Tuesday, October 25, 2016

Vecina scrie un roman



De mai bine de un an
Vecina scrie un roman;
Înşiră pagini după pagini
Cu multe corecturi pe margini.
Se pierde printre ştersături
Şi prea multe tăieturi
Când îi curg alambicate
Gândurile-amestecate.
Chiar şi noapte pe la trei
Bea cafea din cana ei,
Îşi pune bine ochelarii 
Căci alunecă, ştrengarii,
Şi ţese poveşti de iubire
Când somnul e doar amintire.
Mai târziu, după patru,
Parcă o îmbie patul,
Rămâne-n pană de idei,
Iar mâţa pe perna ei
Doarme de vreo zece ceasuri.
Măcar nu mai face nazuri.
Vecina scrie liniştită
Lângă-un buchet de levănţică
Şi cu greu, printre pasaje,
Conturează personaje
Şi-ntâmplări nepovestite,
Neştiute, necitite.
Pe fereastră-acum priveşte
La soarele ce se trezeşte
Şi zâmbeşte obosită
La povestea mâzgălită.

Monday, October 24, 2016

Aţi văzut vreodată...?





Aţi văzut vreodată un trandafir cum moare,
Cum îi pier petalele triste pe cărare,
Când nu se uită nimeni şi numai vântul
Domneşte în grădină, cutreierând pământul?...

Aţi văzut vreodată cum se aprind stejarii,
Când plânge pădurea că sunt daţi uitării,
Împodobind doar suflete şi minţi rătăcitoare,
Suspinând încet că toamna-i trecătoare?...


Aţi văzut vreodată apusul în octombrie
Când cerul deodată parcă e fiinţă vie,
Amestecând culori la capăt de univers
Pentru poeţii care mai varsă câte-un vers?...




Sunday, October 23, 2016

Scrisoare către tatăl meu





 Dragă tati, 

La fel ca şi cu mami, vorbim foarte rar de când am plecat de acasă acum mai mult de zece ani şi, mai ales, de când ai reînceput serviciul şi lucrezi foarte mult. Dar eşti mereu prezent în gândurile şi în rugăciunile mele şi mă bucur de fiecare dată când vorbim la telefon, când îmi spui că eşti bine. 

Îmi povesteşti ce mai e pe la muncă şi cât de bine îţi merge acolo, ce ai mai trebăluit prin curte, că doar te ştiu, nu ai stare deloc cât e ziua de lungă şi asta mă bucură pentru că  înseamnă că eşti sănătos, ceea ce îmi doresc cel mai mult!

În ciuda multor greutăţi şi neajunsuri, nu ţi-ai pierdut nădejdea că toate problemele se vor rezolva la un moment dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi ţi-ai păstrat simţul umorului care m-a inspirat în copilărie să-ţi dedic aceste versuri: "Tati e glumeţ/ Şi are părul creţ." :)))

Întotdeauna ai fost un om blând, sensibil, corect şi, cum îţi place să spui, parolist. Nici când te enervezi nu emani strop de răutate, indiferent cât de mult te-ar supăra cineva sau ceva.

Îmi amintesc că prin clasa a doua am avut de scris o propoziţie care să conţină cuvintele "rost" şi "fire" şi nu-i dădeam de cap sub nicio formă. Atunci m-ai salvat cu simpla frază: "Eu sunt o fire năzdrăvană şi tot ce fac e cu rost", ceea ce nu e prea departe de adevăr. :))

Îmi amintesc cum ziceai mereu că nu vrei vreodată pisici în curte şi mai ales în casă, şi totuşi le-ai iubit pe toate câte au fost, te-ai ataşat de ele mai ceva decât noi şi te-ai întristat de fiecare dată când dispăreau...


Îmi amintesc cum ne plimbai pe motocicletă pe fiecare pe rând pentru că altfel nu scăpai de noi şi ne ofereai acest mic prilej de aventură, aşa cum îl vedeam noi, mici fiind.

Îmi amintesc cum vara te aşteptam să vii de la serviciu cu un pepene mare şi gras şi ce mai festin delicios era pentru noi!

Îmi amintesc de câte ori ne luai la pădure să culegem bureţi de toate felurile şi ne-ai învăţat care sunt buni, de ne luam la întrecere care culege mai mulţi şi mai arătoşi.

Îmi amintesc cum mă puneai să citesc un număr de pagini pe zi din "Gulliver în Ţara Piticilor", ca să exersez după ce am învăţat să citesc. 

Îţi mulţumesc, dragă tati, pentru răbdarea pe care ai avut-o mereu cu noi, că ne-ai iertat de fiecare dată când te-am supărat, că ne-ai încurajat pe fiecare în parte să fim mai buni şi mai sârguincioşi, că ai făcut mereu tot ce ţi-a stat în putinţă să avem o copilărie frumoasă şi lipsită de griji, pentru toate astea şi pentru mult mai multe nu cred că ne va ajunge vreodată timpul să te răsplătim cum se cuvine...

