Sunday, September 27, 2020

It's Getting Late in Life

 
 
 
 
While you're hunting shiny stars. 
While you're fighting your own wars, 
It's getting very late in life 
And you're running out of time.

While you are getting mad, 
Growing bitter, often sad,
You forget to live this day
And you still can't find your way.

The clock is now ticking fast,
There's no future and no past,
So quickly make up your mind:
You want to live or just survive?
 
 
 
 
 
 
 

Saturday, September 19, 2020

Când tac, în mintea mea se scriu povești

 

 


 

Când tac, în mintea mea se scriu povești

Și drumul către mine cu greu îl mai găsești,

Căci mă cufund adânc în gânduri și visare,

Când inspirația se-aude din ce în ce mai tare.


Când nu adorm, cuvintele se strâng vioaie

Și-n mintea mea este mare hărmălaie,

Se-aștern de bunăvoie pe foi imaginare,

Iar inima-mi nu se mai lasă dusă la culcare.


Mai rabdă-mă încă un vers și înc-o poezie,

Încă o zi și înc-o viață, cât voi mai ști a scrie,

Să văd prin tine și să țes povești fără sfârșit,

Să pun cuvânt peste cuvânt, s-ajung la infinit.









Thursday, September 17, 2020

Niște lecții, niște gânduri

Photo by My Life Journal on Unsplash

 

Iubirea chiar schimbă tot. Când oferi iubire și te simți iubit, devii un om mai bun, un om mai luminos, prinzi aripi și te simți capabil să înfăptuiești chiar imposibilul.

Ca să reușești ceea ce îți propui, trebuie să fii organizat.

Ca să reușești, trebuie să ieși din zona de confort.

Ca să reușești, uneori trebuie să depui eforturi chiar și atunci când simți că nu mai poți, că nu mai ai energie. Mai ales atunci.

Ca să reușești trebuie să te odihnești zdravăn din când în când. Să alternezi perioadele de efort maxim cu cele de odihnă și relaxare pentru încărcarea bateriilor.

"Cine mă vrea mă place așa" e o mare minciună, o iluzie a omului orgolios care se crede fără defecte. Or omul ar trebui să tindă spre o continuă îmbunătățire a lui însuși, a modului în care trăiește.

Iarba din curtea vecinului nu e mai verde, mai mare, mai frumoasă, e doar altă iarbă, îngrijită de o altă persoană în stilul propriu și nici nu-ți trebuie ție.

Nu ai cum să ai o viață bună și nu are cum să fie bine, dacă pui răul înainte și te scufunzi în pesimism.

Să nu ai încredere niciodată în cel ce îi minte pe alții de față cu tine. Cu siguranță te va minți și pe tine la un moment dat.

Să te sacrifici pentru ceilalți la nesfârșit, indiferent cât de mult i-ai iubi, și să te pui mereu pe ultimul loc este o mare lipsă de respect față de tine însuți și de viața ce ți-a fost dăruită.

Unul dintre secretele unei familii fericite este ca soțul și soția să acționeze mereu ca o echipă.

E ok să te lase memoria. Uneori e chiar foarte bine, e sănătos. Obișnuiam să îmi încarc memoria cu multe mărunțișuri inutile, dar am început să uit multe dintre ele. Mă bucur de fiecare dată când îmi dau seama că nu-mi amintesc tot felul de nimicuri. Așa fac loc pentru lucrurile cu adevărat importante.

E ok să iei uneori bucata cea mai mare, cea mai bună. Nu e ok să nu lupți pentru ce e mai bine pentru tine, lăsându-i pur și simplu pe alții să fie mereu înaintea ta. Ca mai apoi să faci pe victima, plângându-te că n-ai apucat nimic.

Nu e ok să aștepți să ți se dea ceva nici dacă ai toate promisiunile din lume. Nimic nu pică din cer și este nevoie de eforturi, de ambiție, de determinare ca să obții ceva.

Modul meu de viață sau de a face lucrurile nu trebuie să fie la fel ca al tău. Și nici invers. E necesar să facem diferența între "greșit" și "diferit".

 

 

 

 

 

 

Sunday, August 30, 2020

Cine a fost Izabela?

Sau cum să arunci o mare parte din viață la gunoi.

Sau ca să nu mai sune așa dramatic, să vă spun ce am făcut 😁

Weekend-ul trecut am luat la mână miliardele de chestii strânse într-o viață de 34 de ani. Cutii și saci adunați în podul casei părintești mă așteptau nerăbdătoare să îmi îndeplinesc vechea promisiune de a le tria și de a păstra doar esențialul.

În total, mi-a luat în jur de 5 ore cred. Nici nu mai știu. Greu de umblat cu viteză printre atâtea amintiri, fără să te oprești să le revezi, să îți amintești detalii, să râzi, să te întristezi, să pui cu grijă deoparte.

