Cuvinte favorite

Photo by Alexandra on Unsplash

Sunt pur și simplu fascinată de cuvinte și evit cât de mult posibil să folosesc prescurtări. 

Printre altele, am cuvinte preferate în câteva limbi.

În română: mirodenii, cristalin, ropot, gărgăriță

În engleză: bliss (fericire cu sensul de beatitudine), serenity (seninătate), silver (argint)

În franceză: confiture (dulceață (de fructe)),  coquelicot (mac - floarea), aubergine (vânătă), bisou (sărut), poussiere (praf)

În germană: Wanderlust (dor de ducă), fröhlich (vesel, fericit), Überraschung (surpriză)

În spaniolă: hermosa (frumoasă), lluvia (ploaie), ternura (tandrețe)


Dacă aș sta un pic mai mult pe gânduri, ar fi listele cu mult mai lungi, dar mai bine puțin și bun.

Duminică frumoasă vă doresc! 

Cu aromă de Crăciun

Am preluat această idee de la un blog pe care îl urmăresc cu plăcere: De zi cu zi... Îți mulțumesc pentru idee, dragă Laura! 😍
Găsiți aici postarea Laurei, cu aromă de Crăciun. 😊

 

Photo by freestocks.org on Unsplash

Un fruct... portocala, desigur. De absolut fiecare dată când miroase a portocală, mă gândesc la Crăciun. Probabil din cauza acelor vremuri de demult când mâncam aceste fructe doar iarna, pentru că numai atunci se găseau, îndeosebi în preajma Crcăiunului.

O prajitura... cozonacul. Nu îmi sună chiar a ce se numește ''prăjitură'', dar era nelipsit. Bunica mea se ocupa cu prepararea cozonacilor an de an. Apoi vremurile s-au schimbat, ea nu mai era în putere. Am mai făcut și eu de câteva ori, dar cel mai simplu e să îl cumperi de la magazin. Și să exclami când îl mănânci: "Mmmm... chimicale!"😀

O ciocolată... Papi. Ciocolățelele mici în formă de urs pe care le vedeam la TV în reclame și apoi în grămăjoara de dulciuri primite de Crăciun. 

Un fel de mâncare... Salata de boeuf. Favorita mea din orice sezon, oricând, oriunde.

O băutură... vin fiert cu scorțișoare, servit într-o ulcică din lut, veche de când lumea.

O esență de... vanilie. Pusă din belșug în cremele prăjiturilor pe care mama mea le pregătea de sărbători: faguri, nuci, piersicuțe

Un condiment... cimbrul din cârnații de casă afumați de tatăl meu. Obicei păstrat cu sfințenie până în zilele noastre.

O legumă... varza (murată) servită ca salată pe lângă diverse mâncăruri.

O culoare... roșu: Moșul, globulețele, vinul, unele haine tricotate de bunica.

O decorațiune... beteală argintie de jur împrejurul bradului.

Un cadou... cărți. Multe-multe cărți. 👀

O încântare pentru auz... colindele cântate de corurile bisericești, în special.

Un obicei... mersul cu colindul în data de 23 decembrie. Foarte rar am mers cu colindul, dar tare frumos a fost de fiecare dată. Când eram copil, prețuiam fiecare nucă, măr sau covrig primite. Aveau un farmec deosebit.

Un colind... Deschide ușa, creștine!

O melodie... Magic Moments - Perry Como.

Un film... "Singur acasă" și o animație atât de magică și de caldă, pe care o ador încă din copilărie. Nu mai știu ce post a difuzat-o câțiva ani la rând și mult am căutat-o apoi.  Se numește Noel -  The Happy Christmas Ornament și o găsiți aici. Este vorba despre un globuleț adorabil de brad și despre bucuria cu care trăiește orice moment, mai ales pe cele de Crăciun, an de an.


Voi în ce arome și detalii regăsiți Crăciunul mult iubit și așteptat?

Splendoare de noiembrie

Acest minunat trandafir mă aștepta cu capul plecat în grădina părinților, sămbătă de dimineață. L-am pozat după ce l-am admirat și l-am privit cu atenție, fascinată de frumusețea-i magică, luminat de razele soarelui tare prietenos pentru perioada asta a anului.

Fotografiile sunt fără filtru. Chiar nu era nevoie de vreo cosmetizare. Era perfect, așa cum l-am găsit, acoperit cu stropi mari de rouă, presupun.

Îl pun și aici, pe blog, să vă încânte privirea și inimile.

