Thursday, January 12, 2017

What's with the Old Age?


With my Grandma
Sometimes, I look at old people and still can't believe it. There are people whom I've been knowing for ages, since they were younger and I was just a child.

I am browsing through my memories and their photos from decades ago. I've watched some of them growing old. My parents and grandparents, neighbours and relatives. But it still seems crazy to me how the old age can change someone, what it makes out of people.

How weak and wrinkled we become, how the white and grey hair become "the new look". All these are part of life, but somehow, even if I don't think that I'm immortal or anything, when I think about it, it sounds like a good joke. 😄

I find it hard to believe that one day, without even knowing, I will look in the mirror and see a little old granny.

It's insane how this works. Even if it's been a couple of years since I've started to notice a wrinkle or a white hair here and there. Obviously, it's happening. To me, to you, to all of us.

Getting old day by day can be scary if you think only about the physical changes. But it's also a gift to reach the old age and still have a young soul. Because, in the end, this is one of the most important thing: how you feel inside. And you might already know: age is nothing but a number. 😉

Wednesday, January 11, 2017

Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”



Astăzi, 11 ianuarie, este Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”. Sau "International Thank You Day", parcă sună mai bine în engleză. 😁

Ar trebui să nu treacă zi fără să zâmbim, să ne bucurăm sau să mulţumim pentru tot ceea ce avem.

Însă, în caz că ratăm vreo zi, iată o ocazie bună să ne socotim motivele pentru care suntem fericiţi, să le mulţumim familiei, prietenilor, Divinităţii etc. pentru tot ceea ce am reuşit să îndeplinim până acum şi pentru simplul fapt că trăim.

Uneori avem impresia că viaţa e grea, că nu prea sunt lucruri de care să ne bucurăm, că nu ni se împlinesc vise, că nu primim ceea ce ne dorim sau merităm.

Dar dacă alocăm câteva minute să ne gândim cu adevărat, cred că am putea face liste interminabile.

Îi mulţumesc soţului meu, steaua cea mai strălucitoare de pe cerul meu, pentru că mă iubeşte, mă respectă, mă răsfaţă şi mă alintă, că-mi este refugiu în zilele cu nori şi curcubeu în vreme de furtună, este braţul ce mă ţine strâns la piept şi mâna ce nu-mi va da niciodată drumul, este prima şi ultima bătaie a inimii mele.

Le mulţumesc părinţilor mei că m-au crescut frumos, că m-au educat şi mi-au dat tot ce le-a fost în putere, că m-au sprijinit când am avut nevoie şi că mă iubesc necondiţionat.

Le mulţumesc surorii şi fratelui meu că sunt ai mei, că de câte ori ne vedem, ne simţim din nou copii şi ne distrăm ca pe vremuri. Şi mai ales surorii mele care, în ciuda diferenţei de vârstă, este sufletul meu geamăn, hard-ul meu extern, mereu lângă mine la bine şi la greu.

Le mulţumesc prietenilor mei de suflet, oamenii mei dragi, familia mea spirituală, oameni care sunt mereu acolo, cu o vorbă bună, cu un sfat, cu inima mereu deschisă, să mă asculte, să mă îndrume, să mă liniştească.

Le mulţumesc tuturor celor care îmi sunt aproape, celor pe care ştiu că îi scot uneori din sărite, dar nu îşi pierd răbdarea (de tot😂), celor care mă înţeleg, dar şi celor pentru care sunt ca un puzzle cu sute de piese, prea greu de pus cap la cap, celor care mă inspiră să fiu un om mai bun, să mă autodepăşesc, să ies din zona de confort.

Celor de la care am învăţat şi încă mai învăţ lecţii noi de viaţă, celor care îmi transmit energie pozitivă şi optimism, celor care îmi sunt alinare şi confort prin simpla lor prezenţă, celor care mă apreciază şi celor care mă judecă, celor care mă iubesc şi celor care nu prea mă au la inimă, celor care mă admiră şi celor care nu pun prea mult preţ pe existenţa mea cu tot ce cuprinde ea.

Şi nu în ultimul rând îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă pe care mi-a dăruit-o în această viaţă, pentru toţi oamenii pe care mi i-a adus în cale şi pentru cei pe care i-a îndepărtat de mine (ştie El mai bine de ce), pentru toate visele şi dorinţele îndeplinte până acum, dar şi pentru toate cele neîmplinite, pentru eşecuri şi zile mai puţin bune.

