Despre răutate

Răutatea te urâțește, te îmbătrânește, fizic și spiritual. Te îndepărtează de oameni și te face să umbli singur prin întuneric și noroaie, să nu mai vezi soarele, oricât de mare și luminos ar răsări chiar deasupra ta.

Răutatea te îmbolnăvește, te dezumanizează, îți pătează sufletul și-l umple de otrăvuri ieftine pe care le împroști în jurul tău cu bună știință.

Răutatea îți întipărește pe față un rânjet demonic, o privire veșnic încruntată, îți brăzdează chipul cu riduri adânci, transformându-te în timp într-un veritabil monstru.

Atunci îți tună și îți fulgeră continuu, nimeni nu-ți mai intră în voie, nu mai reușești sa vezi binele din oameni, scufundându-te tot mai mult în mlaștini fără fund. Te sufocă propria-ți răutate. Îți moare sufletul încet-încet. Și e păcat. N-ai decât unul singur.

Fii bun, omule! Nu te costă nimic, dar ai de câștigat multe.

Până la adânci bătrâneți

** cu ocazia aniversării a 12 ani de iubire :)

Relațiile care durează ani buni sau până la adânci bătrâneți sunt mult mai mult decât se vede pe rețelele de socializare, unde cei doi afișează zâmbete largi si pozează în cel mai fericit cuplu din Univers.

Sunt acele relații în care doi oameni văd în celălalt tot ce își doresc, acceptând în același timp că vor  trăi o viață întreagă cu imperfecțiunile celuilalt, cu diferențe de mentalitate și comportament, mai mici sau mai mari.

Continuarea pe catchy.ro, aici :)

Să fii lumină

Încerc să fiu un om bun, dar nu-mi iese mereu. Să aduc lumină unde pășesc, dar uneori nu-mi dau seama că vin cu nori tulburi după mine. Să fiu blândă și răbdătoare, chiar și în mijlocul furtunii. Sau mai ales atunci.
Să fiu un suflet frumos așa cum mi-ar plăcea să am în preajma mea.
E greu, dar nu imposibil. Orice gest sau orice cuvânt, oricât de mic sau nesemnificativ ar părea, e important. Pentru noi înșine și pentru cei pe care îi atinge.
Ca să emani lumină, trebuie să fii lumină. ☀

Prefața unei iubiri. A noastră

Iubirea se aprinde în suflete când te aștepți mai puțin. Indiferent de anotimp, de momentul zilei, de loc sau de circumstanțe. Să fie destinul, coincidența, horoscopul, Cupidon, toate astea împreună?

E nevoie doar de o secundă și de acolo totul se poate schimba. Pe viață.

E nevoie de o ea ce decide să se așeze pe o bancă în loc să facă o plimbare lungă.

E nevoie de un el care face la stânga în loc să meargă drept înainte, cum avea de gând inițial, și să se așeze pe aceeași bancă.

Ziua în care două inimi se întâlnesc și se deschid una pentru cealaltă e ca un tun de confetti din care speri să curgă la nesfârșit praf de stele, fluturi și curcubeie, petale de trandafir și raze calde de soare. Îți dorești să simți mereu magia privirilor pe furiș, a inimilor bătând pe repede înainte, a ochilor ce sclipesc doar la auzul numelui celuilalt, a emoțiilor intense, a mâinilor ce se ating cu sfială, a primului sărut...

Odată ce ai pornit la drum, braț la braț cu sufletul pe care l-ai ales și care te-a ales, îți dai seama că scânteia magică a primei secunde nu o să stea aprinsă de la sine. Că cerul nu va fi mereu senin, dar că veți alunga norii împreună, că vor fi furtuni uneori, dar veți învăța să dansați în ploaie cu zâmbetul pe buze, că uneori va fi frig și urât, dar veți readuce vremea bună cu îmbrățișări calde și sincere.

Da, e nevoie de multă muncă să clădești ceva de durată, dar merită. Merită, merită, merită! 

Acum fix 12 ani ne întâlneam pentru prima oară. Într-o seară de vară, pe acea bancă. A fost doar prefața a ceea ce urma să înceapă cu adevărat după două luni. :)

Să crezi în tine

Oamenii îți vor spune că nu poți să devii ceea ce îți dorești de o viață, poate.