Din maldăre întregi de hârțogăraie am pus deoparte cele mai dragi amintiri. A rămas doar o cutie și atât de dragă îmi este. Vedeți mai jos câteva fotografii cu vechituri de suflet pe care le voi răsfoi din nou și din nou până la adânci bătrâneți. Clar voi mai adăuga, dar mai cu cap și voi fi cât se poate de selectivă.

Izabela a fost cândva, evident, o persoană care nu știa deloc-deloc să fie selectivă. A strâns grămezi de pliante, broșuri, rețete, cursuri, cărticica de rugăciuni a uneia dintre bunici, cărți întregi xeroxate, diplome din școală, încercări de portrete, hărți, reviste, reviștoare, revistuci inutile, dischete, postere, ochelarii de la eclipsa din '99, prospecte de medicamente (din pasiunea pentru medicina naturistă și biologie😁), bilete de tren, calendare, postere, decupaje de prin reviste, diverse cu Sailor Moon, scrisorele, felicitări aniversare, invitații la nunți etc.

Măi, și a scris Izabela asta din trecut, la greu! Poezii, povestioare și multe-multe caiete cu transcrieri de poezii, fragmente din romane, din cărți de liceu, amintiri, jurnale, compuneri, eseuri, teme, referate, memorii, liste de lecturi suplimentare etc.. Unele din obligație școlară, foarte multe din pasiune nebună pentru scris 😂

În timp ce colegii de școală sau liceu umblau hai-hui pe maidane sau prin oraș, Izabela scria de zor, scria vrute și nevrute. Citea și transcria pasajele preferate, poezii despre natură, despre iubire, despre lume și viață, visa cu ochii deschiși și scria poezii, povestea în propriul alfabet secret și cine știe câte alte lucruri.

Mai jos câteva frânturi din ce am păstrat, în ordine aleatorie.

Podul e acum mai liber, mai gol, dar sufletul încărcat de amintiri frumoase și nostalgii dulci-amărui. Și se simte atât de bine că am scăpat de mii de chestii inutile și mi-am găsit multe lucruri demult uitate, inclusiv caietul cu poezii scrise în adolescență pe care îl credeam pierdut. 💖

 





Mare pasiune mare 💖

Una dintre listele de lecturi suplimentare de la școală


Caietul cu poezii, regăsit după vreo 10 ani

Una dintre poeziile din caiet

Diplomele din școală


Un alt hobby

Desene în creion

Altă listă de lecturi suplimentare de la școală

Caietul cu colinde

Un caiet cu citate

Tentativă de memorii

Cel mai ponosit și îndrăgit jurnal

Versuri scrise în același jurnal

Încercare artistică

Încercare artistică

Poster cu Sailor Moon și felicitări


Ochelarii de la Eclipsa din '99

Diverse invitații la nunți, scrisori și felicitări

Mi-au marcat copilăria 😍


Vederi de prin Belgia

Mai are cineva așa ceva? 😁



Cartea de rugăciuni a bunicii, mai veche decât lumea

Prima mea iubire de medicină naturistă

Un eseu pe care l-am recitit cu nesaț și interes

Alte felicitări și câteva calendare

Primul pașaport, jurnale, caiete cu amintiri și un autograf de la Doroftei (nu-mi amintesc de el 🤣)

Felicităi, carnețel cu notițe, muzică




Harta orășelului în care am fost baby-sitter în 2006







Saturday, August 29, 2020

Ce mai răsfoiesc prin blogosferă (1)

<span>Photo by <a href="https://unsplash.com/@maddibazzocco?utm_source=unsplash&amp;utm_medium=referral&amp;utm_content=creditCopyText">Maddi Bazzocco</a> on <a href="https://unsplash.com/s/photos/quotes?utm_source=unsplash&amp;utm_medium=referral&amp;utm_content=creditCopyText">Unsplash</a></span>

 

 

Mi se face uneori chef să citesc bloguri, postări cu substanță, în urma cărora rămâi cu sufletul mai plin, mai bogat, mai luminos.

Sunt câteva bloguri care mă inspiră, îmi activează creativitatea sau îmi liniștesc tulburările în zilele mai întunecate.

Revin cu plăcere la astfel de bloguri, chiar dacă le-am citit deja mare parte dintre postări. Sunt ca niște cărți de pe noptiera virtuală, pe care le răsfoiesc iar și iar, cu nesaț.

