Wednesday, May 28, 2014

Luna în care salcâmii plâng...




... în care trandafirii explodează în cele mai hipnotizante culori şi forme, încât le-aş face sute sau mii de poze fără să obosesc; floare cu floare, petală cu petală, iar la sfârşit mi-ai spune că nu sunt în toate minţile şi nu te-aş contrazice

... în care bujorii parfumaţi dumnezeieşte acaparează şi cele mai inerte simţuri, mai ales după ploile scurte, dar grele de vară

... în care florile de tei suspină pentru că tu crezi că te iubesc mai mult în serile în care ele nu dorm

Este luna în care ai decis să pleci peste mări şi ţări, să culegi, speri tu, stropi de fericire, bob cu bob, în ciuda trudei şi eforturilor care te aşteaptă. Şi pentru asta ar trebui să fiu recunoscătoare că nu te-ai dus să culegi praf de stele de pe aripile îngerilor.

Ştii, am încercat să adorm pe locul tău, cald încă, dar de fapt, perna ta s-a udat ca din întâmplare, iar sufletul  meu a devenit mai sec, mai gol, mai greu.

Era linişte. Mult prea linişte. Chiar şi pentru mine, care ştii cât de mult ador liniştea. Dar de data asta era atât de linişte încât îmi auzeam inima bătând, mult prea tare, asurzitor de tare... pentru că bătea singură.

Parcă în ochii mei s-au cuibărit nenumăraţi păianjeni care ţes neîncetat. Parcă brusc ape adânci, care au zăcut neştiute, au fost eliberate şi vor să curgă în şiroaie interminabile pe la colţuri de ochi, în momente şi locuri nepotrivite...

Unde mai pui că mintea îmi joacă feste şi mă sâcâie cu versuri de dragoste şi dor, oricât de mult aş evita să ascult chiar şi muzica mea preferată. Mi-e teamă să nu te întâlnesc, împiedicându-mă de un vers, de o lacrimă, de un oftat şi să provoc inundaţii neaşteptate...

Prea multă linişte… prea multă eu şi nici urmă de tine… prea mult spaţiu liber peste tot… prea multe umeraşe goale… prea multe lucruri lipsă, ale tale…

Tot şi toate se înjumătăţesc… Am rămas ca un înger ciung, într-o aripă, pentru că una ţi-am dat-o ţie, să te călăuzească atunci când îţi va fi greu să-ţi ridici privirea.

Laitmotivul este unul şi acelaşi : să fii bine ! Şi totuşi ce-i cu această durere, aproape fizică, această povară uriaşă care mai să-mi spargă pieptul?

De ce oare visele noastre măreţe şi strălucitoare par atât de mici şi nesemnificative în lipsa ta?...

O singură dorinţă : Cel de Sus să aibă grijă de tine ca de cea mai de preţ comoară a Lui…
 
Vorba lui Neruda: "În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri…”

Sunday, May 4, 2014

La pluie me fascine!



La pluie chante en couleurs qu’on ne comprend toujours.

La pluie allume des feux mystérieux dans les cœurs perdus.

La pluie parle dans des verses trop sensibles.

La pluie caresse les fronts lourds avec des chagrins.

La pluie est froide, mais pourtant elle efface des douleurs cachées.

La pluie me déprime quelquefois, mais elle aussi rafraîchit mes pensées.

La pluie apaise les nuages noires de mon âme.

La pluie arrose les fleurs avec sa douceur et pureté.

La pluie me fait rêver sans craindre.

La pluie me rapelle ma belle, presque parfaite enfance.

La pluie baise gracieusement les yeux en larmes des filles souffrantes.

La pluie guérit des blessures vieilles, mais encore ouvertes.

La pluie brule les tristesses profondes des cœurs abandonnés.
La pluie chante la plus gentile et douce chanson de berceau.

La danse de la pluie est si contagieuse qu’on devrais chaque fois sortir dehors pour danser parmi les gouttes délicates.

La pluie sauvage éveille en moi le désir de ne pas perdre aucun moment de plus !

La pluie me fait sourire, rougir, agir, vivre !

Et ce que j’aime le plus est que la pluie est une artiste parfaite: elle peinte sans des efforts le plus magique arc en ciel que j'ai jamais vu !


Saturday, May 3, 2014

Don't die before you die!


