Sunt grădini pe care le porţi în suflet
aşa cum porţi poza omului iubit
într-un medalion păstrat cu sfinţenie la piept.
Sunt anotimpuri care vin şi trec,
presărând noi riduri şi noi fire albe
peste suflete de copil ce nu ştiu să crească.
Sunt miresme de demult, atât de vii încă,
ce răscolesc prea des
amintiri aruncate în sertare ponosite.
Sunt păduri din alt veac la care te întorci
şi alergi desculţ spre poiana în care
ai împletit atâtea coroniţe de flori.
Sunt mâini care se cunosc din alte lumi,
din alte vieţi trăite împreună
şi nu se despart niciodată.
Sunt ceruri care înseninează suflete
cu praf de curcubeie şi altele
care le tulbură cu furtuni nesfârşite.
Sunt tăceri ce umplu în taină încăperi,
încătuşează sau vindecă existenţe,
încep sau sfârşesc poveşti de viaţă.
Sunt câmpii verzi pe care vara
le sărută în pâlcuri de maci roşii
sau le adoarme sub mănunchiuri de levănţică.
Sunt suflete împodobite cu flori parfumate,
iar altele sufocate de uscături
şi de babe cloanţe viclene.
Sunt paşi care te poartă înapoi pe uliţe prăfuite,
în aceleaşi braţe, acum îmbătrânite,
dar cu aceleaşi inimi larg deschise.
Sunt nopţi lungi, albe care aşează
gânduri negre peste speranţe plăpânde,
stingând şi aprinzând focuri mistuitoare.
Sunt zile în care ploile aprind soarele
în scânteie colorate şi conturează
zâmbete pe chipuri ostenite.
Sunt aripi care ţintesc neobosite în sus,
care se frâng şi se vindecă iar şi iar,
zburând mai departe, tot mai departe...