Şi, poate ceva mai puţin obişnuit, îi mulţumesc primăverii pentru gingăşia şi parfumul florilor de zarzăr, verii pentru dogoarea soarelui şi pentru valurile răcoroase ale mării, toamnei pentru covoarele arămii şi pentru fructele mai gustoase decât în orice anotimp şi iernii pentru magia Crăciunului şi a întinderilor nesfârşite de zăpadă.

Cam atât aş avea de împărtăşit pentru că dacă aş continua, nu m-aş opri prea curând. 😌

Vă mulţumesc şi vouă, celor care mă vizitaţi cu regularitate sau ocazional, care îmi lăsaţi uneori un gând sau o idee. Mă bucur că pot împărtăşi cu voi tot ce-mi trece prin minte şi că mă citiţi  😊 Iar acum vă întreb: voi cui mulţumiţi şi pentru ce sunteţi recunoscători astăzi? 😄


One of Those Days


photo source
This is one of those days when I would not go to work.
When I would leave everything behind and get lost into the forest covered with fresh heavy snow.
When I would listen to the barely noticed whispers of the nature.
When I would try to perceive and understand the sense of the birds chirping, hidden in tree hollows.
When I would ask the wind to stay still so that I can fill my entire being with the magic silence of the forest.
When I would watch the trees sleeping under the sparkling cover of snow.
When I would lay down, holding my breath, and feel the snowflakes softly touching my face and covering me up.
When I would build a snowman. Wait, no, two snowmen. A he and a she, so that they can keep each other company all winter long.
This is one of those days when all I want is to live a winter fairy tale, somewhere, far away from the crazy daily routine. At least for one day...


Tuesday, January 10, 2017

Throw Them in the Trash Can

This year I haven't got any well defined resolutions. I haven't written down any plans or goals to accomplish. I will just go with the flow for a while and follow my intuition, my old dreams step by step, minding the casual routine, filling the days with activities I love and see what happens. 😊

The only thing I know and have decided is that I feel the intense need to get rid of some negative stuff I've been gathering the past years. And now I find myself with a pile of garbage that I need to discard and make room for the quality positive material. I need to stop sending negative vibes to the Universe.

So I will throw away the poisoning anger and replace it with the good old patience that never goes out of style. I need to pour more patience drops in my life for the others and for myself.

I will get rid of judging and gossiping so that I can make room for positive feedbacks, fine and appreciative thoughts for the people I get in touch with. 

I will stop considering that some people are not good enough just because they don't follow my life principles and because they make decisions that would never go for me. It's their life and I really want to start accepting them as they are, with the whole package they come along with as them being different than me is actually a good thing. This way, I can learn many lessons from each person that crosses my path. So tolerating diversity and embracing it is doing the others and also myself a big favour.

I will give up on driving myself and others crazy about whatever I cannot influence or change. I need to work on accepting that sometimes there is no other choice than taking situations just as they are and on always focusing on the bright side, never on what can't be undone or reshaped.

Last, but also very important, I have to complain less and literally learn how to appreciate more everything and everyone I have in my life. Thus, counting my blessings and not my sorrows is the best next thing.

I really want to get back to the old me. I miss the old me. The one that was the most optimistic and positive person I have ever known. It will not be easy, but persevering is the key and practice makes perfect. So wish me luck and follow my lead if you feel like doing so! 🍀



Monday, January 9, 2017

Dimineţi albe



A venit şi nu pare să plece prea curând. Cam târziu, dar iat-o punând stăpânire peste întreaga natură.
Iarna geroasă şi albă, cu dansul ameţitor al fulgilor de nea şi ger aprig toată noaptea
Iarna cu podoabe de gheaţă pe la ferestre, sculptate cu suflu de magie.

Iarna cu năsucuri lipite de ferestrele reci şi ochi mari, curioşi, nerăbdători să descopere întinderile de zăpadă.
Cu crivăţ ce ne face să stăm mai mult în casă decât afară, la cădură, cu un ceai fierbinte sau o ciocolată caldă, înfofoliţi într-o pătură groasă.
Cu sănii buclucaşe însoţite de râsete zglobii şi obraji îmbujoraţi de frig şi de bucurie.

Cu mâini ce îngheaţă adesea, dar cu suflete fericite şi împlinite, cu inimi calde şi generoase.
Cu lumini colorate, beteală şi globuleţe, reminiscenţe de la Crăciun pe care oamenii nu se încumetă să le pună la loc, în cutii, vrând să mai prelungească puţin magia sărbătorilor.
Cu arome de scorţişoară şi vanilie prin bucătării, pentru că încă se prăjitureşte cu drag.