Don't die poor-hearted!
Stop and stare around you once in a while. 
You might discover the miracles you've been looking for all your life.
You might discover who you're really supposed to be.

Don't die black-hearted!
Stop and forgive those who deserve it and those who don't.
If not for them, then do it for you and your own peace.
Stop and forgive yourself because you need it.

Don't die cold-hearted!
Let your soul truly burn with pure deep love,
May it be for a person, a place or anything else...
Especially for a person. Even if they might not love you back.

Don't die before you die!
You hear this a lot, but never take it seriously: live your life!
Don't let your petals wither too early!
Don't let too many regrets and grudges pile up inside your heart.

You'll have an eternity to be dead and gone,
So for now, live beautifully,
Live passionately,
Make your every step, every breath, every blink count!


Saturday, April 26, 2014

Câteva lecţii



Am învăţat că unul dintre cele mai odioase lucruri pe care le poate face un om este să ridice pumnul către Cer atunci când soarele apune prea devreme şi ploi repetate se abat asupra lui. 
Uităm adesea să mulţumim când toate sunt roz şi la locul lor, iar când ne trezim în mijlocul negurei, ne gândim doar cât de nedreptăţiţi suntem şi că nu merităm asemena rău. Dar oare binele l-am meritat... cu adevărat?

Am învăţat că majoritatea ridurilor care ne umbresc chipurile sunt cauzate de încruntări dese; de supărările pe care le lăsăm să ne invadeze sufletele şi trupurile; de amărăciunile cărora le permitem să ne robească existenţa. 
Pe toate aceste sticluţe cu otravă ar trebui să le combatem cu antidoturi pe care cu toţii le avem la îndemână: zâmbetele sincere, oamenii dragi care ne fac zilele mai frumoase, cerul senin, simplul fapt că existăm şi avem tot mereu darul de a mai respira încă o dată, de a mai face încă un pas, de a mai clipi încă o dată.


Am învăţat că oamenilor le este mult mai la îndemână să cadă în depresii, tristeţi, să se mâhnească, să se autocompătimească decât să se ridice, să respire adânc şi să meargă mai departe. 
De ce nu ne este la fel de uşor să ne concentrăm şi să ne orientăm către lucrurile bune din viaţa noastră? De ce căutăm mereu pete în soare, şi le căutăm cu atâta înverşunare încât nici nu mai vedem milioanele de raze din cauza câtorva pete?

Am învăţat să accept că oamenii nu sunt doar răi sau doar buni. Aşa-zişii "oameni buni" te pot dezamăgi uneori cu greşeli greu de iertat, iar "oamenii răi" te pot surprinde cu fapte demne de admirat.
De fapt, oamenii sunt pur şi simplu ei înşişi, iar cea mai mare greşeală pe care o putem face este să luăm personal ceea ce fac unii şi alţii, când cel mai adesea totul este o chestiune de compatibilitate între caractere. 
Nimeni nu e perfect şi nimeni nu s-a născut ca să fie pe placul nostru. Dacă am reuşi să înţelegem aceste aspecte şi să fim mai toleranţi, lumea în care trăim poate ar fi mult mai armonioasă.


Thursday, April 17, 2014

Zâmbete prin ploaie

Un măr înflorit în toată splendoarea lui - alb, roz pal, verdele crud al frunzelor - tronează în centrul grădinii, ca un împărat din basmele cu feţi frumoşi.

Păsărelele gălăgioase se dau în spectacol în pomii din grădină, chiar şi atunci când plouă cu toate găleţile din lume.

 Albinele se strecoară cu graţie printre stropii de ploaie pentru a săruta o dată şi încă o dată florile dulci de vişin.

Florile sfioase de liliac, lăsându-se mângâiate de vântul rece, înmiresmează şi cele mai obscure colţuri din natură cu parfumul lor.

Poate soarele se odihneşte, dându-ne nouă ocazia să scoatem la iveală soarele pe care am  uitat că îl avem încă în sufletele noastre obosite. 

Poate soarele aşteaptă să zâmbim mai mult, să privim mai des spre cer pentru a avea motive să ne încălzească şi să ne lumineze zilele.

Poate ar trebui să ne bucurăm de fiecare nor de plumb, de fiecare strop limpede de ploaie, de fiecare gură de aer rece care ne revigorează trupul.

Poate ar trebui să ne bucurăm mai mult de singura viaţă care ne-a fost dată, indiferent de vreme...

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...