source |
Replică la Balada omului care a îmbrăţişat cerul
- Hei, tu? Oare mă mai ştii?
Oare mă mai cunoşti?
Sunt eu, fata cu visele roz.
Îţi aminteşti?
Cea care ţi-a pictat curcubeie pe cerurile magice,
mâzgălindu-ţi sufletul în culori.
Cea care ţi-a sculptat amintiri adânci, jucăuşe,
schiţându-ţi riduri poznaşe în priviri.
Cea care ţi-a sărutat visele în nopţile cu lună plină,
transformând haosul în praf de stele.
Sunt eu, o fată naivă, cu suflet de porţelan,
cu visele roz ca o amintire din copilărie,
o pată de culoare în lumea mare şi gri,
o adiere blândă, răscolind parfumul ameţitor al teilor,
cu inima senină ca cerul dimineţilor de primăvară.
A fost odată ca niciodată
această fată cu magie în vene şi capul în nori,
care se pierde adesea printre doruri negrăite,
care nu a uitat nici o clipă să privească în sus,
care, dacă ar fi să se mai nască o dată,
ar alege să fie un unicorn hoinar sau
dragonul care a răpit prinţesa şi a închis-o în turn.
Îţi mai aduci aminte oare?...
Ahhh ce frumos! Mi-a placut mult: " cu visele roz ca o amintire din copilarie". Esti o dulce. Pupici, Liuba x
ReplyDeleteMerci frumos, Liuba :)
DeleteHugs and kisses :* :*
Cu siguranta ca isi aminteste...
ReplyDeleteDap... Are grijjă să fie aşa ;) :D
Delete