Monday, May 14, 2018

Să crezi în tine


Oamenii îți vor spune că nu poți să devii ceea ce îți dorești de o viață, poate.
Îți vor spune că e greu, că e prea complicat, că orice ai face nu o să reușești. Aceștia sunt cei care nu au îndrăznit să facă ceea ce și-au dorit pentru că le-a fost teamă. De eșec, de irosirea resurselor, de gura lumii.

Îți vor spune că e mai bine să alegi altceva, mai bun, mai frumos și, în special, mai sigur. Aceștia sunt cei care s-au blocat în zona de confort și trăiesc încă viața banală în care s-au complăcut, pentru că, zic ei, e mai bine să nu riști, că poate pierzi tot. Dar nu s-au gândit niciodată cât de mult poți câștiga muncind pentru ceea ce-ți dorești. 

Îți vor aduce tot felul de motive să nu pornești la drum, în necunoscut, să nu faci un pas mai sus decât ei, să nu te descoperi pe tine însuți în cea mai bună versiune a ta. Poate de ciudă că ei nici măcar n-au încercat și poate chiar au dat cu piciorul șanselor atunci când li s-au așternut în cale.

Vor fi mulți care nu vor crede în tine, nu te vor susține, nu vor dori nici măcar să reușești, dar tot ce contează este ca tu să crezi că poți, să pornești la drum și să nu privești niciodată înapoi.


1 Martie

Vă doresc tuturor o primăvară caldă, plină de soare și de flori, cu nenumărate bucurii și zâmbete!