Să vină primăvara!

 

 

Nu ştiu voi, dar eu deja nu mai aştept zăpada. Nu a fost deloc de sărbători când ar fi avut farmec. Poate doar la munte, unde nu am ajuns de data asta.

 

Acum aştept primăvara cu pomi înfloriţi şi zumzet de albine, cu ceruri albastre şi ciripit de păsări ce s-au întors la cuiburi, cu boboci ce plesnesc în culori de bucurie şi vânt călduţ de aprilie.

Aştept să ne zâmbească soarele şi oamenii deopotrivă, să ningă doar cu petale parfumate, să bubuie văzduhul luminat de fulgere, să fie totul verde şi proaspăt în jur, să pască mieii pe câmpii şi fluturii să zboare gingaşi printre florile din grădină.

Aşadar, să vină primăvara! 🌷🌸🌹🌺🌻🌼

 

 

Sfârşit de 2016

A fost un an lung, cu multe împliniri, dar şi dificil uneori. Au fost urcuşuri şi coborâşuri, raze calde de soare, dar şi nori tulburători, furtuni răzleţe, dar şi curcubeie zâmbitoare.

Trăgând linie şi punând la un loc toate lucrurile frumoase, pot spune ca a fost un an bun, colorat, în care multe piese ale unui puzzle incomplet şi-au găsit locul.

Cea mai mare realizare este că am reuşit să public două cărţi de poezii pentru copii. Nu mi-am propus asta în mod special. Aş fi vrut să scriu un roman iniţial, dar cred că mai durează ceva timp până ajung acolo, câţiva ani poate. Cert este că editura respectivă avea nevoie de cineva să scrie poezii drăguţe pentru copii, iar eu am acceptat imediat ce mi s-a oferit această şansă. 😊 A ieşit ceva frumos, iar rezultatele le puteţi "răsfoi" şi achiziţiona, dacă doriţi, aici şi aici. 

Am achiziţionat o maşină de scris! Nu este foarte veche. Este nemţească, de prin anii '70, deci relativ nouă. Aş fi vrut una mult mai veche, dar mi-a plăcut aceasta foarte mult. Am aflat că a fost a unui domn profesor care nu s-a putut acomoda cu tehnologia şi îşi dorea foarte tare o maşină de scris. La fel ca şi mine probabil. 😊 Încă o testez, să mă obişnuiesc cu modul diferit de a scrie. Mă insipră foarte tare şi sper să iasă lucruri frumoase.

Am participat la un curs acreditat de fotografie, ceea ce îmi doream de câţiva ani. Acum sunt fotograf cu acte în regulă. Îmi mai lipseşte doar diploma, pe care o voi primi la începutul anului viitor, pentru un început promiţător. 😄 Şi, desigur, trebuie să mă apuc de treabă serios. Nu ştiu încă pe ce tip de fotografie să mă orientez. Am încercat fotografia de eveniment, dar mi se pare destul de copleşitoare, sincer. Aş vrea ceva mai "liniştit", mi-ar prinde mult mai bine. 




Am exersat fotografia de eveniment, pentru că am avut ocazia să fiu fotograf la două botezuri şi un moţ anul acesta. A fost frumos şi pozele au ieşit destul de bine, cu aparatul meu care nu ştia foarte multe la vremea respectivă 😂 Şi nici eu nu eram cu adevărat pregătită. M-am descurcat bine şi pentru că am fost printre oameni cunoscuţi ce-mi sunt dragi şi pentru care am acceptat din suflet să le ofer aceste servicii.