Două dintre acestea sunt:

Dulce casă - Am descoperit blogul Irinei în urmă cu vreo doi ani, poate chiar ceva mai mult. Irina scrie despre organizare, curățenie, viață spirituală, lucru de mână, liniște sufletească. Mă inspiră mult lumina pe care o transmit postările ei și pacea mult dorită pe care o regăsesc în acest spațiu virtual plăcut. Vă invit să o vizitați.

cu.minte.  - Acesta este blogul Alexandrei, un om frumos și luminos cum rar găsești. Am aterizat împreună la actualul loc de muncă, acum mai bine de 9 ani. Acum suntem colege doar de departe. Deși nu a mai scris aici de vreo doi ani, recomand cu căldură blogul ei, pentru stilul super catchy și talentul cu care scrie, pentru cât de frumos și lin se așează cuvintele în propoziții, pentru emoțiile autentice pe care le transmite și pentru că, deși n-am ținut legătura, îmi este tare-tare dragă.


Weekend frumos vă doresc și spor la lectură! 🌞💖




Tuesday, July 28, 2020

My Best Friend Forever and My Worst Enemy...



It sucks to be me on so many levels,
Fooled by the demons, protected by angels, 
I smile and I laugh, I frown and I sigh, 
Spinning in circles, while I'm doing fine. 

I dance without music, I stumble and fall, 
I rise, I get angry and hit hard a wall, 
I hate it, I love it cause this is so me, 
It hurts me, it breaks me, it motivates me. 

Some days I am good, then I turn really bad. 
I think I am happy, but go to sleep sad. 
I open my wings and try to fly high, 
But when I look down, I fear I might die. 

Sometimes, the apocalypse seems to be coming. 
I'm on the shore, but I'm almost drowning. 
I'm afraid of storms in clear daylight, 
I surrender my soul without any fight. 

But then there are days when I give myself love, 
I see only rainbows and cute butterflies, 
I like everybody and they all like me, 
It feels the best time to breathe and to be! 

Sometimes I need to be heard, to be seen, 
To be what I am: a nice human being, 
To go out, meet friends or strangers too, 
Not to worry about what I say or I do. 

But there come the days when I want to be dust, 
To feel no love, hatred or lust, 
To enjoy what I need most in the world:
Peace and full silence, not hearing a word. 

There are these days when I look deep inside, 
Finding myself the best place to hide;
Then I look in the mirror and what do I see?
My best friend forever and my worst enemy...





Thursday, July 23, 2020

Poveștile mele: Fuga (1)

<span>Photo by <a href="https://unsplash.com/@sixstreetunder?utm_source=unsplash&amp;utm_medium=referral&amp;utm_content=creditCopyText">Craig  Whitehead</a> on <a href="https://unsplash.com/s/photos/rainy-night?utm_source=unsplash&amp;utm_medium=referral&amp;utm_content=creditCopyText">Unsplash</a></span>
Photo by Craig Whitehead on Unsplash


"Trebuie să plec", a spus ea brusc, fugind de la cină.

Laura ieși vijelios din casă, fără să salute și fără să aștepte reacțiile celor de la masă. Era joi seara, ziua în care își vizita părinții și luau cina împreună. De data asta, aveau un invitat special : Adrian, colegul fratelui ei, Liviu.

Cu o săptămână în urmă, Liviu a decedat la spital.

A avut un accident cu mașina de serviciu și a fost în comă ușoară timp de trei zile, dar medicii erau optimiști. Totuși, în a patra zi, Liviu, muri dintr-un motiv de neimaginat: cineva intrase în salon și îi deconectase aparatele care îl țineau în viață. Poliția nu avea niciun indiciu încă. Familia era îngrozită de durere și de faptul că cineva le ucisese un om drag.

În timp ce se afla încă la cină, Laura zări cicatricea adâncă de pe fruntea lui Adrian, și atunci își aminti clar acel bărbat grăbit, ce purta mască medicală, de care se lovi accidental pe holul îngust al spitalului, în ziua în care Liviu fusese ucis. Laura se scuză, observând în același timp cicatricea bizară de pe fruntea bărbatului, dar acesta se îndreptă grăbit spre ieșire. Câteva secunde mai târziu urma să afle că fratele ei a murit.

Toate aceste amintiri i se derulau în minte cu repeziciune, iar Laura înainta pe strada întunecată, prin ploaia deasă. Se simțea bulversată și neputincioasă. Nu știa ce să facă, dar știa că trebuia să vorbească mai întâi cu cineva de încredere, înainte să ia o decizie. Scoase telefonul să comande un taxi, moment în care cineva îi puse brusc mâna pe umăr. Se întoarse brusc și ochii i se umplură de groază când îl văzu pe Adrian, care-i spuse, cu un zâmbet bizar:

-  Unde ai plecat așa de repede? Îmi doream tare mult să o cunosc pe sora celui mai bun prieten al meu.

Laurei nu-i venea să creadă ce aude. Se întoarse și o luă la fugă prin ploaie, fără să privească în urmă.



It's Getting Late in Life

  Photo by Aron Visuals on Unsplash       While you're hunting shiny stars.  While you're fighting your own wars,   It's getti...