Jurnal de sarcină (2)

Poză cu bebe la 5 luni

Mai avem foarte puţin până la marea întîlnire (cum trece timpul!), dar aş vrea să povestesc un pic de pe vremea când bebe era încă mic-mititel.😄

Primele trei luni au fost o perioadă cu greţuri şi pofte de dimineaţa până seara. Nu ştiu cine a inventat expresia "greţuri matinale" că la mine ţineau cam toată ziua, cam la orice mâncam. Doar o singură dată mi-a fost foarte rău, în rest, am avut stări suportabile de greaţă, în general, însă combinate cu somnolenţa duceau la momente în care eram mai morocănoasă decât o zi pustie de noiembrie. 

Totuşi, nu am avut nici pofte extraterestre la miezul nopţii. Mâncam cu poftă cam orice îmi plăcea, dar deja la a treia degustare, alimentul respectiv ajungea pe lista neagră a ceea ce hotăram că nu voi mai mânca în viaţa mea. 

Câteva dintre mâncărurile pe care nu le mai suportam deloc: piure de urizici, salată verde, mai ales cu oţet balsamic, brânză de capră, cremă de brânză de orice fel, cereale,  cartofi prăjiţi, orice mâncare cu ceapă, salată de vinete etc. Au fost mult mai multe, aşa multe încât îmi era teamă că foarte curând nu voi mai avea deloc opţiuni. 

Acum, după atâta timp, mânânc orice, fără probleme. Nu mai există nicio listă neagră şi stomacul meu e fericit. :)

Au fost zile întregi când mă gândeam doar la mâncare de dimineaţa până seara, trecând cu o viteză halucinantă de la poftă la greaţă şi invers. Şi culmea, îmi veneau în minte prea des toate chestiile de care nu voiam să mai aud şi care îmi făceau rău numai când mă gândeam la ele.

Au fost câteva săptămâni cu gusturi ciudate, ba amărui, ba dulceag, ba metalizat, ba o combinaţie din toate astea, încât mereu mai ronţăaim câte ceva doar-doar să mai scap câteva minute de ele. Am început cu cel amărui. Găteam o fasole cu afumătură şi la final, când am gustat din ea, nu înţelegeam ce condiment am pus prea mult încât a ieşit aşa ciudată la gust. Mi-a luat câteva zile să mă prind că aproape tot ce mâncam avea un gust ciudat şi m-am liniştit când mi.am dat seama că e normal pentru sarcină, deşi nu toate graviduţele trec prin asta.

Tot în materie de alimentaţie, eu care nu mâncam cine ştie ce pâine de fel, am început să triplez porţia, pentru că aveam arsuri la aproape orice mâncam şi pâinea îmi era cumva un fel de pansament gastric. Aşa nu am mai avut probleme.

O poftă mai nebună un pic a fost cea de ardei copt în oţet, Aşa de nebună, încât am visat într-o noapte cum îmi puneam să mănânc porţii uriaşe de ardei copt, roşu şi galben. 

Nu ştiu dacă bebe ştia în perioada cu greţuri că suntem în postul Paştelui, dar nu prea i-a plăcut cărniţa. Poate şi pentru că eu nu mănânc prea multă carne de fel, dar i-au plăcut un pic mai mult dulciurile. Asta sigur a luat de la tăticul lui. 😛

Ştiam şi ce trebuie să fac pentru a nu mai avea greţuri, dar de la teorie la practică e cale cam lungă, mai ales cu o persoană foarte pofticioasă ca mine, care devenise şi mofturoasă pe deasupra.

Ce ajută pentru a atenua greţurile (cel puţin în cazul meu a funcţionat de cele mai multe ori):
- să mănânc încet, fără grabă, mestecând foarte bine 
- să mănânc porţii mici, de mai multe ori pe zi
- să mănânc atunci când mi se face foame, să nu aştept să fiu lihnită pentru că tendinţa era de a mânca foarte repede, fără să mai țin cont de regulile de mai sus.

Pe la patru luni şi un pic, am început să fac un lucru despre care citisem, dar nu credeam că poate să mi se întâmple pentru că nici în mod normal nu făceam asta. Ei bine, spre surprinderea mea şi a lui E. care m-a auzit şi m-a anunţat amuzat, am început să sforăi. 💤😂 Sper să nu continue şi după naştere, dar cum se zice, asta să fie problema. Dacă bebe este sănătos, nimic nu mai contează.

Iată, am ajuns la şase luni fix şi cu ajutorul Celui de Sus, totul va merge bine până la nouă, iar micile neplăceri vor fi doar amintiri neînsemnate pe lângă marea bucurie ce ne aşteaptă! 🍼😍

Jurnal de sarcină (1)

Dintr-o iubire mare-mare de tot a luat naştere o bobiţă de iubire mică-mică de tot. O bobiţă care a fost mai întâi a doua linie roz pe un test de sarcină, nici aia foarte bine conturată. Nici n-am ieşit bine din baie, că deja a apărut. I-am arătat imediat lui E. care aştepta rezultatul cu sufletul la gură, mai ceva ca mine.

