Thursday, December 12, 2013

They are wrong!



When you’re used to give and give, rarely take and even more rarely ask for things, people will think that you have everything and almost never believe that you need something.
When you smile all the time, people will think that your entire life is flawless, that your hidden heart knows no sorrows, no worries, no tears.
When you're always calm and serene, people will see you as a hideous abnormality when you dare having a completely human normal well-deserved breakdown.
When you are quiet most of the time and avoid crowds, people will think that you don’t like being surrounded by others, that you don’t like to spend time with others, that you don’t like the people.
When you are always comforting the others when they are sad or depressed, people will think that you don’t ever need a shoulder to cry on, or a helping hand, or simply, someone to be there and listen.
When you have a relationship, people will think that you have all you need and that you have no right to complain. You should be happy only because you have someone to love and to be loved by, they would say.
When you like to be alone once in a while, people will think that you are a freak and shouldn’t be disturbed.
When you don't speak too much, people will think that you have nothing interesting to say and they will most likely interrupt you with what they think is the most important story in the world.
When you don’t have what they call “normal activities”, people will say you are weird and care too little to accept that each person’s normality is different from their own and to appreciate the uniqueness in every human being that crosses their path.

The question is: will anyone ever really-really understand, if you make an effort to explain?

Sunday, December 1, 2013

Farmecul de ieri și de azi





Decembrie…  Primii fulgi de zăpadă, ușori creau o atmosferă clasică, de basm, în marele oraș înțesat de oameni grăbiți, ursuzi, nepăsători. Oana se îndrepta cu pași repezi către supermarket, însă dansul delicat al fulgilor pe care îi aștepta cu nerăbdare o făcu să-și amintească de propria existență. De ce se grăbea? Doar era sâmbătă și nu avea nici un plan pentru dup-amiază.

Doar că ritmul și agitația orașului unde locuia de peste patru ani parcă o acapareaseră și era conștientă de asta. Încerca să rămână aceeași Oana pe care bunica ei o educase și crescuse până la vârsta de 18 ani, când a părăsit mica localitate natală pentru a urma cursurile facultății.

Acum se îndrepta către supermarket. Scopul ei era acela de a cumpăra cadouri de Crăciun pentru bunici și câțiva oameni dragi. Oana era orfană. Părinții muriseră într-un accident când ea avea doar 3 ani. Rămase în grija bunicilor care o crescuseră cu toată dragostea de care erau în stare două suflete necăjite care suportaseră multe lipsuri și necazuri.

Oanei îi reveniră în minte multe amintiri din copilărie. Își iubea atât de mult bunicii și îi vizita foarte des de când se mutase.

Intră în supermarket și se îndreptă către raionul de cosmetice. Voia o cremă Doina nutritivă și vitaminizantă pentru bunica.

Bunica nu era o femeie cochetă. Nu avea timp de așa ceva. Avea însă cei mai blânzi ochi din lume, cea mai caldă mângâiere, cele mai primitoare brațe. Bunica mirosea a busuioc, a vanilie, a cuptor cu lemne și, mai ales, a acasă. Muncea din zori și până seara târziu, grădina fiind locul ei preferat, puținul pământ, paradisul ei, cum îi plăcea să spună. Robotea ca o adevărată gospodină și nu avea timp de nimic altceva.

Oana își aminti de săptămâna aceea când bunica se îmbolnăvise și petrecuse zile de-a rândul într-un spital, în alt oraș. Avea doar 10 ani. Nu putuse să o viziteze deoarece era prea departe. Zilele acelea au fost cele mai grele. Deși învăța foarte bine, nu putuse să se concentreze la școală. Învățătoarea (doamna Petrescu) observă că ceva e în neregulă și o chemă într-una dintre pauze în cancelarie.

