De câteva zile, pescăruşii, locatari pe blocul vecin, sunt foarte agitaţi. Par mai gălăgioşi decât în orice altă perioadă. Cântă a disperare, a doruri grele, a dor de ducă...
Poate și ei suferă de căldura infernală ce a pus stăpânire pe marele oraș aglomerat și prăfuit. Poate nu le mai ajunge lacul din apropiere în care se scaldă adesea.
Sau poate... și lor le este dor de mare.
De valurile înspumate ce sărută sălbatic țărmul, de valurile line ce mângâie același țărm ars de soare, de briza blândă ce te face să te simți mai liber decât păsările cerului, de răcoarea serilor lungi și silențioase, de cerul ce se contopește cu marea într-o îmbrățișare infinită la orizont...
Poate și ei tânjesc să-și poarte din nou pașii pe nisipul fin și cald și să plutească în voie pe nesfârșita întindere albastră.
Da, le este tare dor de mare... ca şi mie...
Chiar nu știu ce caută pescărușii departe de mare, au ajuns până la Sibiu. :)
ReplyDeleteȘi mie mi-e dor de mare, apăi lor!
:)
ReplyDelete