară, vino iar cu soare,
Mai dă-mi o vacanță mare,
Să mai fiu copil o zi,
Să mai am ce povesti...


Saturday, September 1, 2018

Pășește încet

Pășește printre suflete ca pe un petic de plajă ascuns de ochii lumii, pe care nici marea nu îndrăznește să-l zdrobească prin valurile-i furioase, atingându-l mai degrabă suav cu apa-i limpede și ușor înspumată.

Pășește printre suflete ca în liniștea unui cimitir de la țară. Cine știe câte vise neîmplinite, uitate, demult îngropate zac în profunzimile fiecărei inimi în parte. Vorbește în șoaptă să nu deranjezi. Sau mai bine, lasă-te cuprins de tăcere.

Pășește printre suflete ca într-o vastă grădină plină cu flori în mii de culori, unde fluturii și albinele zburdă într-o dulce armonie, unii mai visători, alții mai harnici, unde poți închide ochii, lăsându-te prins în vraja amețitoarelor miresme și propriilor gânduri hoinare.

Pășește printre suflete ca într-un butic de porțelanuri autentice. Pe cât de prețioase, pe atât de fragile sunt toate. Atinge-le cu delicatețe, privește-le cu atenție. Oricât de banale ar părea unele dintre ele, ai putea fi totuși uimit ce comori ascund, ce povești magice, câte lecții te poate învăța fiecare în parte atunci când le dai o șansă.

Pășește printre suflete ca într-o pădure cu straie noi de toamnă. Ascultă trilurile vesele ale păsărilor, bucură-te de fiecare susur cristalin al izvoarelor ascunse, îmbrățișează un copac sau mai mulți, ascultă cu inima-ți deschisă. Și mai ales, ascultă-i liniștea tămăduitoare, liniștea ruptă parcă din basme, din tărâmuri îndepărtate și necunoscute omului. Încă...




Tuesday, August 21, 2018

Luna mea preferată de Vară

Este atunci când Vara pălește iarba pe care calcă, îngălbenește frunzele copacilor în care își odihnește adierile. Unora le pune câte un strop de roșu, făcând mai ușoară treaba Toamnei ce așteaptă răbdătoare să-i vină rândul.

Este atunci când Vara strânge raze de soare în buchete și le așterne peste dealuri, peste văi și peste munți, la răsărit și la asfințit, presărând străluciri de rouă din loc în loc.

Este atunci când Vara zorește gospodarii să fac loc în cămări, pentru a orna rafturile cu roade din grădinile îmbelșugate.

Este atunci când Vara se admiră cochetă în oglindă, își pune cei mai colorați șlapi și o pălărie din paie cu floricele, aranjându-și rochia diafană din floarea soarelui.

Este atunci când Toamna își face simțită prezența, răcorind nopțile, și-i face cu mâna din ușă Verii, privind-o cum se îndreaptă spre alte meleaguri, până anul următor.

Este August, luna mea preferată de Vară. 🌽🍃☀🍁🍂


Monday, August 20, 2018

Odihnește-te, suflete...

Mi-am luat sufletul de mână și l-am rugat prietenește să ia loc pentru câteva clipe. Să facă o pauză, să respire adânc, să se oprească din alergat o vreme. 

I-am vorbit încet, aproape în șoaptă, despre cât de tare a obosit încercând să fie mereu peste tot, încercând să controleze ceea ce nu depinde de el, încercând să nu dea niciodată greş, să exceleze în tot ce face şi să se mâhnească atunci când nu reuşeşte. A obosit tare mult, a îmbătrânit în hainele ce-i atârnă grele, culorile cândva aprinse i s-au ofilit, iar lumina i-a pălit sub întunericul de care s-a lăsat uşor-uşor copleşit.


Odihnește-te suflete, i-am zis...
adapă-ți setea de cunoaştere, 
dar nu te supraîncărca 
potolește-ți foamea, 
ți se ofilesc petalele, 
ți se decolorează visele, 
se face frig şi mori...
aruncă-ți haina grea
nu trebuie să ştii tot, 
nu trebuie să poţi tot...

