Labels
- Cărțile mele (1)
- Diverse (9)
- Emma's Pages (17)
- English (38)
- Exerciții pentru suflet (4)
- Gânduri printre rânduri (7)
- Jurnal (17)
- Jurnal de sarcină (7)
- Motivational (2)
- Organizare (7)
- Poveștile mele (27)
- Recenzii cărţi (2)
- To Do List (1)
- Versuri/ Lyrics (88)
Wednesday, June 24, 2015
Monday, June 22, 2015
Pacheţele din vinete cu carne tocată
Atât de mult iubesc vinetele (deşi stomacul meu nu prea le suferă), încât vara, pe lângă clasica şi delicioasa salată de vinete, îmi place să încerc tot felul de combinaţii şi de reţete noi cu această legumă.
Recunosc, aproape de fiecare dată când caut să gătesc un fel de mâncare nou, mă gândesc nu numai să fie ceva gustos, dar şi să aibă un aspect final deosebit, creativ, artistic :) Pur şi simplu nu mă pot abţine.
De aceea, am ales această reţetă care se face foarte uşor, gustul şi aspectul fiind de nota 10+!
Am folosit doar o vânătă deoarece am preparat o gustare rapidă. Se pot dubla cantităţile de mai jos sau sau se poate improviza, după gustul şi dorinţa fiecăruia.
Ce am folosit:
- o vânătă medie lungă
- 150 gr carne tocată de porc (se poate folosi şi de vită sau amestec)
- o lingură de orez
- două roşii medii decojite
- două cepe verzi
- un ardei gras mic
- 3 linguri ulei (de măsline)
- verdeaţă (pătrunjel, mărar, după gust)
- sare, piper
- scobitori
- opţional: câteva roşii cherry
Cum am procedat:
Am spălat vânăta, am tăiat-o fâşii, pe lung, de aproximativ jumătate de centimetru grosime. Mi-au ieşit 10 fâşii (pentru 5 pacheţele). Le-am dat cu sare ca să iasă apa din ele şi le-am pus pe o farfurie, pe şervete de bucătărie.
Între timp, într-o tigaie cu două linguri de ulei, am pus carnea tocată, ceapa tăiată fin, ardeiul cuburi, orezul, roşiile cubuleţe, sare şi piper după gust, şi am lăsat să se călească până a scăzut toată zeama şi a fiert orezul. Am amestecat din când în când iar la final am adăugat verdeaţa tocată mărunt.
Separat, la foc mic, am prăjit pe ambele părţi fâşiile de vânătă în uleiul rămas. Le-am pus apoi pe şervete de bucătărie şi, când amestecul de carne tocată a fost gata, le-am pus în cruce, două câte două. În centru, am pus o lingură din amestec şi l-am acoperit cu fâşiile, rezultând pacheţelul.
La jumătatea acestuia, am adăugat o roşie cherry pe care am străpuns-o cu o scobitoare pentru a nu se desprinde (mai mult pentru aspect).
Am dat la cuptor într-un vas termorezistent, la foc mediu şi după 15 minute au fost numai bune de servit. :)
Poftă bună! ツ
Izabela
P.S. data viitoare voi pune şi nişte usturoi verde în compoziţia de carne tocată.
Wednesday, June 17, 2015
Wednesday, June 10, 2015
Subscribe to:
Posts (Atom)
Un 2024 cât mai bun!
Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...
-
Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...