 |
| Photo by Ehimetalor Unuabona on Unsplash |
O ploaie torențială de vară se scurse rapid din cerul tulbure. După niciun sfert de oră, norii făceau loc iarăşi luminii, cum era firesc.
În acelaşi timp, într-un hău ce se căsca adânc între munți, zăcea trupul zdrobit al Valeriei, prins în scheletul greoi al maşinii.
Avea ochii larg deschişi, parcă privind moartea în ochi, iar o dâră de sânge i se prelingea de pe frunte. Impactul fusese atât de puternic încât murise pe loc, aveau să constate mai târziu autoritățile. Razele soarelui băteau în medalionul ce-l purta la gât, reflectând un joc de luminițe vii în interiorul maşinii. Un curcubeu răsărea timid, creând o punte de culori între munții din jur. Natura îşi urma cursul. După furtună, se face senin; după viață, urmează moartea.
Nu cu mult timp în urmă, o ploaie deasă cădea din ceruri, iar Valeria accelera nebunește, îndreptându-se în viteză spre o curbă extrem de periculoasă. Se afla pe o porțiune de drum, mărginită de munte, pe de o parte, și de o prăpastie adâncă, pe de alta. Nu existau parapete care să îngrădească drumul, iar Valeria, cu un zâmbet malițios pe față, acceleră conştient, aruncându-se efectiv de pe stâncă.
Pentru o secundă, închise ochii, apoi dezlănțui un hohot ciudat de râs, ca un urlet de groază, în timp ce mașina se prăbuşea în valea stâncoasă, făcându-se țândări.
Mașina de poliție ajunse la marginea prăpastiei chiar în momentul în care un bolovan imens se desprinse din munte, strivind mașina Valeriei.
Cei doi agenți coborâră și priveau înmărmuriți în jos.
- Era nebună rău..., zise unul dintre agenți, aproape șoptit.
- Crezi?..., întrebă celălalt, mai mult pentru el.
- Sun la secție pentru proceduri, reluă primul, întorcându-se la mașină.
(Până la partea a doua, citeşte aici o altă poveste mai veche, pe care intenționez să o continui 😊)