Îți vor spune că e greu, că e prea complicat, că orice ai face nu o să reușești. Aceștia sunt cei care nu au îndrăznit să facă ceea ce și-au dorit pentru că le-a fost teamă. De eșec, de irosirea resurselor, de gura lumii.

Îți vor spune că e mai bine să alegi altceva, mai bun, mai frumos și, în special, mai sigur. Aceștia sunt cei care s-au blocat în zona de confort și trăiesc încă viața banală în care s-au complăcut, pentru că, zic ei, e mai bine să nu riști, că poate pierzi tot. Dar nu s-au gândit niciodată cât de mult poți câștiga muncind pentru ceea ce-ți dorești. 

Îți vor aduce tot felul de motive să nu pornești la drum, în necunoscut, să nu faci un pas mai sus decât ei, să nu te descoperi pe tine însuți în cea mai bună versiune a ta. Poate de ciudă că ei nici măcar n-au încercat și poate chiar au dat cu piciorul șanselor atunci când li s-au așternut în cale.

Vor fi mulți care nu vor crede în tine, nu te vor susține, nu vor dori nici măcar să reușești, dar tot ce contează este ca tu să crezi că poți, să pornești la drum și să nu privești niciodată înapoi.

Dimineți cu iz de vacanță (7)

E o zi geroasă de martie. Numai bună de ieșit la săniuș pe dealuri, ca în copilărie. De pierdut ziua cu obrajii roșii, cu mâinile înghețate după o bătaie cu bulgări și după construirea unui om de zăpadă. Apoi, fuga în casă la căldurică, frecându-ne mâinile deasupra unei sobe bătrânești cu plită, cu foc de lemne, ca să ne încălzim mai repede.

Toate astea urmate de un ceai aromat de tei cu lămâie. Sau un vin fiert cu scorțișoară, măr și coji de portocale. Sau o ceșcuță din lut de țuică fiartă cu mult piper și zahăr.
Iar condimentul principal: poveștile, atmosfera gălăgioasă și veselă, amintirile care se deapănă de la sine, râsetele, tachinările și tot ce înseamnă viața simplă acasă într-o zi geroasă de iarnă.

Dar nu astăzi...

Un titlu, vă rog :)

Îmi place să citesc dintotdeauna.

Mi-au trecut prin mâini și prin suflet zeci de cărți de beletristică și nu numai.

În copilărie, când am trecut la lecturi mai serioase, începusem să-mi notez într-un caiet tot felul de pasaje sau strofe care descriau natura prin figuri de stil fascinante. Le sorbeam pe nerăsuflate și îmi doream ca într-o zi să pot crea astfel de imagini, prin alegerea și alăturarea cuvintelor potrivite.

Mai târziu, în adolescența timpurie, am schimbat registrul, devorând nenumărate romane și poezii de dragoste, notându-mi mai departe fragmente și versuri care mă încărcau cu emoții și sentimente puternice.

În facultate, am trecut la un alt nivel, notând de această dată citate despre viață, filozofice sau pe cele ce descriau personajele din punct de vedere psihologic. Acestea m-au ajutat într-o oarecare măsură să mă cunosc mai bine și să îmi doresc să înțeleg mai bine viața și oamenii, mai ales pe cei cu care interacționam des.

De câțiva ani, când mă apropiam de pragul de 30 de ani, pe care l-am depășit între timp, cărțile motivaționale și cele de dezvoltare personală mi-au devenit prietene și m-au ajutat să-mi deschid mintea și sufletul, să dau curs unor noi provocări, curiozități și interese.

Toate bune până aici, însă mi-e tare-taaaaare dor să citesc romane atât de catchy, de interesante și intrigante încât să nu le las din mână până nu le termin. În ultima lungă perioadă nu am mai descoperit așa romane, poate și pentru că ultimii doi ani au fost plini și solicitanți pe plan profesional, dar și personal. 

Sunt conștientă că prea curând nu o să am timp prea mult să citesc, dar tare mi-ar plăcea să primesc de la voi recomandări de romane bune, care te țin cu sufletul la gură până la ultima pagină. Pentru când timpul îmi va permite să mă delectez din nou cu lecturi la un ceai. Sau o cafea. :)

Vă mulțumesc de pe acum!