Showing posts with label Reţete cu poveste. Show all posts
Showing posts with label Reţete cu poveste. Show all posts

Tuesday, February 21, 2017

Reţeta săptămânii - Paste cu sos de roşii

În copilărie, spaghetele cu sos de roşii erau principalul mod de preparare când venea vorba de paste. Cred că de acolo am rămas cu o afinitate faţă de acest fel de mâncare, pe care îl prepar foarte des. 🙂🍝

Însă, pentru că sunt mult mai uşor de manevrat şi consumat, folosesc de obicei paste scurte: fusilli, penne sau farfalle.

Îmi place foarte mult varianta simplă şi rapidă, fără carne. Uneori, în funcţie de pofte adaug şi carne de porc cubuleţe, piept de pui tot cubuleţe sau carne tocată (pentru bolognese).

Aş putea mânca paste în fiecare zi şi nu m-aş sătura. Chiar dacă nu sunt cel mai sănătos fel de mâncare, dar uneori mai facem şi excepţii. 😉

Mai jos vă prezint o reţetă simplă de paste scurte cu sos de roşii, o idee bună şi pentru lungul post al Paştelui.

Ingrediente:

300 g paste scurte (fusilli, penne sau farfalle)
400 ml roşii pasate (se pot folosi şi roşii proaspete decojite şi pasate)
doi căţei de usturoi
o ceapă galbenă medie sau două fire de ceapă verde
o linguriţă oregano uscat
o jumătate de linguriţă rozmarin uscat
câteva frunze busuioc proaspăt
câteva fire de mărar şi pătrunjel
30 ml ulei pentru călit
sare şi piper după gust


Cum se procedează:

Se pun pastele la fiert în apă cu puţină sare, conform instrucţiunilor de pe pachet. Se strecoară printr-o sită şi se dau prin apă rece pentru a nu se lipi între ele. Dacă facem mai întâi sosul şi este gata până se fierb pastele, acestea se pot adăuga direct peste sos după ce le strecurăm, fără să le mai dăm prin apă rece.

Se toacă ceapa şi usturoiul mărunt, se pun la călit în ulei într-o tigaie, împreună cu oregano, rozmarinul, sarea şi piperul. Se călesc la foc mic aproximativ 3 minute, amestecând din când în când.

Apoi se adaugă roşiile pasate şi se lasă la foc mediu, acoperite, până sosul scade bine şi amestecăm din când în când.
La final, se dă tigaia la o parte de pe foc, se toacă mărunt verdeţurile (mărarul, pătrunjel, busuiocul) şi se adaugă peste sos. Se mai pune sare dacă este nevoie şi se amestecă.

Se pun pastele peste sos, se amestecă şi se savurează la un prânz în familie, de exemplu. 😊

Poftă bună! 🍲




Tuesday, February 14, 2017

Reţeta săptămânii - Pui KFC

Eu şi soţul suntem fani ai produselor KFC. Mâncăm destul de rar acolo, dar ne plac foarte mult.

Pentru că ştim că nu sunt prea sănătoase, uneori le preparăm acasă. Sunt delicioase, şi, deşi nu ies ele ca produsele originale, măcar ştim ce ingrediente folosim şi stăm liniştiţi în privinţa asta. 🙂

Se fac foarte uşor, cu puţine ingrediente la îndemâna oricui, şi rapid. Şi se mănâncă la fel de rapid. 😄

Se pot servi cu tot felul de sosuri. Noi am preferat sosul tzatziki.

Ce am folosit :
(cantităţile se pot ajusta în funcţie de preferinţe şi poftă)

4 aripioare de pui
4 ciocănele fără piele
4 fâşii de piept de pui fără piele
două ouă
o lingură praf de usturoi
o lingură fulgi de chilli (sau praf de chilli)
o jumătate de linguriţă de piper măcinat
o jumătate de linguriţă de sare
un bol de fulgi de porumb măcinaţi mai mare - 200 g
un bol de făină (sau pesmet) - 200 g
ulei pentru prăjit

Pentru sosul tzatziki:
un castravete cornişon
un pahar iaurt grecesc
doi căţei de usturoi
o linguriţă de ulei
o linguriţă zeamă de lămâie
un vârf linguriţă sare

Cum se procedează:

Într-un bol se amestecă bine ouăle cu praful de usturoi, sarea, piperul, praful de chilli.
Se pune uleiul la încins într-o tigaie adâncă.
Se trec bucăţile de pui pe rând prin: făină (sau pesmet), amestecul de ou, fulgi de porumb şi se pun la prăjit. Se lasă la foc mediu, întorcându-se de pe o parte pe alta, până se pătrund foarte bine. Se scot pe o farfurie acoperită cu şervete de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Se servesc calde, cu sosul, pregătit astfel:
Se pisează usturoiul şi se  pune într-un bol mic. Se freacă bine cu ulei, sare şi zeama de lămâie. Castravetele se toacă mărunt. Acesta se stoarce şi se pune peste usturoi. Se adaugă iaurtul şi se amestecă foarte bine.