Atunci el a ieşit val-vârtej in mijlocul furtunii să înveţe să danseze în ploaie, desculţ, golit de regrete, de frici, de răutăți și tristeți. Să se bucure de răcoare, de stropii reci de ploaie, de pace si liniște. Să-și creeze propriul curcubeu și să rămână cu capul în nori...



Sunday, August 19, 2018

Poem for her

She's a woman and a child,
Sometimes weird, sometimes wild,
She is shy, but also bold
With many secrets untold.

She has magic in her heart
And she makes me fall apart,
I'm the earth and she's the sky
Full of fairy sparkling lights.

I'm human, but she is not,
She's the strangest piece of art,
She's untouchable, you see
Maybe she is not for me... 



Saturday, August 18, 2018

Saturday mornings



Leave your bed and brush your teeth. Comb your tangled hair, wash your face and make a mint tea for you. With honey. And a coffee. Sugar free. For me. 

Join me on the balcony. Fresh tulips await for you in that old vintage vase I never liked. Put the two cups on the small round table. Have a seat and take my hand. Close your eyes and feel the vibe. Feel the warm wind playing in your hair, caressing your face, washing away all the worries. It's still dark outside, but not for long. At the other end of the sky, the sun has awaken. 


Thursday, August 16, 2018

Despre răutate

Răutatea te urâțește, te îmbătrânește, fizic și spiritual. Te îndepărtează de oameni și te face să umbli singur prin întuneric și noroaie, să nu mai vezi soarele, oricât de mare și luminos ar răsări chiar deasupra ta.

Răutatea te îmbolnăvește, te dezumanizează, îți pătează sufletul și-l umple de otrăvuri ieftine pe care le împroști în jurul tău cu bună știință.

Răutatea îți întipărește pe față un rânjet demonic, o privire veșnic încruntată, îți brăzdează chipul cu riduri adânci, transformându-te în timp într-un veritabil monstru.

Atunci îți tună și îți fulgeră continuu, nimeni nu-ți mai intră în voie, nu mai reușești sa vezi binele din oameni, scufundându-te tot mai mult în mlaștini fără fund. Te sufocă propria-ți răutate. Îți moare sufletul încet-încet. Și e păcat. N-ai decât unul singur.

Fii bun, omule! Nu te costă nimic, dar ai de câștigat multe.

Wednesday, August 15, 2018

Până la adânci bătrâneți


** cu ocazia aniversării a 12 ani de iubire :)

Relațiile care durează ani buni sau până la adânci bătrâneți sunt mult mai mult decât se vede pe rețelele de socializare, unde cei doi afișează zâmbete largi si pozează în cel mai fericit cuplu din Univers.


Sunt acele relații în care doi oameni văd în celălalt tot ce își doresc, acceptând în același timp că vor  trăi o viață întreagă cu imperfecțiunile celuilalt, cu diferențe de mentalitate și comportament, mai mici sau mai mari.

Continuarea pe catchy.ro, aici :)




Friday, August 3, 2018

Să fii lumină


Încerc să fiu un om bun, dar nu-mi iese mereu. Să aduc lumină unde pășesc, dar uneori nu-mi dau seama că vin cu nori tulburi după mine. Să fiu blândă și răbdătoare, chiar și în mijlocul furtunii. Sau mai ales atunci.
Să fiu un suflet frumos așa cum mi-ar plăcea să am în preajma mea.
E greu, dar nu imposibil. Orice gest sau orice cuvânt, oricât de mic sau nesemnificativ ar părea, e important. Pentru noi înșine și pentru cei pe care îi atinge.
Ca să emani lumină, trebuie să fii lumină. ☀


Monday, June 25, 2018

Prefața unei iubiri. A noastră


Iubirea se aprinde în suflete când te aștepți mai puțin. Indiferent de anotimp, de momentul zilei, de loc sau de circumstanțe. Să fie destinul, coincidența, horoscopul, Cupidon, toate astea împreună?

E nevoie doar de o secundă și de acolo totul se poate schimba. Pe viață.
E nevoie de o ea ce decide să se așeze pe o bancă în loc să facă o plimbare lungă.
E nevoie de un el care face la stânga în loc să meargă drept înainte, cum avea de gând inițial, și să se așeze pe aceeași bancă.

