Tuesday, August 21, 2018

Luna mea preferată de Vară

Este atunci când Vara pălește iarba pe care calcă, îngălbenește frunzele copacilor în care își odihnește adierile. Unora le pune câte un strop de roșu, făcând mai ușoară treaba Toamnei ce așteaptă răbdătoare să-i vină rândul.

Este atunci când Vara strânge raze de soare în buchete și le așterne peste dealuri, peste văi și peste munți, la răsărit și la asfințit, presărând străluciri de rouă din loc în loc.

Este atunci când Vara zorește gospodarii să fac loc în cămări, pentru a orna rafturile cu roade din grădinile îmbelșugate.

Este atunci când Vara se admiră cochetă în oglindă, își pune cei mai colorați șlapi și o pălărie din paie cu floricele, aranjându-și rochia diafană din floarea soarelui.

Este atunci când Toamna își face simțită prezența, răcorind nopțile, și-i face cu mâna din ușă Verii, privind-o cum se îndreaptă spre alte meleaguri, până anul următor.

Este August, luna mea preferată de Vară. 🌽🍃☀🍁🍂


No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...