Ingrediente:
- O bunică
trecută prin multe, dar încă în putere și pusă pe făcut cozonaci și sarmale
- Trei
perechi de ochi năzdrăvani ai nepoților, așteptând ca bunica să înceapă magia
- O sobă cu plită și cuptor pe lemne, secretul gustului minunat al bucatelor
- Colinde
tradiționale pe fundal, redate de aparatul de radio din vremuri străvechi
- O zi
în care cerul cerne cot la cot cu bunica
- O masă
încărcată cu tot felul de ingrediente, arome îmbătătoare și ustensile speciale
Mod de preparare:
Bunica se trezește cu noaptea în cap, în timp ce
nepoțeii încă se mai bucură de ultimele vise, înfofoiliţi în plapumă, la căldură, cu aromă de
scorțisoară, coajă de lămâie rasă și rom, pregătite cu îndemânarea pe care
numai o singură persoană pe lume o are.
Bunica se mișcă umitor de repede, în ciuda vârstei
și a durerilor de șale pe care le acuză frecvent. Nimic nu o poate împiedica să
pregăteacă o masă de Crăciun cum numai la ea acasă s-a pomenit. Unde bucatele
parcă vin din poveștile savuroase ale lui Creangă, unde căldura de la soba cu
foc de lemne îi îmbie pe toți, cu mic cu mare, să stea la taclale până la
miezul nopții.
Pe jumătate adormiți, cei trei prichindei leneși
se trezesc când bunica tocmai începe să
frământe cozonacii. Nimeni nu mișcă, nimeni nu mai clipește! Este cel mai
frumos moment, fascinant pentru copii, sacru pentru blânda bătrână. Este un
ritual care durează prea mult pentru ca cineva să țină socoteala, dar bunica
știe exact când este suficient. Cât ai clipi, așterne aluatul bine bătut în
tăvile ce așteaptă cuminți pe cuptor, unde vor sălășlui în continuare o bună bucată de vreme, până când
rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.
Între timp, bunica pregătește sarmale cu mireseme
necunoscute de către căpșoarele ce se iţesc curioase din când în când în
spatele ei. Taaaare ar mai dori să guste din aluatul pufos și moale, dar până
nu va căpăta numele de drept “cozonac”, nu au voie, iar bunica nu acceptă nici
o abatere de la regulă. Așa că se resemnează și privesc admirativ cum două
mâini dibace împachetează sarmale într-un stil aparte.
Iar când domnii cozonaci sunt scoși cu grijă din
cuptor și puși la loc de cinste, locul le este luat de sarmalele care vor fi
gătite preț de câteva ore până când vor căpăta savoarea inconfundabilă al cărei
secret doar bunica îl știa.
De fiecare dată când mă pregătesc să fac cozonaci,
mă întreb dacă voi putea să redau câtuși de puțin vremurile de demult. Cu arome
de vis, cu un gust ireal, dar atât de adevărat încât puteam să crăp mâncând, că
nu mi-ar fi păsat. Uffff... ce gusturi avea copilăria! Ce arome! Ce imagini! O
poveste întreagă avea loc de marile sărbători. Bunica era ingredientul
principal al Crăciunului fericit. Nici măcar Moșul și cadourile lui nu puteau
concura cu magia prezenței ei în sufletele și în viețile noastre. Totul ieșea
perfect, toată lumea râdea, se simțea bine, mânca pe săturate și se minuna că
an de an, cea mai frumoasă sărbătoare a iernii are același farmec mereu și
mereu. Avea grijă bunica...
Dar ea nu mai este... iar cozonacii de la
supermarket nu se compară câtuși de puțin cu ce ieșea din mâna ei. Iar mie nu-mi
ies la fel de magici niciodată. Sunt pufoşi, aromaţi, delicioşi, dar parcă lipseşte
ceva... Bunica îi făcea după o reţetă din memorie, o reţetă moştenită din cine
ştie câte generaţii, pe care nu am aflat-o pentru că nu am întrebat. Iar acum
îmi pare rău, dar pot duce mai departe măcar tradiţia cozonacilor făcuţi în
casă pentru că e atât de frumos când bucătăria întreagă se umple de arome ce
îndeamnă la visare, la a te simţi din nou copil. 😊