Zile frumoase de noiembrie vă doresc! 🌹🌞

Iubesc să scriu

Uneori, îmi amintesc să mai arunc o privire aici, unde vedem ce se mai sărbătorește în fiecare zi a lunii. Unele astfel de celebrări sunt internaționale, altele sunt specifice doar unor state, probabil majoritatea Statelor Unite.

Astăzi este I Love to Write Day. Cum am văzut asta, mi-au sclipit ochii. Pentru că și eu iubesc să scriu. Zilele în care scriu doar mail-uri la muncă nu îmi sunt deloc suficiente. Așa că mai descarc gânduri pe aici, iar azi cu atât mai mult, în semn de sărbătoare :)

Tot azi am scris și o postare nouă pe blogul de mămică. O puteți accesa aici.

Tot azi mai sunt menționate:
- Ziua de făcut curat în frigider - chiar urmează să fac asta, dar săptămâna viitoare.
- Ziua fursecurilor simple condimentate

Iar noiembrie este:
- Luna adopțiilor - nu știu dacă doar birocrația stufoasă face dificil și anevoios procesul de adopție în România, dar bieții copii abandonați greu își găsesc o familie
- Luna iubitorilor de unt de arahide - îmi place mult, mai ales cu clătite dulci! 
- Luna scrierii de romane - momentan rămân la nuvele. Cred că e suficient.

Mai sunt și altele menționate aici, pentru cei care vor să afle mai multe despre această lună și zilele speciale.



 

Hrănește un om

Hrănește un om cu pace și aura lui îți va lumina calea când cărările îți vor fi întunecate.

Hrănește un om cu iubire și inima lui îți va fi încăpător adăpost în zilele în care te vei simți al nimănui.

Hrănește un om cu încredere și ramurile-i vor înverzi și crește sub ochii tăi până la cerurile cele îndepărtate.

Hrănește un om cu blândețe și brațele-i vor deveni alinare pentru zilele în care-ți plouă și colac de salvare în momentele în care vei simți că nu mai poți.

Hrănește un om cu înțelegere și mâna lui te va susține mereu, într-un efort de a te răsplăti sincer pentru simplul fapt că ai fost om cu el.

Hrănește un om cu sinceritate și vei găsi un adevărat prieten, alături de care poți fi tu însuți, poți face bine sau poți greși, fără teama de a fi judecat pe nedrept.

Hrănește un om cu zâmbete și-ți va umple de culoare chiar și cele mai plumburii gânduri.

Hrănește un om cu mânie și-l vei vedea cum își acceptă soarta, cum va scădea în proprii-i ochi sau cum se va transforma într-un monstru, plătindu-ți cu aceeași monedă.

Hrănește un om cu dispreț și șuvoaie întregi de lacrimi neplânse i se vor strânge în capul pieptului, tulburându-l.

Hrănește un om cu indiferență și va tânji neîncetat după privirea ta, după căldura inimii tale în care nu-i mai poți găsi un loc.

Hrănește un om cu amărăciune, varsă-ți întregul noian de negativism în sufletul lui și-l vei vedea mergând încovoiat, îndrăznind prea rar să mai privească în sus.

Hrănește un om cu minciună și vei rămâne singur în momentul în care firava mască îți va cădea de pe fața imperfectă ce mimează în mod voit perfecțiunea.

Același joc, niveluri diferite

Photo by Sweet Ice Cream Photography on Unsplash

Întâlnesc uneori oameni din adolescență: foști colegi de clasă, persoane cu care m-am înțeles foarte bine, cu care am legat prietenii profunde la vremea respectivă.

De fapt, mai des mă gândesc la acești oameni. De întâlnit mult prea rar spre deloc. Ne întâlnim adesea printr-un like la o poză de pe Facebook. Mai citim un status, mai admirăm o poză. 

Tendința firească, aș zice, este să facem comparații între unul și altul. Uite ce are unul și eu nu, uite ce am eu și altul nu. Uite ce pot eu să fac, dar X știe mai multe, a ajuns mai departe. Și totuși eu fac mai bine așa și pe dincolo.

Când, de fapt, asemenea comparații, odată cu trecerea timpului, îmi par tot mai lipsite de sens, dăunătoare și inutile.

Când, de fapt, suntem toți în același joc, doar că la niveluri diferite. Unii mai zăbovim pe alocuri, în zonele mai confortabile, iar alții sărim din nivel în nivel, simțind nevoia să asimilăm cât mai mult, cât mai repede. 

Oricum ar fi, toți știm că vom ajunge la "marele final" la un moment dat, după ce vom fi parcurs toți pașii necesari îndeplinirii scopului nostru aici, în această lume uneori prietenoasă, alteori haotică, uneori luminoasă, alteori tulburătoare.

