Mi-a fost ca o bunică, ce-i drept nu foarte apropiată, deşi
locuia la două case distanţă. Tanti
Florica, aşa cum o ştim cu toţii, de câte ori ne vedea, în scurtele noastre vizite la
părinţi, ne pupa mereu cu drag, şi din "păpuşă" nu ne scotea (desigur nu acel „păpuşă”
ridicol pe care il folosesc puştanii în ziua de azi).
A fost acea femeie care a rămas fără soţ destul de tânără şi tragic este că şi-a pierdut şi cele două fete care s-au dus la
Cer mult prea devreme, nedrept de devreme din cauza unui accident nefericit în casă. A ramas să-i crească cum s-a priceput ea mai bine, femeie singură, pe cei doi
nepoţi de doar câţiva anişori orfani de atunci şi de mamă, şi de tată…
Ani de-a rândul,
până mai de curând, i-am auzit, cu inima strânsă, plânsul sfâşietor la mormântul
fiicelor ei, aşa cum numai o mamă care şi-a pierdut copiii putea să plângă…
Cu
bune sau rele, întotdeauna mi-a fost drag de bătrâna noastră vecină. Acum s-a
dus la cele veşnice. Daca a avut păcate? Cu siguranţă, ca orice om. Dar o ierta-o bunul Dumnezeu şi i-o alina
dorul de fetele ei – povară nespus de grea - pe
care l-a dus în suflet aproape o viaţă intreagă…