Poftă bună vă doresc! 😊


Tuesday, February 7, 2017

Reţeta săptămânii: Cheesecake cu fructe de pădure

În decembrie a fost ziua lui de naştere. Am vrut să-i fac o surpriză dulce, ca de obicei. Nu mi-a dat de înţeles că ştie, dar simţea el că i-o coc din nou. De fapt, n-am copt nimic pentru că am pregătit un cheesecake fără coacere.😂

Am încercat câteva variante până acum: şi copt şi necopt, şi simplu şi cu ciocolată, şi cu fructe şă fără.

Nu mă pot hotărî care îmi place mai mult. 😃 Desigur, nici nu este nevoie. Fiecare are aroma lui deosebită, cremoasă, de neuitat.


De data asta am folosit ca referinţă o reţetă simplă şi rapidă pe care am găsit-o tot răsfoind pe internet. Am adaptat-o ingredientelor pe care le aveam la îndemână şi gusturilor proprii. Reţeta originală este cu căpşuni proaspete, însă eu am utilizat fructe de pădure congelate. Şi am mai făcut câteva mici ajustări de cantităţi şi ingrediente.

Mi-a ieşit foarte bine, cei care l-au degustat au simţit ceea ce uneori numim "curcubeu pe cerul gurii", iar soţul meu a fost super încântat şi s-a simţit răsfăţat. 💖

Cheesecake-ul este un desert potrivit pentru orice sezon şi satisface gusturile tuturor. De aceea vi-l recomand cu drag. 😊

Să vă povestesc şi cum am procedat.

Ce am folosit:

Pentru blat:
500 g biscuiţi Petit Beurre
200 g unt topit
o sticluţă esenţă de rom (opţional)

Pentru crema de brânză:
750 g ricotta (sau cremă de brânză)
500 ml frişcă lichidă
150 g zahăr pudră vanilat
100 ml apă rece
100 ml lapte fierbinte
20 g gelatină
o sticluţă esenţă de vanilie

Pentru jeleu:
250 g fructe de pădure
100 ml apă
3 linguri zahăr tos
10 g gelatină

Pentru decor
300 g fructe de pădure

Cum se procedează:

Se sfărâmă biscuiţii şi se amestecă foarte bine cu untul topit şi esenţa de rom (esenţa nu era menţionată în reţeta originală, dar am încercat de mai multe ori aşa şi ne place tuturor). Amestecul obţinut se pune ca blat într-o cratiţă cu margine detaşabilă, uniformizându-l bine, şi se dă la frigider.

Apoi, se prepară crema. Se pune gelatina la înmuiat în apa rece timp de zece minute. După ce se umflă, gelatina se adaugă peste laptele fierbinte şi se amestecă până se topeşte. Se lasă deoparte şi se mixează ricotta (crema de brânză) cu zahărul pudră şi esenţa de vanilie, până la uniformizare. 

Se adaugă şi frişca lichidă treptat şi se mixează în continuare timp de 5 minute până se obţine o compoziţie omogenă. La final se adaugă laptele cu gelatina, puţin câte puţin şi se amestecă bine. 

Se lasă crema deoparte şi se pregătesc fructele. Am ales căpşunile şi le-am tăiat în jumătăţi. Puteţi folosi fructe proaspete mai ales că acum se apropie sezonul lor şi vor apărea cele cu gust.

Se aşează jumătăţile de căpşuni de jur împrejurul blatului, cum se vede şi în poză, după care se toarnă crema de brânză, nivelând-o cu o paletă. Se dă la frigider pentru 5 ore sau peste noapte ca să se întărească foarte bine.

După acest interval de timp, se pregăteşte jeleul, punând gelatina în apă şi lăsând-o pentru 10 minute la înmuiat.
Între timp, se pun fructele de pădure într-o cratiţă, se adaugă şi zahărul şi se lasă pe foc timp de 5 minute, amestecând din când în când. 

Se dau deoparte şi se pasează până se obţine un piure. Se lasă la răcit pentru 5 minute şi se adaugă gelatina înmuiată. Se amestecă bine şi se lasă la răcit, până ajunge la temperatura camerei. Apoi sosul obţinut se adaugă peste crema de brânză care deja s-a întărit şi se mai lasă în jur de două ore la frigider. La final, se decorează după bunul plac cu fructe de pădure şi se sevreşte alături de cei dragi! 🎂

Pont: Pentru a tăia cheesecake-ul cât mai uşor, se ţine cuţitul pe care îl vom folosi în apă fierbinte, pentru 30 de secunde. Se şterge cu un prosop şi se taie felii mai mici sau mai mari, după pofta fiecăruia. 😍