Miroase a tartă de mere, cu blat untos și vanilat. Și a scorțișoară. Tocmai am oprit focul la cuptor. Bebe doarme, E. e la muncă, eu lenevesc oleacă, deși bucătăria se cere un pic aranjată. Mai iau o gură de cafea cu lapte. Mmmm... Așaaa... Mi-a fost dor să mai scriu aici. Mi se ofilesc petalele dacă nu aștern măcar un paragraf amărât.
Toamna-i caldă și bună până acum, generoasă în soare luminos și călduț, fructe din belșug prin livezi și oameni harnici și anul ăsta. Că așa-i frumos. Să umplem cămările cu ce ne dăruiește natura, să ne pregătim cu spor de iarnă.
Copacii capătă iar straie în deosebite culori, se-ngălbenesc și se-nroșesc frunză după frunză. Și scriu iar despre toamnă că mi-e tare dragă. Chiar de vine cu frig și ploi. O ador și o s-o tot povestesc. Aici și prin caiete, pe unde apuc.
Mai iau o gură de cafea, că tare-i bună și aromată. Mmmm... Plus că acum se trezește pruncul și mă ia de nouă, c-așa-i pe la noi :)))
Weekend cu lumină-n suflete vă doresc!
Sanatate si liniste!
ReplyDeleteMerci la fel! :*
Delete