 Tot în domeniul foto, am reuşit să achiziţionez un obiectiv şi un flash performante, ceea ce mă motivează şi mai tare să continuu cu această pasiune până ce va deveni profesie. A fost cam greu şi aşteptarea a fost lungă, dar au meritat efortul şi investiţia. Şi pot să vă asigur că orice veţi face pentru a vă îndeplini idealurile, pentru a vă urma pasiunile, va merita cu vârf şi îndesat. Oricât de greu pare uneori şi oricât timp trebuie să treacă, visele chiar devin realitate dacă lucrăm pentru ele şi punem suflet în ceea ce facem! 💚



 
Am fost la Paris! Este experienţa cea mai dragă inimii mele! În ziua în care am împlinit 30 de ani, soţul meu mi-a făcut cadou rezervările pentru acest city break de care ne-am bucurat împreună în septembrie. O să scriu o postare despre acest frumos oraş şi experienţa noastră. Chiar dacă s-a întâmplat acum câteva luni bune, amintirile şi senzaţiile sunt încă vii pentru că a fost minunat! Am stat doar trei zile şi am văzut ce am considerat mai important, bucurându-ne de fiecare clipă împreună, petrecută în aşa-numitul"oraş al iubirii". 💟 Ne-am plimbat foarte mult şi am prins vreme bună. Nu a plouat deloc şi am mâncat cele mai bune croissante ever! Chiar şi cele ambalate, cumpărate de la supermarket au fost extraordinare. M-aş mai duce o dată doar pentru ele! 😂 Bineînţeles că am vizitat Turnul Eiffel, pe care l-am împins şi l-am tras de moţ, dar până la urmă l-am lăsat acolo, întreg, să se mai bucure şi alţii de el. 😋 

Nu în ultimul rând, ne-am plimbat destul de mult şi prin ţară. Sibiu, Transfăgărăşan, Cheile Turzii, Salina Turda, Valea Oltului, Sighişoara, Cetatea Râşnov, Curtea de Argeş, Mânăstirea Cozia, Moeciu sunt cele mai importante şi frumoase locuri în care am ajuns anul acesta! Am fost cu maşina, avantajul fiind că am putut opri oriunde am vrut când simţeam nevoia sau când vedeam ceva ce merita un popas mai lung. Ne-am dat seama că nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă să ne vizităm ţara, care, în ciuda multor neajunsuri, este superbă, bogată, demnă de toată admiraţia! Suntem într-adevăr binecuvântaţi cu o istorie şi o geografie care merită să fie cunoscute măcar pe sfert de fiecare dintre noi. Ne-am propus ca în fiecare an să vizităm cât de multe locuri noi putem, atât cât ne permit timpul şi bugetul. 

Cam aşa se încheie 2016 şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să fac toate aceste lucuri, alături de cei dragi sau singură, că sunt sănătoasă, că toţi oamenii mei iubiţi sunt bine şi că a fost un an bun. Da, cu adevărat bun...

Sper ca 2017 să fie cel puţin la fel de colorat şi împlinit, ceea ce vă doresc şi vouă, dragi prieteni, cititori sau bloggeri! Să ne citim cu bine şi în noul an! 🎊🎉🎇🎈🎆🎶🎄🎇📖

Dorinţe de Crăciun

În ultimii ani, am învăţat că cele mai frumoase cadouri nu au preţ şi nici nu sunt materiale.

Cele mai însemnate cadouri sunt adesea suflete şi poartă nume. 
Sunt mâini care te ţin strâns la bine şi la greu.
Sunt braţe care te cuprind şi te fac să te simţi mereu acasă.
Sunt ochi ce îţi zâmbesc cu drag, făcându-te în fiecare clipă să te simţi iubit şi să-ţi dai seama că, fără tine, viaţa nu ar fi la fel.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc iubire, pace şi linişte: în suflet, în casă, în lume.

Îmi doresc o mamă şi un tată sănătoşi, veseli şi în putere, pe care să-i revăd de fiecare dată cu bine, alături de care să petrecem cât mai multe zile în familie.

Îmi doresc ca toţi oamenii mei dragi să fie bine, fericiţi, să primească de la viaţă tot ceea ce-şi doresc şi în calea lor să nu cunoască necazuri sau motive de tristeţe.

Îmi doresc multe zâmbete, multă lumină şi căldură sufletească.