Ziua în care două inimi se întâlnesc și se deschid una pentru cealaltă e ca un tun de confetti din care speri să curgă la nesfârșit praf de stele, fluturi și curcubeie, petale de trandafir și raze calde de soare. Îți dorești să simți mereu magia privirilor pe furiș, a inimilor bătând pe repede înainte, a ochilor ce sclipesc doar la auzul numelui celuilalt, a emoțiilor intense, a mâinilor ce se ating cu sfială, a primului sărut...

Odată ce ai pornit la drum, braț la braț cu sufletul pe care l-ai ales și care te-a ales, îți dai seama că scânteia magică a primei secunde nu o să stea aprinsă de la sine. Că cerul nu va fi mereu senin, dar că veți alunga norii împreună, că vor fi furtuni uneori, dar veți învăța să dansați în ploaie cu zâmbetul pe buze, că uneori va fi frig și urât, dar veți readuce vremea bună cu îmbrățișări calde și sincere.

Da, e nevoie de multă muncă să clădești ceva de durată, dar merită. Merită, merită, merită! 

Acum fix 12 ani ne întâlneam pentru prima oară. Într-o seară de vară, pe acea bancă. A fost doar prefața a ceea ce urma să înceapă cu adevărat după două luni. :)


Monday, May 14, 2018

Să crezi în tine


Oamenii îți vor spune că nu poți să devii ceea ce îți dorești de o viață, poate.
Îți vor spune că e greu, că e prea complicat, că orice ai face nu o să reușești. Aceștia sunt cei care nu au îndrăznit să facă ceea ce și-au dorit pentru că le-a fost teamă. De eșec, de irosirea resurselor, de gura lumii.

Îți vor spune că e mai bine să alegi altceva, mai bun, mai frumos și, în special, mai sigur. Aceștia sunt cei care s-au blocat în zona de confort și trăiesc încă viața banală în care s-au complăcut, pentru că, zic ei, e mai bine să nu riști, că poate pierzi tot. Dar nu s-au gândit niciodată cât de mult poți câștiga muncind pentru ceea ce-ți dorești. 

Îți vor aduce tot felul de motive să nu pornești la drum, în necunoscut, să nu faci un pas mai sus decât ei, să nu te descoperi pe tine însuți în cea mai bună versiune a ta. Poate de ciudă că ei nici măcar n-au încercat și poate chiar au dat cu piciorul șanselor atunci când li s-au așternut în cale.

Vor fi mulți care nu vor crede în tine, nu te vor susține, nu vor dori nici măcar să reușești, dar tot ce contează este ca tu să crezi că poți, să pornești la drum și să nu privești niciodată înapoi.


Wednesday, March 21, 2018

Dimineți cu iz de vacanță (7)



E o zi geroasă de martie. Numai bună de ieșit la săniuș pe dealuri, ca în copilărie. De pierdut ziua cu obrajii roșii, cu mâinile înghețate după o bătaie cu bulgări și după construirea unui om de zăpadă. Apoi, fuga în casă la căldurică, frecându-ne mâinile deasupra unei sobe bătrânești cu plită, cu foc de lemne, ca să ne încălzim mai repede.

Toate astea urmate de un ceai aromat de tei cu lămâie. Sau un vin fiert cu scorțișoară, măr și coji de portocale. Sau o ceșcuță din lut de țuică fiartă cu mult piper și zahăr.
Iar condimentul principal: poveștile, atmosfera gălăgioasă și veselă, amintirile care se deapănă de la sine, râsetele, tachinările și tot ce înseamnă viața simplă acasă într-o zi geroasă de iarnă.

Dar nu astăzi...

Monday, February 26, 2018

Un titlu, vă rog :)




Îmi place să citesc dintotdeauna.
Mi-au trecut prin mâini și prin suflet zeci de cărți de beletristică și nu numai.


În copilărie, când am trecut la lecturi mai serioase, începusem să-mi notez într-un caiet tot felul de pasaje sau strofe care descriau natura prin figuri de stil fascinante. Le sorbeam pe nerăsuflate și îmi doream ca într-o zi să pot crea astfel de imagini, prin alegerea și alăturarea cuvintelor potrivite.