Iar cel mai amuzant lucru mi se pare că sunt multe cazuri când nici măcar nu suntem prea mulți în același joc, ci suntem actori în jocuri total diferite, în lumi paralele care nu se vor (mai) intersecta niciodată. Poate nu vom mai avea decât simpla și unica ocazie să ne facem cu mâna din mers, fiecare pe calea lui, sărind de pe-o treaptă pe altă, rotunjindu-ne scorurile și întrecându-ne... pe noi înșine în propriul joc... Cine mai știe?...

Tu de ce scrii?

Photo by Kat Stokes on Unsplash

Chiar sunt curioasă.
Voi de ce scrieți? Pe bloguri, în agende, de mână, la laptop sau la mașina de scris.

Ce vă face să scrieți și, mai ales, să scrieți public?

Eu, de exemplu, am avut dintotdeauna înclinația asta către scris. În timp, a devenit o pasiune pe care nu am fructificat-o la maxim. Nu încă.

Am scris foarte rar și nu am pus în scris tot ce mi-a trecut prin minte și aș fi vrut, totuși, să împărtășesc cu lumea.

Scriu ca să mă detensionez, ca să scot din minte și din gânduri un amalgam întreg de nervi, emoții, sentimente care altfel m-ar copleși și nu aș mai fi funcțională.

Scriu pentru că e aproape la fel de firesc ca și mâncatul, respiratul, dormitul.

Scriu pentru că această activitate este parte din mine. Cred că e un dar, e talantul meu pe care l-am primit de la naștere și ar fi păcat să îl las să se irosească.

Scriu pentru că îmi place să interacționez cu oamenii prin intermediul acestui stil de a comunica.

Scriu pentru că mă exprim foarte bine în scris, în timp ce exprimarea verbală are nevoie de multe îmbunătățiri.

Scriu pentru că îmi place mult de tot, ador cuvintele și îmi place să le utilizez întregi, fără prescurtări.

Scriu și de mână pentru că inspirația, uneori, se înțelege mai bine cu acest mod de a pune în fraze simple sau întotocheate ceea ce simt și ce vreau să transmit.

Acum, e rândul vostru să-mi spuneți de ce scrieți. 😋 V-ați pus vreodată această întrebare? 

Lecturi de toamnă (2)

Menționam aici poeziile pe care le-am dedicat toamnei în viața de blogger, să-i zicem. 

Mai jos, sunt câteva titluri de proză descriptivă.
Cele mai dragi mie sunt primele două din listă, scrise într-un concediu de pe la finalul verii, în grădina casei părintești. Am petrecut acolo două săptămâni întregi, înaintea cărora mă topisem efectiv de dorul de acasă. De acel "acasă" ca pe vremuri, ca în copilărie, să pot să mă bucur intens de fiecare frunză ce cade, de fiecare floare legănându-se în vânt, de fiecare croncănit de ciori și câte altele.

Au fost două săptămâni de concediu în care mi-am făcut plinul, dar tot mai voiam.

Atunci, vara și toamna se întâlneau tiptil printre flori, stăteau la povești, cochetau pe rând cu soarele, iar, când vara nu era atentă, toamna, mai punea o pată de culoare printre frunze, printre crengi.

Spre final, cele două zâne ale naturii, se salutau de rămas bun, vara făcându-i loc toamnei în pași de dans.

Sper să vă placă! 

P.S. Trandafirul din imagine a fost plantat de bunica mea în grădină. Lăstarul (cred că așa se numește) l-a luat de la un trandafir primit de mine de la soțul meu. 

Doruri neștiute, nespuse, nescrise   
Când vara și toamna se țin de mână  
Miresmele copilăriei (2)  
Miresmele copilăriei (4)  
Dup-amiază de toamnă   
În stare de toamnă  

Lecturi de toamnă (1)

O să spuneți că am o obsesie cu toamna asta, colorată, parfumată, aromată, fermecătoare, strălucitoare etc. etc.

Ei bine, nu vă contrazic. Cum aș putea să n-o ador și să nu-i dedic atâta suflet și timp ca s-o așez printre versuri când pictează de zor imagini de poveste prin grădini, păduri și în mintea mea?

Cu ocazia acestui frumos anotimp, vă invit la lectura poeziilor dedicate toamnei pe care le-am scris până acum, unele mai vechi, altele mai noi.

Sper să vă placă!  😊

În postarea următoare - proză. 😍

Ați văzut vreodată?...    
Septembrie  
Octombrie   
Noiembrie   
Anotimpul căderilor   
Suflet bacovian  
Vreme de toamnă   
Musafir nepoftit
Toamna dansează
Rătăcind