Când am văzut că e pozitiv, ne-au trecut pe amândoi fiori calzi de emoţie, de entuziasm, de bucurie, de iubire, dar şi un pic de teamă pentru că ştiam că acea linie mititică ne va aduce cea mai frumoasă şi mare schimbare din viaţa noastră. Am fost şi  surprinşi pentru că, deşi speram la acea liniuţă, nu ne aşteptam să se întâmple atât de repede.

Ne uitam unul la altul cu un zâmbet larg şi tâmp pe buze. Orice am avut de făcut în ziua aia a fost aureolat cu o stare de plutire, de fericire, de beţie dulce şi sentimentul profund de împlinire.

Nu anunţasem pe nimeni încă până peste două zile când am fost la medic să ne confirme că totul este în regulă şi că testul nu  minţea.

La ecografie, am văzut că bobiţa chiar era o bobiţă. Una mică ce avea să crească şi care era iubită încă dinainte să apară. Un sufleţel cât un bob de sare pulsa acolo în întuneric şi mi-am dat seama în clipa aia că inima mea migrase din piept în burtică şi se făcea mare. Urma să prindă contur, iar peste nouă luni să o ţin în braţe. În noiembrie anul acesta, mai exact, dacă nu se va grăbi să vină mai devreme pe lume :)

Peste încă o săptămână, am fost la o altă ecografie şi am auzit inima bobiţei bătând. Mai să ne ia cu leşin de emoţie. Noroc că stăteam întinsă, dar E. nu. :))) Aşa ceva nu am mai trăit şi simţit până atunci. Micuţul bob începuse să prindă formă şi noi nu mai puteam de dragul lui.

Acum, după cinci luni şi jumătate de sarcină, mai avem atâtea de povestit. 💓

În lume

Sunt grădini pe care le porţi în suflet
aşa cum porţi poza omului iubit
într-un medalion păstrat cu sfinţenie la piept.

Sunt anotimpuri care vin şi trec, 
presărând noi riduri şi noi fire albe
peste suflete de copil ce nu ştiu să crească.


Sunt miresme de demult, atât de vii încă,
ce răscolesc prea des
amintiri aruncate în sertare ponosite.

Sunt păduri din alt veac la care te întorci
şi alergi desculţ spre poiana în care
ai împletit atâtea coroniţe de flori.

Sunt mâini care se cunosc din alte lumi,
din alte vieţi trăite împreună
şi nu se despart niciodată.

Sunt ceruri care înseninează suflete
cu praf de curcubeie şi altele
care le tulbură cu furtuni nesfârşite.

Sunt tăceri ce umplu în taină încăperi,
încătuşează sau vindecă existenţe,
încep sau sfârşesc poveşti de viaţă.

Sunt câmpii verzi pe care vara
le sărută în pâlcuri de maci roşii
sau le adoarme sub mănunchiuri de levănţică.

Sunt suflete împodobite cu flori parfumate,
iar altele sufocate de uscături 
şi de babe cloanţe viclene.

Sunt paşi care te poartă înapoi pe uliţe prăfuite,
în aceleaşi braţe, acum îmbătrânite,
dar cu aceleaşi inimi larg deschise.

Sunt nopţi lungi, albe care aşează 
gânduri negre peste speranţe plăpânde,
stingând şi aprinzând focuri mistuitoare.

Sunt zile în care ploile aprind soarele
în scânteie colorate şi conturează
zâmbete pe chipuri ostenite. 

Sunt aripi care ţintesc neobosite în sus,
care se frâng şi se vindecă iar şi iar,
zburând mai departe, tot mai departe...

Dimineţi cu iz de vacanţă (6)

Imaginea unei alte dimineţi de duminică de acum o lună

Încă dorm cu dopuri de urechi pentru că încă locuim într-un apartament cu vederea fix într-o stradă zgomotoasă zi şi noapte. Perioada asta este atât de cald la orice oră încât ţinem fereastra deschisă ca să intre un pic de aer ceva mai rece decât în cameră şi să putem dormi decent.

În dimineaţa asta, ca aproape în fiecare duminică, m-am trezit o dată pe la 8, când clopotele bisericii din apropiere au început să-şi cheme enoriaşii la slujbă. Le-am ascultat dangătul fascinant până la ultima bătaie şi am zis să mai dorm un pic.

Am mai aţipit câteva minute şi m-am trezit de-a binelea în miros de vinete coapte. Dintr-o dată, sertarul cu amintiri de demult s-a deschis şi ochii nu au mai vrut să se închidă. Cineva din bloc face salată de vinete astăzi. Sau poate zacuscă. Sau poate cine ştie ce altă bunătate cu vinete coapte cu gust de copilărie care mă face să oftez de fiecare dată. Nu că nu aş putea şi eu să fac. Pur şi simplu, aroma lor mă trimite departe-departe, într-un veac fără griji, doar cu soare mult şi vacanţe mari.

Acum miroase a pâine coaptă, ca să îmi răscolească simţurile şi mai mult şi să îmi presară nostalgii prin fiecare colţ al inimii ancorate încă în adormita-mi copilărie.