Cu lacrimi în ochi, Oana îi povesti doamnei că este foarte îngrijorată pentru bunica. Își dorea foarte mult să revină sănătoasă acasă și se temea pentru viața ei. Cu greu se abținu să nu izbucnească în hohote de plâns. Doamna învățătoare, blândă și caldă, o îmbrățișă pe copila plăpândă din fața ei și îi spuse vorbe de încurajare, așa cum numai un dascăl cu un suflet mare putea să o facă. Când Oana se mai lumină, doamna Petrescu îi dărui o carte cu basme, pe care să o citească seara acasă, până se întorcea bunica.

În același timp, doamna scoase din geantă o cutiuță rotundă, cu o cremă albă, ușor parfumată, pe care scria Doina. Ochii Oanei se luminară, privind cum învățătoarea își masa mâinile cu crema pufoasă.

Mâinile învățătoarei erau atât de fine... mâinile bunicii erau înăsprite de munca pământului și treburile gospodărești.

Chipul învățătoarei era luminos și delicat... chipul bunicii era angelic, dar brăzdat de riduri adânci, martore ale unei vieții nu tocmai ușoare.

-          Bunica are mâini aspre, murmură Oana fără să-și dea seama și începu să plângă de-a binelea, acoperindu-și fața cu mâinile neajutorate și fragile.

Doamna Petrescu rămase nemișcată pentru o secundă, apoi o strânse la piept pe micuța elevă, încercând să o calmeze. O întrebă de ce are bunica mâinile aspre. Fetița îi povesti printre suspine cum bunica muncește din greu dintotdeauna și că uneori se plânge de pielea mâinilor ce a devenit tot mai sensibilă, dar că nu se încumetă să cheltuiască puținii bani pe care îi are pe creme. Oana mărturisi că strânge bani din puținul ei pentru ca la următoarea aniversare să îi cumpere bunicii niște produse care i-ar face bine, așa cum a văzut la televizor de atâtea ori.

Doamna ascultă cu atenție și zâmbi. Scoase din poșetă o altă cutiuță Doina, neîncepută și i-o dărui Oanei. Îi spuse că își cumpărase una în plus cu o zi înainte, doar așa, pentru că îi plăcea foarte mult, fiind crema ei preferată. Dar cum nu avea nevoie de ea, i-o dărui din suflet pentru a-i face un mic cadou bunicii când se întoarce de la spital.

Oana ezită, rămăsese cu „minunea” în palme, uitându-se când la doamna, când la cutie, când sună clopoțelul și trebui să se întoarcă repede în clasă. În timpul orei de geografie, se gândi numai la bunica și se întreba dacă va reveni cu bine acasă, pentru a-i face o bucurie.



Cu acest gând, puse în coșul de cumpărături crema Doina pe care bunica o folosea în fiecare seară după ce se întorsese din spital. Cu sănătatea nu mai avusese probleme foarte mari de atunci, iar chipul i se lumina pe zi ce trece e la folosirea cremei, dar mai ales pentru că se bucura enorm să-și vadă nepoata crescând frumos. Iar mâinile, deși îi deveniră mai catifelate, nu se opreau din muncă. Deh, obișnuința, bat-o vina. Mai ales că acum aveau un aliat de nădejde.

Mai adăugă în coș și Doina – emulsie nutritivă cu extract de castraveți, asta pentru îngrijirea ei personală. Îi plăcea senzație de răcoare pe care i-o dădea emulsia în fiecare seară când o folosea. Își simțea tenul încărcat de la praful și poluarea marelui oraș în care își petrecea timpul. După aplicarea emulsiei-minune, pielea devine imediat mai netedă, mai catifelată. O reală plăcere să se privească în oglindă.

Și încă o cremă nutritivă tot pentru ea pe care mîinile ei o iubeau. Era o adevărată binecuvântare când își răsfăța mâinile cu un strat de cremă Doina, și simțea cum fiecare por îi este încântat de ingredientele naturale specifice întregii game de produse.

