Saturday, June 20, 2020

Când viața îți rămâne mică



Când viața îți rămâne mică,
te simți ca un gigant pierdut
într-o casă de furnică.

Te miști cu greu și te apleci
după roade timpurii
care-s mult prea mici și seci.

Aș scrie mai mult, dar vorba copilului: "Ajutooooon! Sunt b'ocaaaat!" 😁






Wednesday, May 6, 2020

Jurnal de recunoștință (13) - 05 mai 2020






Sunt recunoscătoare pentru florile de mai, culorile și parfumul lor fără de care viața sigur nu ar fi atât de frumoasă! 💮🌷🌹🌺🌻🌼





Tuesday, May 5, 2020

Jurnal de recunoștință (12) - 04 mai 2020

Photo by Clark Tibbs on Unsplash


Sunt recunoscătoare pentru un nou workshop online la care particip în cadrul job-ului. Îmi doresc ca la finalul acestuia, abilitățile mele de prezentare și povestire verbală să se fi îmbunătățit cu 50%, mai ales că în mare parte constă în practică, ceea ce ajută enorm versus teorie.





Monday, May 4, 2020

Jurnal de recunoștință (11) - 3 mai 2020



A plouat. Mult, răcoritor. Natura a renăscut. Verdeața de pe câmpie este atât de bogată. aerul curat, mi-am umplut plămânii cu nesaț. Am stat cu David pe balcon vreo jumătate de oră. Era fascinat și el de ploaie, de cât de bine e să respiri aer proaspăt.

Pentru asta sunt recunoscătoare cel mai mult.

Săptămâna ce urmează să vă fie cu folos!  



Sunday, May 3, 2020

Cuvinte favorite

Photo by Alexandra on Unsplash



Sunt pur și simplu fascinată de cuvinte și evit cât de mult posibil să folosesc prescurtări. 

Printre altele, am cuvinte preferate în câteva limbi.

În română: mirodenii, cristalin, ropot, gărgăriță

În engleză: bliss (fericire cu sensul de beatitudine), serenity (seninătate), silver (argint)

În franceză: confiture (dulceață (de fructe)),  coquelicot (mac - floarea), aubergine (vânătă), bisou (sărut)

În germană: Wanderlust (dor de ducă), fröhlich (vesel, fericit), Überraschung (surpriză)

În spaniolă: hermosa (frumoasă), lluvia (ploaie), ternura (tandrețe)


Dacă aș sta un pic mai mult pe gânduri, ar fi listele cu mult mai lungi, dar mai bine puțin și bun.

Duminică frumoasă vă doresc! 













Jurnal de recunoștință (10) - 02 mai 2020



Sunt recunoscătoare pentru ziua frumoasă, pentru mica noastră plimbare, pentru curățenia făcută în toată casa si pentru mâncarea gătită: ciorbă de pui și paste cu sos de roșii.




Friday, May 1, 2020

Jurnal de recunoștință (9) - 01 mai 2020


Astăzi sunt recunoscătoare că am terminat de citit un roman thriller despre care voi scrie cateva rânduri într-o altă postare.

Am început romanul înainte de carantină, când citeam in metrou dus-întors de la muncă = "în timpul liber". 😂Abia zilele trecute am reluat lectura. De vreo două ori am fost tentată să las baltă lectura pentru că devenise un pic plictisitoare acțiunea, dar de fiecare dată apărea ceva care mă intriga, îmi trezea din nou interesul și starea de suspans.

Weekend liniștit și frumos vă doresc! 🌞


Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...