Au fost multe şi mărunte, amintiri frumoase pe care le port în suflet cu drag şi nu pot decât să sper că Cel de Sus îţi va mai da mulţi şi buni ani de acum înainte, să te avem lângă noi sănătos şi în putere, să te găsim mereu acasă cu zâmbetul pe buze şi cu braţele larg deschise pentru noi. Să ne adunăm cu toţii în jurul mesei în weekend-uri sau de sărbători, aşa cum îţi place, că mult mai ţii la tradiţia asta şi pe cât posibil vom avea grijă să o respectăm ca să te vedem fericit. :)

Te iubesc, tati!

(citeşte aici scrisoarea către mama mea)


Saturday, October 22, 2016

Tartă cu dovleac





Toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri pentru mine. Este plină de arome, de culori, de flori, de fructe şi legume gustoase şi sănătoase.

Este şi un anotimp numai bun de stat în casă şi prăjiturit. :)


Când eram mici, bunica ne făcea dovleac copt şi-l mâncam în loc de desert şi tare ne mai plăcea. Iar noi ne bucuram de aşa dulce sănătos şi aromat, mai ceva ca de o prăjitură fină cu multă cremă.


Iar seminţele le dădea cu sare şi un pic de apă şi le punea la cuptor în weekend, numai bune de ronţăit când ne uitam la seriale. 


Frumoase vremuri mai erau... Simple şi liniştite. Toamna mai este şi un anotimp plin de nostalgii, de amintiri la fiecare colţ de grădină, în fiecare borcan cu dulceaţă pregătită acum de mama noastră. Bunica nu mai este şi nici soba de pământ de unde ieşeau preparate cu gust aparte...


În cinstea toamnei, a amintirilor de demult şi a bogăţiei cu care ne surprinde de fiecare dată, am pregătit această tartă aromată şi atât de bună încât l-a cucerit şi pe soţul meu, care nu prea e fan dovleac :)


Sper să aveţi timp să o încercaţi cândva. Se prepară rapid şi este un desert uşor şi foarte aromat, pe gustul oricui!


Ingrediente:
1. Pentru blat:
125 g unt
100 g zahăr pudră
un praf de sare
2 gălbenuşuri
2 linguri lapte
250 g făină cernută

2. Pentru umplutură:

3 căni cu dovleac ras (pe răzătoarea mică)
250 g zahăr tos
două linguri de unt
300 g nuci măcinate (alternativă: migdale măcinate)
1 plic de zahăr vanilat,
3 linguri esenţă de rom
3 linguri scortişoară
50 g stafide
1 lingură de făină (sau pesmet
2 albuşuri
nuci / migdale pentru decor


Cum se procedează:


Pentru blat:

Se pun într-un bol untul, zahărul şi sarea, la care se adaugă gălbenuşurile şi, treptat, făina. Se amestecă uşor până la omogenizare. Când aluatul devine asemeni unor firimituri mai mari, se adaugă laptele. Se frământă uşor câteva minute până când devine pufos, se pune într-o folie alimentară şi se dă la frigider până este gata umplutura.


Pentru umplutură:
Dovleacul ras se pune la călit în cele două linguri de unt, împreună cu zahărul, scortişoara şi zahărul vanilat. Se lasă pe foc două-trei minute şi se amestecă din când în când. Se adaugă făina sau pesmetul, esenţa de rom, stafidele şi nucile sau migdalele. Compoziţia se lasă la răcit.

Apoi se bat albuşurile spumă şi se încorporează în compoziţia de dovleac. Se întinde aluatul în tava ună tapetată cu unt şi făină, inclusiv pe pereţii formei. Se introduce tava in cuptorul preîncins la 180°C pentru 3 minute. Se scoate şi se pune apoi umplutura, iar deasupra se presară nucă măcinată sau migdale. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Se serveşte cu poftă alături de cei dragi, într-o zi friguroasă de toamnă :)

Spor în toate!
Izabela 









 

Sunday, October 9, 2016

Octombrie


Octombrie, luna în culori de toamnă,
Se plimbă prin grădini în paşi de doamnă,
Cu delicateţe, atinge frunzele pe rând,
Le priveşte cum cad înfrânte pe pământ.

Se aprind roşii, galbene şi arămii,
Lăsând copacii toţi trişti şi pustii,
Îi părăsesc când bruma peste ei se lasă,
Nimic nu mai rămâne din pădurea deasă.

Sufletul se strânge de dor dulce-amărui,
De teamă că rămâne din nou al nimănui,
Stă zgribulit lângă-un morman de frunze moarte
Şi-şi numără pe degete speranţele deşarte...