Îi reveni în minte reclama la Doina pe care o văzuse cu câteva zile în urmă, reclamă realizată în colaborare cu Krem. S-a amuzat foarte tare, dar îi plăcea felul în care se punea accent pe efectele aproape magice pe care le avea Doina.

Ce potrivire de cuvinte: cremă-Krem. Foarte inspirați cei de la Farmec”, își spuse zâmbind. Și își continuă cumpărăturile, tânjind după clipa când își va strânge din nou în brațe dragii bunici.





Ultimul articol scris pentru SuperBlog 2013

Friday, November 29, 2013

Parteneriatele în blogosferă





Parteneriatul în blogosferă este un subiect nou pentru mine. Până în momentul de față nu îmi amintesc să-mi fi trecut vreodată prin minte să îmi asociez blogul cu un site sau o companie etc. 
Asta poate din cauza minții mele care nu este deloc business-oriented, din contră, sunt o mare visătoare și motivul pentru care scriu pe blog este că îmi face plăcere. Îmi place să îmi pun sufletul pe “foaie”, sub forma lui cea mai artistică. Uneori sunt mulțumită de ce iese, alteori nu prea.
Un alt motiv este că nu am scris ca să fac o afacere din asta, sau să am profit. Am luat însă în calcul posibilitatea de a pune într-o carte toate postările. Dar acum stau și mă întreb cât succes ar avea cartea respectivă dacă blogul meu, în cazul de față, este reflexia mea fidelă. Adică nu este deloc popular. Are câteva mii de vizite, dar nu primesc aproape niciodată comentarii.
                Blogul este destul de nou și se află în foarte puține blog-roll-uri, deci foarte puține partneriate. L-am creat acum aproximativ doi ani și jumătate, dar scriu de pe la 10 ani. Temele abordate nu sunt foarte diverse și abordarea mea este mai degrabă literară. În principiu, scriu pentru sufletul meu, nu din egoism, ci pentru că vreau ca mesajele pe care le transmit să fie naturale, motiv pentru care nu mă voi plia niciodată pe un anumit stil dacă nu mă simt confortabil cu acesta.
Însă, pe de altă parte, mă gândesc că până și cele mai bune și eficiente produse au nevoie de sprijin, de reclamă, de o mână de ajutor pentru a fi descoperite și ulterior apreciate. Nu spun că blogul meu este printre cele mai bune, dar consider că este undeva pe aproape. I-ar trebui putin PR, ce-i drept, un parteneriat de pildă. Analizând mai mult situația, îmi dau seama că ar trebui să iau în calcul posibilitatea unui asemenea parteneriat.
 O analogie care îmi vine acum în minte este cea a unei edituri și o carte bine scrisă. Oricât de bună ar fi cartea respectivă, oricât de interesant și original ar fi subiectul, nu s-ar vinde prea bine dacă nu ar exista respectiva editură care să o sprijine și să o promoveze. Iar dacă respectiva carte ar fi suficient de atractivă în rândul cititorilor, atunci editura ar avea de câștigat, pe termen lung sau scurt, autorul ar avea beneficii materiale și împlinire sufletească, iar cititorii ar fi încântați.
Aș mai putea face o analogie de la actualul job. Clienții achiziționează produse de la compania pentru care lucrez, ambele părți asumându-și imaginea pe care și-o creează datorită asocierii reciproce.
Astfel, compania respectivă beneficiază de reclama pe care clienții i-o fac (gratuit sau nu) pentru că, în cel mai fericit caz, sunt mulțumiți de ceea ce primesc.
                Cred că aceleași reguli (nescrise) s-ar aplica și în cazul unui parteneriat blog-firmă / companie sau blog-blog.
                Reclama ar trebui să fie recirpocă și ambele părți ar trebui să aibă de câștigat.  Însă trebuie să existe o potrivire de ambele părți, o perspectivă și niște principii comune. Mă îndoiesc că o companie IT și-ar asocia imaginea cu blogul meu, de exemplu, având în vedere tehnicitatea unuia și sensibilitatea celuilalt.
Pe scurt, pentru ca toată lumea să aibă de câștigat, este nevoie de o asociere a unui blog cu un partener (sau invers) cu care să fie “pe aceeași lungime de undă”, să aibă mai mult sau mai puțin același traseu și interese comune.
Un exemplu concret al avantajelor parteneriatelor în blogosferă: aici mpă refer la beneficii pentru o a treia parte”. Dacă nu exista parteneriatul superblog cu site-ul www.comunicatedepresa.ro, nu știu cum și dacă as fi aflat de superblog (este prima ediție la care particip).
S-a întâmplat așa: trebuia să scriu un comunicat de presă pentru un proiect în care eram implicată la momentul respctiv. Pentru că nu mai scrisesem de pe vremea facultății un asemenea text am cautat pe google, în speranța că voi gasi câteva informații de bază. Așa am ajuns pe www.comunicatedepresa.ro (de existența căruia știam) și am dat peste un comunicat de presă, despre ce credeți? Exact : SuperBlog 2013, ediția de toamnă! Am decis imediat că voi participa.
Apoi am mai citit câteva artciole de pe site-ul concursului, interviuri cu participanții (si câștigatorii, unii actuali parteneri) edițiilor trecute ceea ce m-a entuziasmat și mai tare. Am zăbovit puțin asupra interviurilor cu Irealia și Mnealui  ceea ce mi-a sporit interesul față de concurs și de comunitatea bloggerilor.
Tot scriind la acest articol, poate este o idee indusă, poate nu, dar cred că un astfel de parteneriat te ajută să crești ca și blogger, să te dezvolți altfel, poate chiar și să îți conturezi o strategie asupra a ceea ce vrei să faci  cu blogul mai departe.
Nu sunt sigură dacă faptul că am participat la SuperBlog reprezintă un parteneriat sau nu, dar să zicem că este. Pentru mine participarea la acesta a contat si contează foarte mult.