Mai târziu, în adolescența timpurie, am schimbat registrul, devorând nenumărate romane și poezii de dragoste, notându-mi mai departe fragmente și versuri care mă încărcau cu emoții și sentimente puternice.

În facultate, am trecut la un alt nivel, notând de această dată citate despre viață, filozofice sau pe cele ce descriau personajele din punct de vedere psihologic. Acestea m-au ajutat într-o oarecare măsură să mă cunosc mai bine și să îmi doresc să înțeleg mai bine viața și oamenii, mai ales pe cei cu care interacționam des.

De câțiva ani, când mă apropiam de pragul de 30 de ani, pe care l-am depășit între timp, cărțile motivaționale și cele de dezvoltare personală mi-au devenit prietene și m-au ajutat să-mi deschid mintea și sufletul, să dau curs unor noi provocări, curiozități și interese.

Toate bune până aici, însă mi-e tare-taaaaare dor să citesc romane atât de catchy, de interesante și intrigante încât să nu le las din mână până nu le termin. În ultima lungă perioadă nu am mai descoperit așa romane, poate și pentru că ultimii doi ani au fost plini și solicitanți pe plan profesional, dar și personal. 

Sunt conștientă că prea curând nu o să am timp prea mult să citesc, dar tare mi-ar plăcea să primesc de la voi recomandări de romane bune, care te țin cu sufletul la gură până la ultima pagină. Pentru când timpul îmi va permite să mă delectez din nou cu lecturi la un ceai. Sau o cafea. :)

Vă mulțumesc de pe acum!



Sunday, December 31, 2017

Final de 2017

Ultima zi din an mă găsește printre  scutece,biberoane, hăinuțe de bebe, nopți nedormite, dar mai ales printre gângureli, zâmbete dulci de bebe,  mânuțe care se prind de degetele mele și mă topesc de fiecare dată. El este cea mai mare realizare și schimbare din viața noastră de anul acesta, cea mai frumoasă și mult dorită împlinire de până acum.

Ultima zi din an mă găsește în căsuța noastră, mult așteptată, locul pe care îl putem numi, în sfârșit "acasă", căminul unde am început o nouă viață în trei, unde familia noastră a căpătat mai mult sens ca oricând, unde am împodobit primul nostru brad de Crăciun exact așa cum am visat.

Ultima zi din an mă găsește cu o nouă carte
de poezii pentru copii, scrisă în vară, care va fi publicată în februarie 2018. Am scris toate poeziile cu dedicație pentru puiul nostru, pe când se afla încă în burtică și aștept cu nerăbdare să i le citesc.

A fost un mai mult decât bun, de aceea, prima zi din 2018 mă va găsi încrezătoare, plină de speranță și de obiective noi alături de cei mai iubiți oameni ai mei.

Vă urez un an nou fericit, împlinit, presărat cu zâmbete și speranța că orice este posibil și realizabil atunci când ne dorim cu adevărat!



Tuesday, October 24, 2017

Vreme de toamnă


E vreme de stat în casă,
De numărat stropii de ploaie,
E vreme de plâns cu frunze,
De ape ce curg șiroaie.

E vreme de stat la ferestre,
Cu șaluri lungi, călduroase,
E vreme de foc cu lemne,
De haine comode și groase.

E vreme de cafele fierbinți,
De ceaiuri dulci, parfumate,
E vreme de nostalgii,
Cu-aromă de mere coapte.

E vreme de vânt ce gonește
Printre copaci triști, dezgoliți,
E vreme de stat sub umbrele,
De pași mărunți, zgribuliți.




Sunday, October 15, 2017

Jurnal de sarcină (6)

Sâmbãtã, 14 octombrie, 21.30

Este o oră la care mi-ar plăcea să fie linişte totală, să îmi aud gândurile şi să simt cum propria-mi tăcere pluteşte în aer.

Dar cineva vorbeşte prea tare la telefon într-o cameră alăturată, câinii latră pe stradă, iar maşinile trec necontenit, spulberând orice iluzie de seară fără zgomot.

