Wednesday, October 9, 2013

Tu, eu şi… Hurom




În sfârşit am cu ce mă lăuda! Casa noastră nouă complet mobilată şi utilată, după luni de aşteptare. Aşa mai chem prietenii pe la mine, nu?
Nici nu ştiu când a trecut timpul în care mai mult sau mai puţin frustrată îmi tot spuneam: Ce casă ?! Apartament, dom’le, cu două camere, că doar suntem în secolul salariilor care nu permit mai mult (nu în lumea mea), cu pereţi prea albi, două camere şi surde, şi mute, iar pe măsuţa pierdută în spaţiul din bucătărie, un storcător de fructe Hurom. Cam aşa arăta peisajul, în toată splendoarea lui. Nu, nu aveam deloc cu ce mă lăuda.
Deşi, să fiu sinceră eram destul de mândră de noul nostru storcător de fructe. L-am primit cadou de la sora mea când ne-am mutat. Mi-a spus convinsă: “Ştiu că aveţi nevoie de mult mai multe lucruri acum, dar crede-mă, ăsta  îşi merită fiecare bănuţ. O să-mi dai dreptate!”
Mda, mi-am zis, pentru că ştiam că a început să cumpere divrese chestii de pe Market Online. Şi avea numai cuvinte de laudă la adresa lor. M-am abţinut cu greu de la a fi ironică. Îmi venea să-i spun: “Ce să facem noi cu un storcător de fructe? Nu avem nici frigider! Aaaa, ştiu: o sa fim deprimaţi că nu avem mobilă în casă, dar măcar să fie o “depresie cu vitamine” :))”
Pfff... dar avut dreptate.  În primul rând, bineînţeles, sucurile sunt... wow! De fructe sau de legume, jur că le-am încercat pe toate! Asta pentru că sunt excelente. După câteva zile în care ne-am început dimineaţa cu sucuri de fructe proaspăt preparate, am simţit o diferenţă în tonusul fizic şi psihic. Pe mine m-a ajutat foarte mult în zilele cu program prelungit de la muncă. Munceam şi nu mă mai opream. Iar E. nu mai era extenuat seara când venea de la sală.

Şi un al doilea avantaj, ei bine... Cine nu s-ar plictisi fără televizor sau internet (o vreme am fost cam rupţi de lume)? Motiv pentru care am avut ceva timp să ne distrăm cu storcătorul nostru cu presare la rece.  Ideea mea anti-plictiseală a fost să testăm “magia şi superputerile” domnului Hurom, mai ceva ca în reclamele de la TV.
E. nu a fost prea încântat la început, dar a fost foarte amuzant felul în care ne-am ocupat o parte din timp.  Am făcut o listă cu ce fructe şi legume să folosim pe zile:

Luni pere şi mere pentru vitamina C
Marţi varză de Bruxelles, pentru vitamina K, şi conopidă pentru vitamina C şi un bun nivel al colesterolului
Miercuri sfeclă roşie şi morcov pentru preţiosul beta caroten
Joi spanac, țelină şi pătrunjel pentru vitaminle E şi fier
Vineri – portocale şi grepfruit pentru o porţie şi mai zdravănă de vitamina C
Sâmbătă varză, pentru curăţarea sistemului digestiv, şi castravete, pentru energizare
Duminică – banane, pepene roşu şi galben pentru vitaminele A şi B

Şi, ca să fiu sinceră, lista încropită cu foarte mult enuziasm nu a fost prea respectată pentru că, trebuie să recunoaştem, nu sunt suficiente zile în săptămână. Aşa că au fost foarte multe adăugiri şi adaptări pe măsura poftelor noastre.

În dimineaţa asta călduţă de octombrie, avem ceva mai mult. A trecut vremea în care eram doar noi doi şi un storcător de fructe. Astăzi avem cam tot ce ne-am dorit şi nu ne mai plictisim. Dar domnul Hurom face încă parte din dimineţile noastre. Pur şi simplu nu putem începe ziua fără să ne vitaminizăm ca la carte.
Îmi beau liniştită sucul de pere şi mere (preferetul meu), înainte să plec la muncă. Şi pentru că E. doarme frumos încă, îl sărut uşor pe obraz şi îi las un pahar cu suc proaspăt de fructe pe noptieră, însoţit de bileţelul aferent: “Specialitatea zilei: energie la pahar cu pulpă de ...... Bea şi ghiceşte! :*”


Articol scris pentru SuperBlog 2013

Sunday, October 6, 2013

Frumoasă doar cu... șofer




Era unul din acele momente când ar fi plecat în lume. Ar fi renunțat la tot. Și-ar fi luat doar gândurile neîmpărășite și zâmbetele nedăruite, le-ar fi îndesat peste maldărul de haine nepurtate și nu ar mai fi privit în urmă...
 
Ce utilă ar fi fost acum o mașină! Dar ce știa ea despre domeniul auto? Mai nimic, ce-i drept.  Îi atrăgeau totuși privirea mașinile elegante, bine conturate, cu forme rotunjite, puțin... feminine. Îi plăcea să le privească, alunecând pe șosele, conduse de oameni simpli care goneau hotărâți către o destinație precisă. Sau poate erau oameni ca ea. Oameni care aveau nevoie doar de o escapadă, care nu doreau decât să se desprindă o vreme de lume ca să-și poată face ordine în mintea răvășită.

