Așa mult îmi doresc să mai scriu ceva, așa des amân că nu reușesc să îmi adun energia în puținul timp care îmi rămâne "liber"...
Dar trebuie să scriu ceva. Aici, acum.
Lucrez de acasă de când a început nebunia. Nu mă uit la știri, dar urmăresc pe net statistici triste și aceeași nebunie nu pare să se apropie de final prea curând.
Chiar acum mi-am făcut o cafea nouă, soțul e la muncă, micuțul doarme. E epuizant fizic și psihic să lucrez cu el prin preajmă, mai ales că își cere drepturile bine întemeiate și meritate. Uneori simt că o iau razna, când nu apuc să fac ce am de făcut, apoi îmi dau două palme imaginare și îmi revin. Petrec mai mult timp cu el în situația actuală decât dacă m-aș fi dus la muncă zi de zi.
Ai mei sunt bine, noi la fel. E tare obositor și frustrant să nu îți rămână aproape niciun strop de timp pentru tine însăți după job, treburi casnice interminabile, joacă cu copil și toate necesitățile pentru el.
E obositor, dar mă străduiesc să nu mai uit să fiu recunoscătoare pentru tot ce avem și să aștern o rugăciune pentru cei care au nevoie de ea, pentru care viața nu este chiar atât de blândă, pentru noi și toți cei dragi.
Chiar este o provocare această perioadă din viața noastră. O provocare greoaie pentru sănătatea mentală a multora dintre noi. Însă cred că având un bob de credință și de speranță, vom reuși să ne menținem pe linia de plutire și fizic, și psihic.
Săptămână cu pace vă doresc! 🌞💮