Bebe se mişcă, se întinde tot mai mult şi mai des, loveşte cu picioruşele care sunt pe zi ce trece mai puternice şi mă face să zâmbesc şi să mă relaxez cu fiecare mişcare. El şi E., tăticul lui, sunt liniştea mea pe orice vreme, în orice moment al zilei sau al nopţii.

Niciodată până acum bebe nu mi-a provocat insomnii sau nu m-a trezit cu mişcările lui. În schimb, când mă trezesc de una singură ca să merg la baie, ceea ce se întâmplă foarte des, stau pur şi simplu să îi simt fiecare lovitură, fiecare mişcare, să mă bucur cât mai mult de burtica asta drăgălaşă şi haioasă.

Mă amuză, mă fascinează şi mă emoţionează în acelaşi timp. Iar gândul că mai sunt doar în jur de trei săptămâni, mă face să visez iar şi iar la cum va fi totul după momentul zero.
Dacă mi-e teamă? Hmm, normal, de naşterea în sine, de durere, de cum o să decurgă totul, dar sunt încrezătoare că totul o să fie bine pentru bebe şi pentru mine, mai ales atâta timp cât E. va fi acolo lângă noi.


Că veni vorba de naştere, am citit nenumărate articole de specialitate pentru a mă pregăti măcar teoretic pentru ce urmează în ziua cea mare. Şi mi-am dat seama că, aproape ca în orice alegeri, şi în cazul ăsta, s-au format grupuri care susţin că numai cele care nasc natural şi cele care alăptează (şi cât mai mult) sunt "mame adevărate". Tare m-am amuzat! Mi se pare stupid că există persoane care gândesc aşa. Şi mi se pare trist că sunt mame care au născut prin cezariană şi care simt nevoia să se justifice în faţa celorlalte. Mi se pare chiar imatur că sunt mame care se cred superioare celor care au născut prin cezariană sau care nu alăptează.

Cu ce drept şi cu ce logică mai ales? Indiferent de cum naşti, indiferent de cum îţi hrăneşti bebele, fie din motive medicale, fie că aşa doreşti, nimeni nu are dreptul să te judece. Fiecare dintre noi avem dreptul să ne asumăm propriile alegeri, fără teama că va veni cineva "mai priceput" să ne arate cu degetul. Atâta timp cât îţi îngrijeşti copilul, îi dăruieşti afecţiune şi iubire, îl creşti frumos şi sănătos, eşti clar o mamă bună.

Şi da, femeile nasc natural dintotdeauna, deci aşa e normal, teoretic. Şi e sănătos să îţi alăptezi copilul cât mai mult. Însă cel mai sănătos şi normal este ca fiecare să îşi vadă de treaba lui, să nu mai arunce în stânga şi-n dreapta comentarii răutăcioase şi să nu judece ceea ce nu cunoaşte şi nu înţelege.

Cât mă priveşte pe mine, am ales să nasc natural şi să alăptez pentru că aşa mi se pare firesc pentru situaţia mea. Iar acestea sunt doar alegerile mele, cel puţin în momentul de faţă când ambele variante par posibile din punct de vedere medical. Dacă voi reuşi sau nu, rămâne de văzut. Indiferent cum va fi, tot ce mă interesează este ca puiul şi cu mine să fim sănătoşi la final. Restul sunt detalii.😇


Saturday, October 7, 2017

Scrisoare către puiul de om

Puiul nostru scump, 
 
Cât de lungă părea la început călătoria asta de nouă luni până te vom vedea pentru prima oară... Dar a mai rămas doar o lună şi mă întreb unde a zburat timpul aşa repede.

Eşti încă foarte mic pentru lumea asta prea mare, aşa că te roagă mami şi tati să nu te grăbeşti încă, să mai stai la mami în burtică astea câteva săptămâni ca să te faci mare şi să ai, sperăm noi, un start bun în viaţă. :)
Apoi o să ai tot timpul să vezi lumea, să o cunoşti, cu bune şi rele, să te bucuri de tot ce cuprinde ea şi poate chiar să o faci un pic mai bună, mai frumoasă, mai luminoasă.