Mai sunt două luni de iarnă, poate chiar trei, căci mărţişorul ne aduce uneori zăpezi, în loc de soare şi ghiocei. 🌞🌸
Dar până atunci, dimineţile vor fi albe şi friguroase afară, calde şi luminoase înăuntru. Oricum ar fi, iarna face parte din viaţa noastră. Să ne bucurăm de fiecare zi. Pentru că zilele trec, la fel şi timpul, şi sigur vrem să le trăim frumos, indiferent de anotimp 👩


Sunday, January 8, 2017

Emma's Pages (16)

photo source
The day she died, she left her entire soul scattered all over the bed, on the messy purple sheets she loved so much, where she used to get lost in the arms of random lovers, every night she broke up with the same old boyfriend.

She left her scent in the wardrobe, among elegant dresses and loose t-shirts, flowery jammies and shabby socks, sexy stockings and fancy bras.

She left thoughts and ideas scribbled on the pages of the books she loved the most, small drawings and smiley faces based on what the books she was reading inspired her or on the mood she was already in that very moment.

She left so many stories in her box of jewellery, pieces of silver or gold, or even plastic and marble jewelry she has collected the past 4 years from all countries she's been visiting.

Emma walked into her best friend's room that was now gone. She was overwhelmed by the pain of this terrible news she has received only a couple of hours ago. She still couldn't believe it! Adeline was gone. Gone...

A bottle of wine was still open on the small table next to the window. A lot of random stuff lied there. Two empty glasses of wine, a blue pen, a sparkly nail polish, the silver bracelet she stole from her mother when she run away from home, 10 years ago. An open book with a few ripped pages was on the floor, next to a pile of all sorts of crumpled clothes.

Emma picked a sweater from the pile and felt the perfume of Adeline. Her favourite perfume since they were in college. A little bit spicy, a little bit sweet, with a pinch of vanilla scent, matching her colourful personality. Emma held the sweater to her chest and tears silently flooded her eyes. Adeline was gone and she left so many things behind, a lot of grief and why's, too many broken hearts and tears to shed...



Saturday, January 7, 2017

You Gave Me Wings


 
You gave me wings,
I learnt to fly
And I got lost
Up in the sky.

I let you down,
Far away on Earth
And didn't see
How much you hurt. 

Friday, January 6, 2017

Astăzi este despre zăpadă





Aseară începuse deja să ningă. Cu fulgi firavi, timizi mai întâi, apoi din ce în ce mai mari. La un moment dat viscolea, iar străzile, trotuarele, copacii şi maşinile au căpătat haină nouă, albă, pufoasă, de câţiva centimetri.

De dimineaţă, treaba a devenit serioasă pentru că a nins continuu toată noaptea. Stratul de zăpadă este destul de gros. Oamenii au ieşit cu hărnicie la deszăpezit trotuare şi maşini.

Da, astăzi este despre zăpadă.
Pentru că prognoza meteo o va avea ca subiect principal.
Pentru că oamenii vor merge la muncă prin nămeţi.
Pentru că traficul în oraşele mari va fi din nou îngreunat.
Pentru că cei mici, după şcoală sau grădi, vor da buzna pe dealuri sau în parcuri să se bucure de săniuţă, de bulgăreală, de oamenii de zăpadă pe care îi vor construi. 
Pentru că voi privi de la fereastră dansul fulgilor de nea, atâta timp cât va dura.


Vă invit măcar astăzi, în prima zi de iarnă pentru unii dintre noi, să privim în jur cu suflet şi ochi de copil. Să lăsăm fulgii de zăpadă să ni se topească pe obrajii reci, să ne oprim pentru o clipă măcar să admirăm peisajele ce ni se ţes sub priviri, să zâmbim la frumuseţea iernii, a crăiesei ce îmbracă totul în alb, să ne bucurăm de magia ce ne-a fost dat să o simiţim, să mergem şi noi în parcuri sau pe dealuri să ne jucăm cu zăpadă, să facem "îngeraşi" şi să ne alergăm cu bulgări.

Cel mai mult mi-ar plăcea să fiu acasă acum, în oraşul natal, unde dimineţile după ninsori abundente au un alt farmec. Liniştea din pădurea înzăpezită sună diferit. Este atât de profundă, de magică, este de poveste şi îmi este tare dor să o ascult. Obişnuiam să mergem la pădure în astfel de zile, să ne trântim în zăpadă cu faţa în sus şi să simţim cu adevărat misterul iernii departe de lumea agitată şi întunecată.