Îmi doresc mai multă răbdare cu cei din jur şi cu mine însămi, înţelegere, toleranţă şi armonie.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc soare! 🌞 Şi un pic de zăpadă. 😊 ❄⛄❆

O reţetă de Crăciun

Ingrediente:

• O bunică trecută prin multe, dar încă în putere și pusă pe făcut cozonaci și sarmale
• Trei perechi de ochi năzdrăvani ai nepoților, așteptând ca bunica să înceapă magia
• O sobă cu plită și cuptor pe lemne, secretul gustului minunat al bucatelor
• Colinde tradiționale pe fundal, redate de aparatul de radio din vremuri străvechi
• O zi în care cerul cerne cot la cot cu bunica
• O masă încărcată cu tot felul de ingrediente, arome îmbătătoare și ustensile speciale

Mod de preparare:

Bunica se trezește cu noaptea în cap, în timp ce nepoțeii încă se mai bucură de ultimele vise, înfofoiliţi în plapumă, la căldură, cu aromă de scorțisoară, coajă de lămâie rasă și rom, pregătite cu îndemânarea pe care numai o singură persoană pe lume o are.

Bunica se mișcă umitor de repede, în ciuda vârstei și a durerilor de șale pe care le acuză frecvent. Nimic nu o poate împiedica să pregăteacă o masă de Crăciun cum numai la ea acasă s-a pomenit. Unde bucatele parcă vin din poveștile savuroase ale lui Creangă, unde căldura de la soba cu foc de lemne îi îmbie pe toți, cu mic cu mare, să stea la taclale până la miezul nopții.

Pe jumătate adormiți, cei trei prichindei leneși se trezesc  când bunica tocmai începe să frământe cozonacii. Nimeni nu mișcă, nimeni nu mai clipește! Este cel mai frumos moment, fascinant pentru copii, sacru pentru blânda bătrână. Este un ritual care durează prea mult pentru ca cineva să țină socoteala, dar bunica știe exact când este suficient. Cât ai clipi, așterne aluatul bine bătut în tăvile ce așteaptă cuminți pe cuptor, unde vor sălășlui în continuare o bună bucată de vreme, până când rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Între timp, bunica pregătește sarmale cu mireseme necunoscute de către căpșoarele ce se iţesc curioase din când în când în spatele ei. Taaaare ar mai dori să guste din aluatul pufos și moale, dar până nu va căpăta numele de drept “cozonac”, nu au voie, iar bunica nu acceptă nici o abatere de la regulă. Așa că se resemnează și privesc admirativ cum două mâini dibace împachetează sarmale într-un stil aparte.

Iar când domnii cozonaci sunt scoși cu grijă din cuptor și puși la loc de cinste, locul le este luat de sarmalele care vor fi gătite preț de câteva ore până când vor căpăta savoarea inconfundabilă al cărei secret doar bunica îl știa.

De fiecare dată când mă pregătesc să fac cozonaci, mă întreb dacă voi putea să redau câtuși de puțin vremurile de demult. Cu arome de vis, cu un gust ireal, dar atât de adevărat încât puteam să crăp mâncând, că nu mi-ar fi păsat. Uffff... ce gusturi avea copilăria! Ce arome! Ce imagini! O poveste întreagă avea loc de marile sărbători. Bunica era ingredientul principal al Crăciunului fericit. Nici măcar Moșul și cadourile lui nu puteau concura cu magia prezenței ei în sufletele și în viețile noastre. Totul ieșea perfect, toată lumea râdea, se simțea bine, mânca pe săturate și se minuna că an de an, cea mai frumoasă sărbătoare a iernii are același farmec mereu și mereu. Avea grijă bunica...