Oricum va fi lumea ta, aş vrea să ştii că lumea noastră este infinit mai bună, mai plină de soare, de magie şi de culoare de când tu faci parte din ea.
Deja ne trec prin minte un milion de gânduri despre cum o să fii şi cum o să fie viaţa noastră când vom fi trei, din clipa când te vom ţine pentru prima oară în braţe. Ne întrebăm ce culoare o să aibă părul tău, ochişorii şi cât de dolofan o să fii, dacă o să dormi mult şi frumos ca tati, sau dacă o să fii un insomniac ca mami, dacă o să-ţi placă să papi orice ca noi sau o să fii mofturos.

Deja tati abia aşteaptă să mergeţi împreună la pescuit, să te înveţe să mergi cu bicicleta, să îţi aducă ceva bun când vine de la muncă. Iar mami se gândeşte la câte poveşti o să-ţi citească, la cum o să te înveţe să colorezi şi să desenezi. Şi mai ales, abia aşteaptă să te ţină în braţe, să se bucure din plin de cei doar câţiva anişori, poate unul, poate doi, în care vei încăpea în braţele ei, până ce vei creşte mare-mare şi vei începe să zburzi prin lume, să te caţeri, să explorezi totul în jurul tău.
 
 
Ştiu c-o să-mi fie tare-tare dor de cum mă loveşti cu picioruşele tale scumpe în burtică, de cum sughiţi, de cum te linişteşti când îmi auzi vocea şi cum salţi de bucurie când îi auzi vocea şi simţi pupicii lui tati. Dar te aşteptăm cu mari emoţii pentru că ştim că fericirea noastră va atinge un alt nivel odată cu venirea ta pe lume. 
 
Mai ştiu că din clipa aceea, voi avea un gol în burtică, dar sufletul şi braţele îmi vor fi pline de atât de multă iubire, încât nu-mi voi putea dori nimic mai mult! 😍
 
 

Saturday, September 23, 2017

Jurnal de sarcină (5)

Nu m-am gândit vreodată că o să vină o perioadă în care voi fi extenuată tot timpul, că o să mă simt greoaie la fiecare pas, că o să merg ca o băbuţă - un baston îmi mai lipseşte - din cauza durerii de mijloc, că o să mă îngraş 15 kg, aproape toate depuse în zona abdomenului (de la 50 la 65 kg), că nu o să-mi mai găsesc locul în pat din cauza burticii şi din cauza senzaţiei că nu pot respira bine oricum aş sta la orizontală, încercând să dorm, că o să aştept cu sufletul la gură toamna răcoroasă ca să scăpăm de căldurile infernale ce mi-au mâncat somnul în multe nopţi, noi neavând aer condţionat unde locuim (uff!), că o să mă trezesc din două în două ore ca să merg la baie, trezitul ăsta făcând noaptea şi mai lungă şi greu de suportat, că o să transpir fluvii întregi după fiecare gură de apă pe care o beau, că o să-mi fie foame aproape mereu.

Nu m-am gândit, dar iată că le-am texperimentat pe toate în ultimele două luni şi încă fac parte din viaţa mea de graviduţă.🤰

Şi cu toate astea, fiecare mic sau mare neajuns, fiecare stare de rău păleşte de fiecare dată când bebe loveşte, când se întinde, când îl simt sughiţând, când îmi strâmbă burtica aşa cum ştie el mai bine, când reacţionează la mângâieri, la vocea mea şi a lui tati, când mă împunge atât de puternic încât aproape doare. Când îmi imaginez numai feţişoara lui, mânuţele şi picioruşele grăsune, burtica pufoasă, momentele în care îl voi ţine în braţe şi va dormi la pieptul meu, când îmi imaginez toate astea şi multe altele, îmi dau seama că nu pot decât să mă bucur în continuare de cele câteva săptămâni de sarcină care au mai rămas pentru că trec imediat şi va începe marea schimbare.

Mă gândeam uneori cum nu-mi place în general ca oamenii să fie dependenţi de mine şi nici să depind de oameni. Şi va veni această mică fiinţă fragilă şi neajutorată, bucăţică ruptă din inima mea, care m-a cucerit complet încă de când era doar un amalgam de celule şi care va face ca dependenţa mea de el şi a lui de mine să fie cel mai frumos lucru din lume! 🍼


Saturday, September 9, 2017

Jurnal de sarcină (4)

De-a lungul anilor, când mai vorbeam cu E. despre copii, mereu ziceam că eu aş vrea să avem fetiţă, iar el, normal, băiat.