Acolo, undeva la ţară, copacii acoperiţi de straturi groase stau nemişcaţi pentru că vântul nu îndrăzneşte să clintească nici măcar un fulg din nămeţii ce i-a modelat cu multă trudă. Cele câteva vrăbii care se încumetă să iasă, curioase de minunea ce s-a întâmplat peste noapte, ciripesc sfioase, căutând firimituri de pâine care să le alunge foame pentru o vreme. Ţurţuri ascuţiţi, sticloşi, răsar pe la streşini, decorând casele ce fumegă a căldură de la sobele în care ard lemne, case în care oamenii se adăpostesc la poveşti şi ceaiuri fierbinţi.

Da, iarna este atât de frumoasă. Şi aş iubi-o mai mult dacă nu ar fi atât de frig 😁





Tuesday, January 3, 2017

Să vină primăvara!

 
 
Nu ştiu voi, dar eu deja nu mai aştept zăpada. Nu a fost deloc de sărbători când ar fi avut farmec. Poate doar la munte, unde nu am ajuns de data asta.
 
Acum aştept primăvara cu pomi înfloriţi şi zumzet de albine, cu ceruri albastre şi ciripit de păsări ce s-au întors la cuiburi, cu boboci ce plesnesc în culori de bucurie şi vânt călduţ de aprilie.

Aştept să ne zâmbească soarele şi oamenii deopotrivă, să ningă doar cu petale parfumate, să bubuie văzduhul luminat de fulgere, să fie totul verde şi proaspăt în jur, să pască mieii pe câmpii şi fluturii să zboare gingaşi printre florile din grădină.

Aşadar, să vină primăvara! 🌷🌸🌹🌺🌻🌼
 
 

Tuesday, December 27, 2016

Sfârşit de 2016

A fost un an lung, cu multe împliniri, dar şi dificil uneori. Au fost urcuşuri şi coborâşuri, raze calde de soare, dar şi nori tulburători, furtuni răzleţe, dar şi curcubeie zâmbitoare.

Trăgând linie şi punând la un loc toate lucrurile frumoase, pot spune ca a fost un an bun, colorat, în care multe piese ale unui puzzle incomplet şi-au găsit locul.

Cea mai mare realizare este că am reuşit să public două cărţi de poezii pentru copii. Nu mi-am propus asta în mod special. Aş fi vrut să scriu un roman iniţial, dar cred că mai durează ceva timp până ajung acolo, câţiva ani poate. Cert este că editura respectivă avea nevoie de cineva să scrie poezii drăguţe pentru copii, iar eu am acceptat imediat ce mi s-a oferit această şansă. 😊 A ieşit ceva frumos, iar rezultatele le puteţi "răsfoi" şi achiziţiona, dacă doriţi, aici şi aici. 

Am achiziţionat o maşină de scris! Nu este foarte veche. Este nemţească, de prin anii '70, deci relativ nouă. Aş fi vrut una mult mai veche, dar mi-a plăcut aceasta foarte mult. Am aflat că a fost a unui domn profesor care nu s-a putut acomoda cu tehnologia şi îşi dorea foarte tare o maşină de scris. La fel ca şi mine probabil. 😊 Încă o testez, să mă obişnuiesc cu modul diferit de a scrie. Mă insipră foarte tare şi sper să iasă lucruri frumoase.

Am participat la un curs acreditat de fotografie, ceea ce îmi doream de câţiva ani. Acum sunt fotograf cu acte în regulă. Îmi mai lipseşte doar diploma, pe care o voi primi la începutul anului viitor, pentru un început promiţător. 😄 Şi, desigur, trebuie să mă apuc de treabă serios. Nu ştiu încă pe ce tip de fotografie să mă orientez. Am încercat fotografia de eveniment, dar mi se pare destul de copleşitoare, sincer. Aş vrea ceva mai "liniştit", mi-ar prinde mult mai bine. 




Am exersat fotografia de eveniment, pentru că am avut ocazia să fiu fotograf la două botezuri şi un moţ anul acesta. A fost frumos şi pozele au ieşit destul de bine, cu aparatul meu care nu ştia foarte multe la vremea respectivă 😂 Şi nici eu nu eram cu adevărat pregătită. M-am descurcat bine şi pentru că am fost printre oameni cunoscuţi ce-mi sunt dragi şi pentru care am acceptat din suflet să le ofer aceste servicii.