Niciodată nu a simțit mai acută dorința de a avea o mașină. Ar fi ales fără să ezite noua Toyota Corolla.  În mod obișnuit, nu-i păsa de mărci, pentru că de cele mai multe ori o încântau culoarea sau forma, esteticul, indiferent de emblemă. Dar văzuse o reclamă cu vreo două zile în urmă și a rămas fascinată de frumusețea ei, de noua creație Toyota. N-ar fi spus niciodată că o mașină este frumoasă. Poate drăguță sau atrăgătoare. Însă de data asta era altceva. Poate circumstanțele în care văzuse reclama... În acele momente simțea că dacă brusc la ușa ei ar fi apărut un șofer misterios într-o mașină albă, ar fi plecat la drum fără să stea pe gânduri. La fel ca Ileana Cosânzeana alături de Făt-Frumosul ei pe un cal alb.
Hmm... Corolla... Un strop de poezie pentru un obiect atât de tehnic, de greu de înțeles pentru o femeie ca ea, veșnic cu capul în nori, pierdută printre fluturi și curcubeie.
Ce-ar mai fi călcat accelerația și, cu volumul la maxim, ar fi lăsat-o pe Katy Perry să-i cânte amarul: ”Days like this I wanna drive away”. Dar știa foarte bine că visa la o... relație imposibilă. Chiar de curând renunțase la școala de șoferi. Pur și simplu nu era de ea, condusul este pentru oameni siguri pe ei, pe puterile lor. Pe când ea, ei bine, se pricepea mai mult la asezonat litere și cuvinte cu stări și simțiri profunde... Așa că, tot ce putea să facă în acel moment critic era să cheme un taxi, nu?  

...........

(peste câteva luni, la o reprezentanță  Toyota)

“Gata!”, își spuse radiind sub soarele blând de octombrie, semnând ultimele documente pentru a intra în posesia mult râvnitei Corolla.
“Cu mașina am rezolvat-o. Cu șoferul... rămâne de văzut...”, își spuse din nou, gândindu-se la privirea lui caldă și la faptul că o aștepta chiar acum în pub-ul lor preferat. Ce vești avea pentru el! O să-l dea pe spate...




Articol scris pentru SuperBlog 2013


 

Saturday, October 5, 2013

Things that open






Books, when you need a friend who understands and teaches in silence  

Flowers, when the soft butterflies gently fall from the sky

Doors, when you least expect and hope sneaks inside

Hearts, when touched by the magic undeniable power of love

Wounds, when the past enters without even knocking

Arms, to hug the strong and weak souls and the whole universe

Eyes, to embrace and immortalize this pitiful beautiful world

Skies, when you believe and remember you have wings

Windows, when you're taking the last step towards a closing door…

Friday, October 4, 2013

Just... don't



Don’t try to read me. You’ll never understand these tangled lyrics.
 Don’t try to paint me. You’ll misuse those wonderful colours.
Don’t even listen to me. You’ll wish my words were lullabies.
Don’t look me in the eyes. You’ll hate your blurred reflection.
Don’t touch this shimmering heart. You won’t stand the light.
And most of all, don’t try to fix me. I’m not broken…
Just a little twisted…

Tuesday, October 1, 2013

În stare de... toamnă





Pentru că plouă... Doamne, cum plouă! Pentru că e frig afară și înăuntru... pentru că simt că îmi crapă sufletul sub avalanșa de sentimente și emoții care îmi înăbușă existența.

Pentru că e toamnă... pur și simplu. Atât de toamnă încât îmi doresc să am mai multe amintiri din copilărie pe care să le retrăiesc la o ceașcă de ceai fierbinte... 

Pentru că asezonez litere și cuvinte cu stări și simțiri atât de haotice încât uit să respir și să clipesc, uit că oamenii există... sau poate vreau să uit că oamenii există... 

Pentru că este minunat sentimentul că am scăpat de o povară imensă, despre care nici nu știam că există până în momentul în care am zis "Nu!" 

Pentru că sunt acei oameni care își pun sufletul vătămat pe tavă și mi-l oferă simplu, așa cum își abandonează un pacient trupul în mâinile unui chirurg priceput, având credința neclintită că va fi vindecat... 

Pentru că multe dintre lacrimile lor au săpat șanțuri adânci în ființa mea, care le-a acceptat pe toate, fără regrete, fără să ezite... pentru că și mai multe zâmbete mi-au fost dăruite și sculptate pe retină, cele mai vii și prețioase suveniruri...

Pentru că am înțeles, în sfârșit... cred... Prea multe vieți netrăite și povești nespuse îmi agresează zilnic imaginația. Prea multe lupte inexistente duc în ascuns, oare cu ce rost? Ar trebui să trăiesc mai mult de o viață, să pot îndeplini toate câte îmi trec obositor prin cap… altfel nu-mi explic... nu-mi explic...









 

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...