Monday, February 26, 2018

Un titlu, vă rog :)




Îmi place să citesc dintotdeauna.
Mi-au trecut prin mâini și prin suflet zeci de cărți de beletristică și nu numai.


În copilărie, când am trecut la lecturi mai serioase, începusem să-mi notez într-un caiet tot felul de pasaje sau strofe care descriau natura prin figuri de stil fascinante. Le sorbeam pe nerăsuflate și îmi doream ca într-o zi să pot crea astfel de imagini, prin alegerea și alăturarea cuvintelor potrivite.

Mai târziu, în adolescența timpurie, am schimbat registrul, devorând nenumărate romane și poezii de dragoste, notându-mi mai departe fragmente și versuri care mă încărcau cu emoții și sentimente puternice.

În facultate, am trecut la un alt nivel, notând de această dată citate despre viață, filozofice sau pe cele ce descriau personajele din punct de vedere psihologic. Acestea m-au ajutat într-o oarecare măsură să mă cunosc mai bine și să îmi doresc să înțeleg mai bine viața și oamenii, mai ales pe cei cu care interacționam des.

De câțiva ani, când mă apropiam de pragul de 30 de ani, pe care l-am depășit între timp, cărțile motivaționale și cele de dezvoltare personală mi-au devenit prietene și m-au ajutat să-mi deschid mintea și sufletul, să dau curs unor noi provocări, curiozități și interese.

Toate bune până aici, însă mi-e tare-taaaaare dor să citesc romane atât de catchy, de interesante și intrigante încât să nu le las din mână până nu le termin. În ultima lungă perioadă nu am mai descoperit așa romane, poate și pentru că ultimii doi ani au fost plini și solicitanți pe plan profesional, dar și personal. 

Sunt conștientă că prea curând nu o să am timp prea mult să citesc, dar tare mi-ar plăcea să primesc de la voi recomandări de romane bune, care te țin cu sufletul la gură până la ultima pagină. Pentru când timpul îmi va permite să mă delectez din nou cu lecturi la un ceai. Sau o cafea. :)

Vă mulțumesc de pe acum!



12 comments:

  1. Invitatie la vals (Mihail Drumes)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci :) am citit.o de doua ori pana acum, dar au trecut ani. Mi.a placut foarte mult. As putea sa incep cu asta :*

      Delete
  2. chiar daca avem asa putin timp, incercam sa citim! eu citesc viata Reginei Maria, scrisa de insasi marea Regina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, e important sa ne facem timp sa ne hranim si mintile. Multumesc pentru sugestie. :) O s.o caut. Am vazut un documentar despre ea si mi.a placut mult.

      Delete
  3. Nu de mult am terminat de citit "Divin" de Karen Kingsbury, am devorat-o în două zile :) E o poveste foarte captivantă, deși puțin cam greu de digerat. Dar te ține cu sufletul la gură, sigur :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci pentru titlu. :* Am trecut.o pe lista si o s.o caut :)

      Delete
  4. Azi am fost in librarie,dar in loc sa ma hotarasc la o carte,am stat la o cafea acolo.Un loc inedit de a savura o cafea.Spitalul Municipal,mi-aramas in suflet,sa raspund la postare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc pentru titlu :) Cafeaua printre cărți e cea mi savuroasă!

      Delete
  5. Eleganta ariciului! Cea mai dependenta carte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiat o s-o caut. Am mai auzit de ea. Mulțumesc ;*

      Delete
  6. Citește „Nașul” de Mario Puzo! E foarte captivantă (sau... catchy).

    ReplyDelete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...