 Tot în domeniul foto, am reuşit să achiziţionez un obiectiv şi un flash performante, ceea ce mă motivează şi mai tare să continuu cu această pasiune până ce va deveni profesie. A fost cam greu şi aşteptarea a fost lungă, dar au meritat efortul şi investiţia. Şi pot să vă asigur că orice veţi face pentru a vă îndeplini idealurile, pentru a vă urma pasiunile, va merita cu vârf şi îndesat. Oricât de greu pare uneori şi oricât timp trebuie să treacă, visele chiar devin realitate dacă lucrăm pentru ele şi punem suflet în ceea ce facem! 💚



 
Am fost la Paris! Este experienţa cea mai dragă inimii mele! În ziua în care am împlinit 30 de ani, soţul meu mi-a făcut cadou rezervările pentru acest city break de care ne-am bucurat împreună în septembrie. O să scriu o postare despre acest frumos oraş şi experienţa noastră. Chiar dacă s-a întâmplat acum câteva luni bune, amintirile şi senzaţiile sunt încă vii pentru că a fost minunat! Am stat doar trei zile şi am văzut ce am considerat mai important, bucurându-ne de fiecare clipă împreună, petrecută în aşa-numitul"oraş al iubirii". 💟 Ne-am plimbat foarte mult şi am prins vreme bună. Nu a plouat deloc şi am mâncat cele mai bune croissante ever! Chiar şi cele ambalate, cumpărate de la supermarket au fost extraordinare. M-aş mai duce o dată doar pentru ele! 😂 Bineînţeles că am vizitat Turnul Eiffel, pe care l-am împins şi l-am tras de moţ, dar până la urmă l-am lăsat acolo, întreg, să se mai bucure şi alţii de el. 😋 

Nu în ultimul rând, ne-am plimbat destul de mult şi prin ţară. Sibiu, Transfăgărăşan, Cheile Turzii, Salina Turda, Valea Oltului, Sighişoara, Cetatea Râşnov, Curtea de Argeş, Mânăstirea Cozia, Moeciu sunt cele mai importante şi frumoase locuri în care am ajuns anul acesta! Am fost cu maşina, avantajul fiind că am putut opri oriunde am vrut când simţeam nevoia sau când vedeam ceva ce merita un popas mai lung. Ne-am dat seama că nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă să ne vizităm ţara, care, în ciuda multor neajunsuri, este superbă, bogată, demnă de toată admiraţia! Suntem într-adevăr binecuvântaţi cu o istorie şi o geografie care merită să fie cunoscute măcar pe sfert de fiecare dintre noi. Ne-am propus ca în fiecare an să vizităm cât de multe locuri noi putem, atât cât ne permit timpul şi bugetul. 

Cam aşa se încheie 2016 şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să fac toate aceste lucuri, alături de cei dragi sau singură, că sunt sănătoasă, că toţi oamenii mei iubiţi sunt bine şi că a fost un an bun. Da, cu adevărat bun...

Sper ca 2017 să fie cel puţin la fel de colorat şi împlinit, ceea ce vă doresc şi vouă, dragi prieteni, cititori sau bloggeri! Să ne citim cu bine şi în noul an! 🎊🎉🎇🎈🎆🎶🎄🎇📖


Saturday, December 24, 2016

Dorinţe de Crăciun



În ultimii ani, am învăţat că cele mai frumoase cadouri nu au preţ şi nici nu sunt materiale.

Cele mai însemnate cadouri sunt adesea suflete şi poartă nume. 
Sunt mâini care te ţin strâns la bine şi la greu.
Sunt braţe care te cuprind şi te fac să te simţi mereu acasă.
Sunt ochi ce îţi zâmbesc cu drag, făcându-te în fiecare clipă să te simţi iubit şi să-ţi dai seama că, fără tine, viaţa nu ar fi la fel.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc iubire, pace şi linişte: în suflet, în casă, în lume.

Îmi doresc o mamă şi un tată sănătoşi, veseli şi în putere, pe care să-i revăd de fiecare dată cu bine, alături de care să petrecem cât mai multe zile în familie.

Îmi doresc ca toţi oamenii mei dragi să fie bine, fericiţi, să primească de la viaţă tot ceea ce-şi doresc şi în calea lor să nu cunoască necazuri sau motive de tristeţe.