Păi bine, dacă e aşa, mă duc să fac clătite cu dulceaţă să îmi mai potolesc dorurile şi să adaug şi eu o mireasmă duminicii acesteia cu iz de vacanţă!

O zi frumoasă şi liniştită vă doresc! 😊🥞

Îngheţată de zmeură şi coacăze roşii

Vara asta ne topesc căldurile parcă mai rău ca oricând. De aceea, o să încerc să fac îngheţată mai des. Am descoperit o reţetă foarte simplă şi rapidă
care necesită doar trei ingrediente, iar fructele folosite se pot combina în funcție de gusturi și preferințe.

Durează mai mult aşteptarea până e gata congelată pentru a putea fi servită. În schimb, se prepară rapid și gustul nu se compară cu al niciunei înghețate cumpărate pentru că nu conţine arome de fructe, ci fructe proaspete şi aromate.

Ingrediente:

300 ml smântână pentru frișcă (de la frigider)
300 gr fructe la alegere (am folosit zmeură şi coacăze roşii de grădină)
100-120 g de zahăr pudră vanilat

Cum se procedează:

Se bate smântâna cu mixerul până se formează frişca. Se adaugă treptat zahărul şi se mixează. Se zdrobesc fructele cu o furculiţă şi se adaugă în compoziţie. Se amestecă bine până la omogenizare.

Se pune compoziţia finală într-o caserolă şi se dă la congelator. În primele 3 ore este bine să amestecaţi în ea cu o furculiţă din 30 în 30 de minute pentru a nu se forma cristale de gheaţă. Apoi se lasă cel puţin 5-6 ore să se congeleze. Eu am lăsat-o peste noapte, iar a doua zi ne-am delectat cu o minune de îngheţată!🍨

Înainte de a pune îngheţata în cupe,  le puteţi lăsa mai întâi goale la congelator pentru 15 minute pentru ca îngheţata să nu se topească prea repede.

Vă doresc spor şi o vară răcoroasă! 😊
Izabela

Prăjitură deșteaptă

Prima oară am mâncat prăjitură deşteaptă în copilărie. Printre multele feluri de prăjituri, a făcut-o mama şi pe asta. Foarte bună, pufoasă şi aromată! M-am întrebat mereu în sinea mea de ce este şi deşteaptă. Nu am întrebat pe nimeni, cred că voiam să lămuresc singură misterul. 😃

Acum doi ani am pregătit-o şi eu pentru prima dată. Când am văzut ce lichidă este compoziţia finală, înainte să o pun la cuptor, am crezut că este ceva în neregulă cu reţeta pe care o folosisem şi îmi venea să o arunc. Eram sigură că n-o să iasă nimic. Însă mama m-a asigurat că aşa trebuie să fie şi că se "alege" când se coace. "Se alege"? Hmmm... mă întrebam ce-o mai fi şi asta. Am pus-o la cuptor şi da, a ieşit, s-a ales, adică s-au format două foi cu cremă la jumătate, exact aşa cum trebuie. Un mare succes! Eram tare încântată mai ales că este, cum ziceam, extraordinar de bună. Să nu mai spun cât de uşor se face, dovada mai jos.


Ingrediente:

• 9 ouă
• 9 linguri de făină
• 1 litru de lapte
• 250g zahăr
• 200g unt topit şi răcit
• arome după gust (esenţă de rom, coajă de lămâie/ de portocală, esenţă de vanilie)

Cum se procedează:

Gălbenuşurile se separă de albuşuri. Într-un vas, se freacă gălbenuşurile cu zahărul până se albesc. Se adaugă untul topit şi răcit, apoi laptele, puţin câte puţin, amestecând continuu cu un mixer la viteză mică. După ce terminăm laptele, se adaugă şi aromele. Eu am folosit o esenţă de vanilie şi coaja de la o lămâie.

Într-un vas separat, albuşurile se bat spumă cu mixerul şi apoi se încorporează uşor făina în ploaie, amestecând încet, cu mişcări de jos în sus, pentru a păstra consistenţa pufoasă.

Când am terminat toată făina, compoziţia obţinută se adaugă peste cea de gălbenuşuri şi se amestecă delicat, până la omogenizare completă.

Compoziţia astfel obţinută, destul de lichidă, se toarnă într-o tavă tapetată cu unt şi făină şi se dă la cuptor pentru 25-30 minute, la 180°C până se rumeneşte frumos.

Când este gata, scoatem prăjitura din cuptor şi o lăsăm să se răcească bine pentru a o putea tăia în felii şi servi. Am decorat-o cu fructe de sezon din grădină. Nu fac parte din reţeta clasică, dar dacă tot le-am avut la îndemână, le-am folosit.

Poftă bună! 😊

Seri de iunie

în serile lungi de iunie,

iubirile au parfum de tei

şi gust de cireşe dulci.

câmpiile verzi, infinite,

ţes rochia înrourată a verii

sub sărutări aprinse de maci.

sufletele îngână cântece

de doruri cuprinse

în mănunchiuri de levănţică.

în serile lungi de iunie,

luna plină aţipeşte

când iubiri se-nfiripă sfioase.