Ce beneficii am eu:
-           - Nu  știu să îmi creez vizibilitate și să îmi fac reclamă, oricât de bună ar fi munca pe care o depun la un moment dat
-        -   Am scris despre subiecte despre care nu credeam că voi (putea) scrie vreodată
-       -   Și în moduri inedite aș spune, creând scenarii  cu personaje diverse
-        -  Parcă am mai urcat câteva locuri în topul Zelist
-     -   Participarea la SuperBlog mi-a deschis noi orizonturi. Aveam de ceva vreme în plan să scriu o carte (UNA), un roman mai exact. Ei bine, acum, la final de concurs știu că voi scrie cel puțin trei (deci o să mai auziți de mine :) ). Va fi romanul respectiv, o carte cu impresii și diverse aspecte psihologice pe care le-am trăit și observat și o carte cu basme. Mulțumesc SuperBlog!
-       - Recompense materiale? Locul din clasament nu prea mă ajută. Și sincer chiar nu contează. Satisfacția spirituală este imensă și compensează deja orice premiu.
Ce beneficii are SuperBlog:
-          Mai greu de spus. Din punctul meu de vedere, numărul mai mare de participanți din această ediție (comparativ cu cea din primăvară) a crescut, chiar dacă nu toți au rămas în competiție până la sfârșit. Această creștere a sporit, cu siguranță, notorietatea concursului, o răsplată binemeritată, aș vrea să subliniez.
Ce beneficii au sponsorii:
-          Aici este mai ușor. Și-au asociat imaginea cu un concurs în plină dezvoltare dar și cu bloguri foarte vizitate și apreciate.
Concluzii:
                Parteneriatele în blogosferă sunt foarte utile pentru toți cei implicați, însă este o chestiune ce ține de alegerea și opțiunile fiecăruia, de nevoile și perspectivele fiecăruia. Beneficiile vor veni atâta timp cât există respect, încredere, promovare, sprijin reciproce.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Wednesday, November 27, 2013

