Sunday, June 28, 2015

Rulouri din frigănele




Duminca trecută la micul dejun am pregătit aceste rulouri de frigănele cu ciocolată. Nu sunt fan nici dulce, nici ciocolată în general, dar acest desert mi-a plăcut foarte mult. A fost, cum se spune, curcubeu pe cerul gurii.

Se face foarte uşor şi rapid, iar cei ce îl vor savura, data viitoare vor cere porţie dublă cu siguranţă! Iar în cazul meu, mă vor ruga să nu mai stau atât de mult să fac poze în timp ce ei mor de poftă lângă mine :)))

Ce am folosit:

- 8 felii de pâine toast
- cremă de ciocolată (se poate alterna cu gem sau dulceaţă de fructe, unt de arahide etc.) 
- 3 linguri de lapte 
- 2 ouă 
- 3 linguri de zahăr
- 1 linguriţă de scorţişoară 
- două linguri de unt

Cum am procedat:

Am tăiat coaja de la feliiile de pâine şi le-am aplatizat cu sucitorul. Le-am uns pe fiecare în parte cu crema de ciocolată (1-2 linguriţe) şi le-am rulat.

Separat am amestecat bine ouăle şi laptele, iar în alt vas (farfurie plată), zahărul şi scorţişoara.

Într-o tigaie antiaderentă, am topit untul, iar apoi am dat rulourile, unul câte unul prin amestecul de ou cu lapte, le-am pus în tigaia cu unt, rumenindu-le bine pe toate părţile.

La final le-am dat prin amestecul de zahăr cu scorţişoară şi am servit un mic dejun deosebit. :)

Poftă bună şi o duminică minunată! ツ

Izabela

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...