Îmi doresc multe zâmbete, multă lumină şi căldură sufletească.

Îmi doresc mai multă răbdare cu cei din jur şi cu mine însămi, înţelegere, toleranţă şi armonie.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc soare! 🌞 Şi un pic de zăpadă. 😊 ❄⛄❆

Wednesday, December 21, 2016

O reţetă de Crăciun



Ingrediente:
  • O bunică trecută prin multe, dar încă în putere și pusă pe făcut cozonaci și sarmale
  • Trei perechi de ochi năzdrăvani ai nepoților, așteptând ca bunica să înceapă magia
  • O sobă cu plită și cuptor pe lemne, secretul gustului minunat al bucatelor
  • Colinde tradiționale pe fundal, redate de aparatul de radio din vremuri străvechi
  • O zi în care cerul cerne cot la cot cu bunica
  • O masă încărcată cu tot felul de ingrediente, arome îmbătătoare și ustensile speciale

Mod de preparare:

Bunica se trezește cu noaptea în cap, în timp ce nepoțeii încă se mai bucură de ultimele vise, înfofoiliţi în plapumă, la căldură, cu aromă de scorțisoară, coajă de lămâie rasă și rom, pregătite cu îndemânarea pe care numai o singură persoană pe lume o are.

Bunica se mișcă umitor de repede, în ciuda vârstei și a durerilor de șale pe care le acuză frecvent. Nimic nu o poate împiedica să pregăteacă o masă de Crăciun cum numai la ea acasă s-a pomenit. Unde bucatele parcă vin din poveștile savuroase ale lui Creangă, unde căldura de la soba cu foc de lemne îi îmbie pe toți, cu mic cu mare, să stea la taclale până la miezul nopții.

Pe jumătate adormiți, cei trei prichindei leneși se trezesc  când bunica tocmai începe să frământe cozonacii. Nimeni nu mișcă, nimeni nu mai clipește! Este cel mai frumos moment, fascinant pentru copii, sacru pentru blânda bătrână. Este un ritual care durează prea mult pentru ca cineva să țină socoteala, dar bunica știe exact când este suficient. Cât ai clipi, așterne aluatul bine bătut în tăvile ce așteaptă cuminți pe cuptor, unde vor sălășlui în continuare o bună bucată de vreme, până când rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Între timp, bunica pregătește sarmale cu mireseme necunoscute de către căpșoarele ce se iţesc curioase din când în când în spatele ei. Taaaare ar mai dori să guste din aluatul pufos și moale, dar până nu va căpăta numele de drept “cozonac”, nu au voie, iar bunica nu acceptă nici o abatere de la regulă. Așa că se resemnează și privesc admirativ cum două mâini dibace împachetează sarmale într-un stil aparte.

Iar când domnii cozonaci sunt scoși cu grijă din cuptor și puși la loc de cinste, locul le este luat de sarmalele care vor fi gătite preț de câteva ore până când vor căpăta savoarea inconfundabilă al cărei secret doar bunica îl știa.

De fiecare dată când mă pregătesc să fac cozonaci, mă întreb dacă voi putea să redau câtuși de puțin vremurile de demult. Cu arome de vis, cu un gust ireal, dar atât de adevărat încât puteam să crăp mâncând, că nu mi-ar fi păsat. Uffff... ce gusturi avea copilăria! Ce arome! Ce imagini! O poveste întreagă avea loc de marile sărbători. Bunica era ingredientul principal al Crăciunului fericit. Nici măcar Moșul și cadourile lui nu puteau concura cu magia prezenței ei în sufletele și în viețile noastre. Totul ieșea perfect, toată lumea râdea, se simțea bine, mânca pe săturate și se minuna că an de an, cea mai frumoasă sărbătoare a iernii are același farmec mereu și mereu. Avea grijă bunica...

Dar ea nu mai este... iar cozonacii de la supermarket nu se compară câtuși de puțin cu ce ieșea din mâna ei. Iar mie nu-mi ies la fel de magici niciodată. Sunt pufoşi, aromaţi, delicioşi, dar parcă lipseşte ceva... Bunica îi făcea după o reţetă din memorie, o reţetă moştenită din cine ştie câte generaţii, pe care nu am aflat-o pentru că nu am întrebat. Iar acum îmi pare rău, dar pot duce mai departe măcar tradiţia cozonacilor făcuţi în casă pentru că e atât de frumos când bucătăria întreagă se umple de arome ce îndeamnă la visare, la a te simţi din nou copil. 😊