Acum şapte luni, când a apărut bebe în peisaj, am ştiut amândoi că ne dorim ca bebele să fie sănătos, mai presus de orice.

Am aflat între timp că o să fie băieţel şi abia aşteptăm să îl avem! Niciodată nu m-am rugat mai mult pentru ceva ca acum, când tot ce îmi doresc de la viaţă este ca el să fie sănătos. Şi dacă se poate, să se nască la termen, iar noi să fim bine pentru el, ca să-l creştem şi să ne bucurăm de o viaţă nouă de familie.

Din ziua în care am văzut a doua liniuţă roz pe testul de sarcină, lucrurile au început să se schimbe uşor-uşor, de la priorităţi până la modul în care percepeam ceea ce înseamnă să fii părinte.

Am început să citesc forumuri încă din primele săptămâni şi rău am făcut. Erau destul de multe mămici care povesteau experienţele lor nefericite din primul trimestru de sarcină şi asta mă întrista până la lacrimi. Şi mai mult, mă îngrozea gândul că ceva s-ar putea întâmpla cu bobiţa noastră de iubire. Am decis să nu mai citesc nimic de genul acesta pentru că îmi făceau tare rău. M-am limitat la articole de specialitate şi la o carte pe care mi-am cumpărat-o pentru a avea un plus de informaţie la îndemână, să o pot răsfoi ori de câte ori simţeam nevoia.

Au început să apară noi temeri. Oare o să decurgă ok sarcina? Oare o să nasc la termen? Oare o să ne descurcăm ca părinţi? Oare o să facem faţă unei asemenea schimbări majore? Oare o să fiu o mamă bună? Tot felul de gânduri şi întrebări fără răspuns pe care, cu timpul, am învăţat să le izgonesc din minte şi să mă bucur de fiecare moment din această frumoasă perioadă, să iau totul exact aşa cum vine, pas cu pas.

Aşa au mai trecut încă o zi, încă o săptămână, încă o lună, toate cu bine până acum. De la fiecare ecografie plecam mai cu capul în nori decât oricând pentru că ne vedeam iubirea şi mai aflam câte ceva despre el. Şi abia o aşteptam pe următoarea.

Am învăţat, printre altele, că, în ciuda micilor neplăceri (greţuri, ameţeli, oboseală), este un privilegiu enorm pentru o femeie să îşi poarte copilul în pântece, să simţi cum o altă viaţă creşte, se dezvoltă şi prinde contur în propria fiinţă. Este şi o responsabilitate atât de mare, dar una atât de preţioasă, încât merită orice stare de rău sau orice durere din lume. Am ajuns să gândesc că poate să mă doară orice, dacă e nevoie, să-mi fie rău, dacă e nevoie. Atâta timp cât el este bine, suport orice. Absolut orice.

Am început să simt primele mişcări ale puiului prin săptămâna 16, pe 21 mai. Eram la cinema cu E. Ne uitam la The Fate of the Furious, un film de acţiune, cu maşini, urmăriri, adrenalină etc. Am simţit la un moment dat nişte fluturări diafane "în stomac" şi mi-am dat seama aproape imediat că e el! A fost o senzaţie specială, mai ales pentru sufletul meu, care pierduse pentru câteva minute şirul acţiunii din film. Ceva mult mai important avea loc în acelaşi timp. Şi tot atunci mi-am zis, în glumă, că sigur e băieţel pentru că îi place filmul ăsta cu maşini, ca şi tăticului lui.

Acum deja se mişcă foarte mult şi îmi "remodelează" burtica de zeci de ori pe zi. Îl simt cum sughite uneori şi mă amuză foarte tare. Abia aştept să pupăcesc tălpiţele alea dulci si pufoase care "îmi dau să zac" exact la ficat, undeva în partea dreaptă. 😅

O să-mi fie atât de dor de "împunsăturile" lui in burtică, dar de o mie de ori mai mult abia aştept să îl strâng în braţe, să am grijă de el şi să îi ofer toată iubirea din lume! 💙




Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...