Tuesday, September 4, 2018

Vară, vino iar

Vară, vino iar cu soare,
Vino cu vacanță mare,
Cu zâmbete de bunici,
Ca atunci când eram mici.

Vino cu ceruri senine,
Cu furtuni cât mai puține,
Să-mpletesc o coroniță
Din maci și din levănțică.

Vino fuga pe uliță
Să alerg din nou desculță,
Să am aripi de cocor,
Să învăț iarăși să zbor.

Vino și du-mă la mare,
Să am plaja la picioare,
Briza-n părul ciufulit,
Să mai prind un răsărit.

Du-mă iute pe câmpii,
Să suflu în păpădii,
Să-mi pun încă o dorință,
Tolănită-ntr-o căpiță.

Vară, vino iar cu soare,
Mai dă-mi o vacanță mare,
Să mai fiu copil o zi,
Să mai am ce povesti...


Saturday, September 1, 2018

Pășește încet

Pășește printre suflete ca pe un petic de plajă ascuns de ochii lumii, pe care nici marea nu îndrăznește să-l zdrobească prin valurile-i furioase, atingându-l mai degrabă suav cu apa-i limpede și ușor înspumată.

Pășește printre suflete ca în liniștea unui cimitir de la țară. Cine știe câte vise neîmplinite, uitate, demult îngropate zac în profunzimile fiecărei inimi în parte. Vorbește în șoaptă să nu deranjezi. Sau mai bine, lasă-te cuprins de tăcere.

Pășește printre suflete ca într-o vastă grădină plină cu flori în mii de culori, unde fluturii și albinele zburdă într-o dulce armonie, unii mai visători, alții mai harnici, unde poți închide ochii, lăsându-te prins în vraja amețitoarelor miresme și propriilor gânduri hoinare.

Pășește printre suflete ca într-un butic de porțelanuri autentice. Pe cât de prețioase, pe atât de fragile sunt toate. Atinge-le cu delicatețe, privește-le cu atenție. Oricât de banale ar părea unele dintre ele, ai putea fi totuși uimit ce comori ascund, ce povești magice, câte lecții te poate învăța fiecare în parte atunci când le dai o șansă.

Pășește printre suflete ca într-o pădure cu straie noi de toamnă. Ascultă trilurile vesele ale păsărilor, bucură-te de fiecare susur cristalin al izvoarelor ascunse, îmbrățișează un copac sau mai mulți, ascultă cu inima-ți deschisă. Și mai ales, ascultă-i liniștea tămăduitoare, liniștea ruptă parcă din basme, din tărâmuri îndepărtate și necunoscute omului. Încă...




Tuesday, August 21, 2018

Luna mea preferată de Vară

Este atunci când Vara pălește iarba pe care calcă, îngălbenește frunzele copacilor în care își odihnește adierile. Unora le pune câte un strop de roșu, făcând mai ușoară treaba Toamnei ce așteaptă răbdătoare să-i vină rândul.

Este atunci când Vara strânge raze de soare în buchete și le așterne peste dealuri, peste văi și peste munți, la răsărit și la asfințit, presărând străluciri de rouă din loc în loc.

Este atunci când Vara zorește gospodarii să fac loc în cămări, pentru a orna rafturile cu roade din grădinile îmbelșugate.

Este atunci când Vara se admiră cochetă în oglindă, își pune cei mai colorați șlapi și o pălărie din paie cu floricele, aranjându-și rochia diafană din floarea soarelui.

Este atunci când Toamna își face simțită prezența, răcorind nopțile, și-i face cu mâna din ușă Verii, privind-o cum se îndreaptă spre alte meleaguri, până anul următor.

Este August, luna mea preferată de Vară. 🌽🍃☀🍁🍂


Monday, August 20, 2018

Odihnește-te, suflete...

Mi-am luat sufletul de mână și l-am rugat prietenește să ia loc pentru câteva clipe. Să facă o pauză, să respire adânc, să se oprească din alergat o vreme. 

I-am vorbit încet, aproape în șoaptă, despre cât de tare a obosit încercând să fie mereu peste tot, încercând să controleze ceea ce nu depinde de el, încercând să nu dea niciodată greş, să exceleze în tot ce face şi să se mâhnească atunci când nu reuşeşte. A obosit tare mult, a îmbătrânit în hainele ce-i atârnă grele, culorile cândva aprinse i s-au ofilit, iar lumina i-a pălit sub întunericul de care s-a lăsat uşor-uşor copleşit.


Odihnește-te suflete, i-am zis...
adapă-ți setea de cunoaştere, 
dar nu te supraîncărca 
potolește-ți foamea, 
ți se ofilesc petalele, 
ți se decolorează visele, 
se face frig şi mori...
aruncă-ți haina grea
nu trebuie să ştii tot, 
nu trebuie să poţi tot...

Atunci el a ieşit val-vârtej in mijlocul furtunii să înveţe să danseze în ploaie, desculţ, golit de regrete, de frici, de răutăți și tristeți. Să se bucure de răcoare, de stropii reci de ploaie, de pace si liniște. Să-și creeze propriul curcubeu și să rămână cu capul în nori...



Sunday, August 19, 2018

Poem for her

She's a woman and a child,
Sometimes weird, sometimes wild,
She is shy, but also bold
With many secrets untold.

She has magic in her heart
And she makes me fall apart,
I'm the earth and she's the sky
Full of fairy sparkling lights.

I'm human, but she is not,
She's the strangest piece of art,
She's untouchable, you see
Maybe she is not for me... 



Saturday, August 18, 2018

Saturday mornings



Leave your bed and brush your teeth. Comb your tangled hair, wash your face and make a mint tea for you. With honey. And a coffee. Sugar free. For me. 

Join me on the balcony. Fresh tulips await for you in that old vintage vase I never liked. Put the two cups on the small round table. Have a seat and take my hand. Close your eyes and feel the vibe. Feel the warm wind playing in your hair, caressing your face, washing away all the worries. It's still dark outside, but not for long. At the other end of the sky, the sun has awaken. 


Thursday, August 16, 2018

Despre răutate

Răutatea te urâțește, te îmbătrânește, fizic și spiritual. Te îndepărtează de oameni și te face să umbli singur prin întuneric și noroaie, să nu mai vezi soarele, oricât de mare și luminos ar răsări chiar deasupra ta.

Răutatea te îmbolnăvește, te dezumanizează, îți pătează sufletul și-l umple de otrăvuri ieftine pe care le împroști în jurul tău cu bună știință.

Răutatea îți întipărește pe față un rânjet demonic, o privire veșnic încruntată, îți brăzdează chipul cu riduri adânci, transformându-te în timp într-un veritabil monstru.

Atunci îți tună și îți fulgeră continuu, nimeni nu-ți mai intră în voie, nu mai reușești sa vezi binele din oameni, scufundându-te tot mai mult în mlaștini fără fund. Te sufocă propria-ți răutate. Îți moare sufletul încet-încet. Și e păcat. N-ai decât unul singur.

Fii bun, omule! Nu te costă nimic, dar ai de câștigat multe.

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...