Friday, April 21, 2017

21 aprilie - Ziua Mondială a Creativităţii şi Inovaţiei & Ziua Ceaiului

Mama îmi povestea că se aştepta să mă nasc în luna mai. Dar m-am grăbit să cunosc lumea ceva mai devreme, într-o zi din aprilie cu cireşi înfloriţi, cu grădini pline de zumzete şi aripi colorate, cu păduri îmbrăcate în verde crud, cu parfum de flori de liliac înălţându-se până la cer. În aceeaşi zi în care se sărbătoresc în lume Ziua Creativităţii şi Ziua Ceaiului, două lucruri importante pentru mine, care mă inspiră şi mă fac să cred că nu există coincidenţe.

În toţi anii de şcoală, că avea sau nu motiv să se trezească de dimineaţă, mama se scula cu un sfert de oră înaintea noastră şi ne pregătea ceai de tei pe care-l beam mai ales cu pâine unsă cu unt şi dulceaţă făcută în casă.

Bunica, Dumnezeu s-o ierte, îşi prepara foarte des ceaiuri din diverse plante medicinale pentru tot felul de afecţiuni şi dureri pe care le avea. Culegea tot ce avea nevoie din grădină, din pădure sau de pe câmp, din locuri ferite de poluare, din locuri cu aer curat şi ploi ce nu otrăveau plantele, ci le hrăneau, cât să fie pline doar de substanţe benefice trupului.

Mai târziu, am început să iubesc ceaiul şi să-l integrez în ritualurile mele preferate de relaxare, mai ales în zilele friguroase şi ploioase. Ceaiuri de plante medicinale sau de fructe, cu arome puternice. energizante sau relaxante, la pliculeţ sau vrac, am încercat de-a lungul anilor numeroase sortimente şi satisfacţia a fost de fiecare dată aceeaşi. 

Sentimentul de linişte care vine la pachet cu băutura fierbinte m-a însoţit de multe ori în momentele de creativitate, fie când am scris, sau am gătit, sau am realizat fotografii sau în alte momente din viaţă când am încercat să fac ceva frumos în fiecare activitate.  📚🍵🎜👓🌸


 

2 comments:

  1. Si mie imi place ceaiul. Merge mana-n mana cu creativitatea!😄

    ReplyDelete
  2. Pana acum 15 ani nu beam deloc ceai.Acum am devenit un serios consumator.Inteleg ca este ziua ta.La multi ani cu sanatate si numai realizari!

    ReplyDelete