Dar ea nu mai este... iar cozonacii de la supermarket nu se compară câtuși de puțin cu ce ieșea din mâna ei. Iar mie nu-mi ies la fel de magici niciodată. Sunt pufoşi, aromaţi, delicioşi, dar parcă lipseşte ceva... Bunica îi făcea după o reţetă din memorie, o reţetă moştenită din cine ştie câte generaţii, pe care nu am aflat-o pentru că nu am întrebat. Iar acum îmi pare rău, dar pot duce mai departe măcar tradiţia cozonacilor făcuţi în casă pentru că e atât de frumos când bucătăria întreagă se umple de arome ce îndeamnă la visare, la a te simţi din nou copil. 😊

Un ceainic cu nostalgii

Cândva acest ceainic era folosit pentru ţuică fiartă, iarna, în serile târzii, când gerul împodobea ferestrele cu flori de gheaţă, când lemnele ardeau mocnit în sobe vechi de teracotă, când cuptorul adăpostea mere şi gutui parfumate.

Cândva, ţuica fiartă avea alt gust. Un gust dulce-piperat ce aduna laolaltă familia zgribulită, părinţii şi bunicii veniţi de la diverse munci şi copiii de la ore nesfârşite de săniuş şi bulgăreală. Iar cei mici nu aveau voie decât o sorbitură din licoarea magică, ce-şi răspândea aroma în întreaga încăpere.

Abia acum, după ce fusese la un pas de a fi aruncat şi înlocuit, vechiul ceainic îşi îndeplineşte adevărata sarcină, găzduind un ceai fierbinte din plante medicinale, menit să pună pe fugă chiar şi cea mai îndârjită răceală. 😊

Încă nu-i Crăciunul

Încă nu a nins, dar deja colindele se aud peste tot: în şcoli şi în grădiniţe, în biserici şi în scări de bloc, în maşini şi în magazine, în sufletele deschise ce se pregătesc deja de marea sărbătoare.

Încă nu este ger, dar vinul fiert ne răsfaţă deja cu arome de portocală, de măr, de scorţişoară şi cuişoare, aducând oamenii împreună la o cană cu poveşti, cu amintiri dulci din copilărie.

Încă că nu ne îngheaţă obrajii de frig, dar lumânările ard molcom în case unde lumina şi căldura nu lipsesc niciodată, în inimi ce bat tot anul a iubire, a dărnicie, a omenie.

Încă nu-i Crăciunul, dar miroase a portocale, a bunătăţi gătite de bunici şi mămici, a brad şi a ciocolată caldă, a arome presărate în bucate.

Încă nu-i Crăciunul, dar deja sunt atâtea mâini ce strâng şi dăruiesc celor mai puţin norocoşi, pentru că Dumnezeu poate nu se arată mereu peste tot, dar îngerii lui pământeni îşi îndeplinesc de fiecare dată misiunea.

Încă nu-i Crăciunul, dar luminile şi culorile împânzesc sate şi oraşe, case şi grădini, clădiri de toate felurile, şi, mai ales, decorează suflete cu gesturi de bunătate, de speranţă, de toleranţă şi iubire.

Arome din trecut (1)

sursă foto

În fiecare dimineaţă, la birou, în jur de ora 11, începe să miroasă intens a cafea. Cineva, nu ştiu cine, îşi prepară o cafea ca la carte. Aroma ce se împrăştie rapid pe tot etajul este atât de puternică încât poate trezi şi cele mai adormite minţi.

Eu nu beau cafea de fel, poate doar un cappuccino din când în când sau ceva mai slab, cu foarte puţină cofeină, dar îmi place tare mult cum miroase.

Iar datorită persoanei ce-şi prepară cafeaua zilnic aici, retrăiesc clipe frumoase din copilărie, dimineţi de weekend în care noi, copiii, ne sorbeam ceaiul pregătit de mama, uitându-ne la desene animate. Iar ei, părinţii noştri dragi, savurau, alături de noi, cafeaua făcută la ibric. Cafea-boabe proaspăt măcinată la o râşniţă electrică atât de veche încât probabil ar putea sta foarte bine într-un raft prăfuit al unui magazin de antichităţi. Râşniţa respectivă încă există într-un colţ al casei părinteşti şi are acum doar rolul de a stârni nostalgii dintr-o copilărie demult apusă...