Draga mea prietenă,

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=623538851037775&set=a.623536801037980.1073741828.125276034197395&type=1&theater






Mă bucur să aud vești de la tine, însă ultimul tău email mă întristează, mai ales pentru că de ceva vreme ești mult prea deprimată și am impresia că nu te mai bucură nimic.
Știu că nu ai avut prea multă liniște de ceva timp... atâtea probleme, griji, neîmpliniri...Dar viața, ei bine, nu e tocmai ușoară. Și nu aș fi vrut să-ți reamintesc și eu asta.
Chiar dacă vei spune din nou că vorbesc din cărți sau că nu ai chef azi, îmi permit să îți dau un sfat. Îmi dau seama că petreci foarte mult timp și consumi multă energie stresându-se și făcându-ți gânduri negre. Îți faci prea multe griji pentru toate lucrurile alea pe care nu le poți influența și știu că ai vrea să faci nenumărate schimbări, dar vezi și tu că nu toate depind de tine.
Tocmai de asta trebuie să existe un echilibru, un echilibru necesar pe care numai tu îl poți controla. Ar trebui să ridici din când în când ochii din vârtejul ce te-a curpins și să aloci tot atâta timp și energie pentru lucrurile bune din viața ta. Nu-mi spune că nu există sau că sunt prea puține pentru că nu te cred. Numai că nu le dai și lor amploarea cuvenită și te lași copleșită de negativism și dureri.
Știu că sunt zile în care nici toată mierea din lumea nu poate să îndulcească amărăciunile învechite, dar tu ești mai puternică decât toate astea.
Un înțelept a spus cândva: „Să nu lași să treacă o zi fără să vezi, să auzi sau să citești ceva frumos.” Drept urmare, te provoc să îi urmezi sfatul și nu rata în nici o zi șansa de a-ți umple sufletul cu lucruri frumoase: un vers dintr-o poezie, un citat demn de reținut, o floare gingașă, o melodie sensibilă, zăpada! la care mulți de peste mări și țări tânjesc... Ești binecuvântată că ai toate astea, ești norocoasă că ai toate simțurile întregi. Poți să guști, să miroși, să auzi, să atingi, să vezi, și cel mai important să simți!
Trăiește astfel încât cearcănele de sub ochii tăi să fie mărturia nopților nedormite pentru că asta a fost alegerea ta, pentru a fi alături de cineva drag cu prilej de bucurie.
Trăiește astfel încât ridurile să fie urmașii râsetelor în hohote și ai zâmbetelor largi, sincere și pline de iubire.
Trăiește astfel încât firele albe să poată spună povești frumoase, seara la un ceai cald, când te vei întreba în sinea ta: “Oare când au trecut atâția ani?”
Trăiește astfel încât mâinile tale să fi fost sprijinul celor necăjiți și aflați la nevoie.
Și mai ales, zâmbește! Zâmbește din tot sufletul, nu fi egoistă, dăruiește un strop de lumină oricui crezi că are nevoie, cine știe când și cum îți va fi returnat. Și nu uita să îți zâmbești ție, meriți, nu-mi spune că nu.
În speranța că nu vei mai lăsa zilele să treacă fără rost și că nu vei mai permite amărăciunii să îți umbrească privirea și gândurile, închei această scrisoare, alăturându-i o figurină superbă, marca LuxuryGifts.ro, care să îți amintească ce ți-am spus mai devreme, nu cumva să uiți: „Să nu lași să treacă o zi fără să vezi, să auzi sau să citești ceva frumos.”

Te pup cu drag,
A ta prietenă, I.

P.S. Te aștept la cafeaua aia lungă presărată cu nostalgie de care am tot vorbit, și fursecuri cu gem de prune, ca la mama acasă :-)

Articol scris pentru SuperBlog 2013