... în care trandafirii
explodează în cele mai hipnotizante culori şi forme, încât le-aş face sute sau
mii de poze fără să obosesc; floare cu floare, petală cu petală, iar la sfârşit
mi-ai spune că nu sunt în toate minţile şi nu te-aş contrazice
... în care bujorii parfumaţi
dumnezeieşte acaparează şi cele mai inerte simţuri, mai ales după ploile
scurte, dar grele de vară
... în care florile de tei
suspină pentru că tu crezi că te iubesc mai mult în serile în care ele nu dorm
Este luna în care ai decis să
pleci peste mări şi ţări, să culegi, speri tu, stropi de fericire, bob cu bob,
în ciuda trudei şi eforturilor care te aşteaptă. Şi pentru asta ar trebui să
fiu recunoscătoare că nu te-ai dus să culegi praf de stele de pe aripile
îngerilor.
Ştii, am încercat să adorm pe
locul tău, cald încă, dar de fapt, perna ta s-a udat ca din întâmplare, iar
sufletul meu a devenit mai sec, mai gol,
mai greu.
Era linişte. Mult prea linişte. Chiar
şi pentru mine, care ştii cât de mult ador liniştea. Dar de data asta era atât
de linişte încât îmi auzeam inima bătând, mult prea tare, asurzitor de tare...
pentru că bătea singură.
Parcă în ochii mei s-au cuibărit
nenumăraţi păianjeni care ţes neîncetat. Parcă brusc ape adânci, care au zăcut
neştiute, au fost eliberate şi vor să curgă în şiroaie interminabile pe la
colţuri de ochi, în momente şi locuri nepotrivite...
Unde mai pui că mintea îmi joacă
feste şi mă sâcâie cu versuri de dragoste şi dor, oricât de mult aş evita să
ascult chiar şi muzica mea preferată. Mi-e teamă să nu te întâlnesc,
împiedicându-mă de un vers, de o lacrimă, de un oftat şi să provoc inundaţii
neaşteptate...
Prea multă linişte… prea multă eu
şi nici urmă de tine… prea mult spaţiu liber peste tot… prea multe umeraşe
goale… prea multe lucruri lipsă, ale tale…
Tot şi toate se înjumătăţesc… Am
rămas ca un înger ciung, într-o aripă, pentru că una ţi-am dat-o ţie, să te
călăuzească atunci când îţi va fi greu să-ţi ridici privirea.
Laitmotivul este unul şi acelaşi :
să fii bine ! Şi totuşi ce-i cu această durere, aproape fizică, această
povară uriaşă care mai să-mi spargă pieptul?
De ce oare visele noastre măreţe şi strălucitoare
par atât de mici şi nesemnificative în lipsa ta?...
O singură dorinţă : Cel de
Sus să aibă grijă de tine ca de cea mai de preţ comoară a Lui…
Vorba lui Neruda: "În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri…”
