Showing posts with label Birthday. Show all posts
Showing posts with label Birthday. Show all posts

Wednesday, April 22, 2020

34




Ieri am împlinit 34 de ani. Sunt născută în aceeași zi cu Regina Angliei, la diferență de doar 60 de ani. 😁

Nu pot să spun că am sărbătorit pentru că nu am pregătit nimic special. Nici de mâncare, nici dulciuri, dar m-am simțit bine alături de cei doi oameni minunați din viața mea.

Am stat numai în casă și am lucrat toată ziua, soțul a fost la muncă, m-am jucat cu cel mic printre activități de job.

La întoarcere, soțul a gătit 3 feluri de mâncare și am ieșit amândoi la cafea pe balcon, în timp ce micuțul nostru încă își făcea siesta de dup-amiază.

Am primit un minunat buchet de trandafiri, o brățară superbă de la soț și băiețel și multe urări frumoase de la familie, prieteni și colegi.

Este prima oară când îmi iese bine un selfie. Nu sunt fotogenică și puținele încercări de până acum au eșuat.

Ei bine, voiam să scriu postarea asta aseară, dar nu am reușit pentru că am picat de somn, probabil înaintea lui David cel mic care încă se mai foia în pat.

A fost o zi frumoasă, nu-mi mai fac probleme că trec anii peste mine și îmbătrânesc. Îmi dau seama în schimb ce griji îmi făceam cu ani în urmă, ce drame, ce tragedii din nimicuri. Și zâmbesc. Poate asta am câștigat mai degrabă de-a lungul timpului, un strop mai mult de înțelepciune și de maturitate care mă fac să văd lucrurile cu mai multă luciditate și mai mult calm.

Zile frumoase și senine vă doresc, dragi prieteni!🌞🤗





Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...