Vă doresc tuturor o primăvară caldă, plină de soare și de flori, cu nenumărate bucurii și zâmbete!
Photo by Pelly Benassi on Unsplash |
I haven't seen the sun in days,
None of its joyful shiny rays,
It's getting gloomy and too cold,
My soul is turning grey and old.
The dark is crawling in my heart
And I can't fight it without warmth,
My smile is getting faint and bitter,
While my petals start to whitter.
Where are you hiding, dear sun?
Where are you now, where have you gone?
The world is getting heavy here,
It all feels blurry and unclear...
Arhiva personală - 2016 |
where am I when I can't find myself?
in a book left on the shelf,
in someone's dreams, in a black hole,
losing my mind, losing control.
where am I when I can't breathe?
above the water or beneath,
locked in a bottle with a note
which I forgot my own hands wrote.
who am I when I'm not enough
when autumn days are long and tough,
when I can't see a ray of light,
through my own eyes that still shine bright?...
I think I'm a tree...
I haven't moved an inch in years,
I stopped feeding my dreams and fears,
I love the wind between my leaves,
The soothing peace it sometimes brings...
I think I'm a tree...
I'm craving for the high blue sky,
To join the careless butterflies,
The bumblebees that are so free...
But I cannot. I'm just a tree...
I think I'm a bird...
I live my days in a small cage,
I have no sorrows and no rage,
I only take what I'm being thrown
I have no power of my own.
I think I'm a bird...
I sing off key some shady rhymes,
I chirp along from time to time,
I stare at the wide open door,
Can I just fly? Not anymore...
But you know what? I'm not a tree.
I can still move, I can be free.
I spread my wings cause I'm a bird
That wants to fly and to be heard.
Turns out that I can rise and shine,
Leaving the comfort zone behind
And heading to fulfil some dreams
To learn some new songs. So it seems...
Când tac, în mintea mea se scriu povești
Și drumul către mine cu greu îl mai găsești,
Căci mă cufund adânc în gânduri și visare,
Când inspirația se-aude din ce în ce mai tare.
Când nu adorm, cuvintele se strâng vioaie
Și-n mintea mea este mare hărmălaie,
Se-aștern de bunăvoie pe foi imaginare,
Iar inima-mi nu se mai lasă dusă la culcare.
Mai rabdă-mă încă un vers și înc-o poezie,
Încă o zi și înc-o viață, cât voi mai ști a scrie,
Să văd prin tine și să țes povești fără sfârșit,
Să pun cuvânt peste cuvânt, s-ajung la infinit.
Photo by My Life Journal on Unsplash |
Iubirea chiar schimbă tot. Când oferi iubire și te simți iubit, devii un om mai bun, un om mai luminos, prinzi aripi și te simți capabil să înfăptuiești chiar imposibilul.
Ca să reușești ceea ce îți propui, trebuie să fii organizat.
Ca să reușești, trebuie să ieși din zona de confort.
Ca să reușești, uneori trebuie să depui eforturi chiar și atunci când simți că nu mai poți, că nu mai ai energie. Mai ales atunci.
Ca să reușești trebuie să te odihnești zdravăn din când în când. Să alternezi perioadele de efort maxim cu cele de odihnă și relaxare pentru încărcarea bateriilor.
"Cine mă vrea mă place așa" e o mare minciună, o iluzie a omului orgolios care se crede fără defecte. Or omul ar trebui să tindă spre o continuă îmbunătățire a lui însuși, a modului în care trăiește.
Iarba din curtea vecinului nu e mai verde, mai mare, mai frumoasă, e doar altă iarbă, îngrijită de o altă persoană în stilul propriu și nici nu-ți trebuie ție.
Nu ai cum să ai o viață bună și nu are cum să fie bine, dacă pui răul înainte și te scufunzi în pesimism.
Să nu ai încredere niciodată în cel ce îi minte pe alții de față cu tine. Cu siguranță te va minți și pe tine la un moment dat.
Să te sacrifici pentru ceilalți la nesfârșit, indiferent cât de mult i-ai iubi, și să te pui mereu pe ultimul loc este o mare lipsă de respect față de tine însuți și de viața ce ți-a fost dăruită.
Unul dintre secretele unei familii fericite este ca soțul și soția să acționeze mereu ca o echipă.
E ok să te lase memoria. Uneori e chiar foarte bine, e sănătos. Obișnuiam să îmi încarc memoria cu multe mărunțișuri inutile, dar am început să uit multe dintre ele. Mă bucur de fiecare dată când îmi dau seama că nu-mi amintesc tot felul de nimicuri. Așa fac loc pentru lucrurile cu adevărat importante.
E ok să iei uneori bucata cea mai mare, cea mai bună. Nu e ok să nu lupți pentru ce e mai bine pentru tine, lăsându-i pur și simplu pe alții să fie mereu înaintea ta. Ca mai apoi să faci pe victima, plângându-te că n-ai apucat nimic.
Nu e ok să aștepți să ți se dea ceva nici dacă ai toate promisiunile din lume. Nimic nu pică din cer și este nevoie de eforturi, de ambiție, de determinare ca să obții ceva.
Modul meu de viață sau de a face lucrurile nu trebuie să fie la fel ca al tău. Și nici invers. E necesar să facem diferența între "greșit" și "diferit".
Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...