Umblă vorba prin blogosferă că... a fost odată ca niciodată un blog pitic, presărat cu petale, decorat în
toate culorile curcubeului, dar care obişnuieşte să stea în colţul lui, cuminte,
urmărind din umbră poveştile pe care alte bloguri le toarnă pe bandă rulantă,
fără să respire.
Piticul blog, Petals
of Isabelle, reflexia online a sufletului meu, nu mai mare decât o buburuză,
se confruntă uneori cu o doză neaşteptată
de nesiguranţă şi cu o creativitate care se împiedică adesea de stresul
cotidian.
Sub masca densă de petale, am păşit cu sfială în lumea SuperBlog, luptându-mă, nu cu balaurii cu şapte capete, ci cu superbloggeri
bine antrenaţi, cu minţi ascuţite şi creativitate dusă la cote maxime.
Cum am ajuns în această lume competitivă? Tot zburdând din site în site, căutând
informaţii, nu despre zmei şi cai înaripaţi, am poposit pentru câteva minute pe
site-ul unui partener media: Comunicate de presă. Am citit cu
mare interes articolul care anunţa cu surle şi trâmbiţe lansarea unei noi
ediţii de SuperBlog.
Curiozitatea nu m-a omorât, dar m-a împins mai departe, pe un blog
câştigător al unei ediţii anterioare: www.Irealia.eu.
Uimită din cale afară (mai rău decât Făt-Frumos dacă ar fi descoperit că Ileana
Cosânzeana este de fapt Muma Pădurii) de modul în care cuvintele curgeau, se
împleteau şi se închegau pe postările acestui blog, mi-am zis că pot şi eu...
măcar jumătate.
Mi-am înscris, astfel, blogul pe www.toateblogurile.ro
şi pe www.zelist.ro, ca să intru în rândul
lumii Super.
Din momentul în care mi-am azvârlit piticul
în lumea tumultoasă a SuperBlog, am încercat să construiesc lumi imaginare,
poveşti cu final fericit, note autobiografice, etc., în speranţa că roadele nu
vor întârzia să apară.
M-am învârtit cu teamă şi cu grijă printre paşii hotărâţi ai giganţilor competiţiei, cum ar fi un actual
blogger partener www.sexulslab.info, care mă făcea adeseori
să mă simt şi mai mică, citindu-i textele scrise cu pasiune şi cu toate celelalte ingrediente magice pe care
eu încă nu le-am descoperit.
Atunci când inspiraţia pleca fără să-mi dea de ştire, am încercat să-mi
maschez blocajele şi gândurile mărunte, pentru ca juriile să nu creadă că au
nimerit într-o ogradă greşită.
Aşadar, mai în vârful picioarelor, mai târâş pe coate, mai cu fruntea sus, mai
cu alifii lipsă, am rezistat două ediţii (aproape). Două bătălii din care nu am
ieşit fruntaşă, dar nici la... coadă.
Două ediţii în care am învăţat cu ce se mănâncă advertorialul (cred eu),
stil neabordat pe blogul meu până acum.
Două ediţii în care mai să mă sufoc de emoţii, stres, frustrare, entuziasm,
şi altele asemenea. Le-am trăit pe toate.
Însă, dacă la final voi trăi fericită
până la adânci bătrâneţi, probabil voi repeta experienţa. Probabil voi
îndrăzni să cresc, în modul clasic, neaşteptat: într-o lună cât alţii într-un an, şi voi ieşi – în sfârşit – din lumea
piticilor.
Dar aceasta este altă poveste...
Şi-am împrăştiat petale
De dragul Măriei Sale,
Juriul.