Sunday, February 21, 2016

Poveștile mele: Anotimpuri (1)



sursă foto

Teo era pregătit. Muşcă la repezeală dintr-un croissant cu ciocolată, luă o gură de cafea amară, înşfăcă cheile de pe masă şi sări nerăbdător în maşină. Îi tremurau mâinile? Poate de la prea multă cofeină. Dar parcă-parcă era puţin emoţionat.

Îi era dor de Irina. Fusese plecată două luni în Austria, cu serviciul. Au ţinut legătura prin telefon şi prin toate mijloacele de comunicare posibile. Iar astăzi se revedeau din nou după o lungă şi interminabilă aşteptare. Îi cumpărase un bucheţel de flori de câmp. L-ar fi cules el însuşi, dar nu avea de unde. Ştia foarte bine că Irinei îi plăceau toate florile, dar o fascinau în mod special cele de câmp, simple, colorate, gingaşe... La fel ca ea, gândi Teo cu o strălucire aparte în ochi.

Irina era genul de femeie puternică, sigură pe ea, independentă, bine organizată şi cu idealuri pentru împlinirea cărora făcea toate eforturile posibile. Asta era imaginea ei de zi cu zi, pe care o întreţinea fără cusur. Aşa o văzuse şi el în primele clipe şi o plăcuse pentru asta. Dar după câteva întâlniri amicale, la un ceai, la o cafea, Irina îi arătă mai mult de atât. Teo avusese ocazia să vadă altă faţă a ei. Era o persoană caldă, iubitoare de frumos, adora natura şi în puţinul timp liber pe care îl avea, picta şi crea bijuterii handmade. Însufleţirea cu care povestea, sclipirea din privirea ei atunci când îl asculta vorbind, sensibilitatea ei crescută la tot ce era viu în jur... Toate astea îl făcură să se îndrăgostească de ea într-un mod pe care nu-l cunoscuse până atunci. Era mai mult decât chimie. Era magie în stare pură, praf de stele, clar de lună şi un nou drum în viaţă alături de ea.

Cumpărase noua maşină în timpul absenţei ei pentru a o surprinde. Amândoi îşi doreau să călătorească mult, să vadă lumea şi apoi să se aşeze la casa lor, deşi încă nu vorbiseră de un viitor împreună, de familie... Zbura cu viteza gândului şi era încântat de alegerea făcută. Prietenul lui cel mai bun îi recomandase marca aceea şi singurul lucru la care se gândea acum era că Irinei sigur îi va plăcea. O va face fericită. Cu maşina asta şi Irina alături, lumea va căpăta noi sensuri.

Imagini de vis i se perindau prin minte. 

Irina cu primăvara în păr... şi maşinuţa lor dragă purtându-i pe străzile Parisului, ocrotindu-le iubirea în zilele ploioase şi aşteptându-i cuminte lângă Turnul Eiffel, unde ei vor sărbători un an de fericire.

Irina cu vara de mână... iar automobilul, martor al plimbărilor lor romantice la apusul soarelui, pe plajele greceşti, concepute special pentru paşii lor lenţi, pentru îmbrăţişările lor lungi şi pline de iubire...

Irina cu toamna în suflet... iar maşina lor escortându-i silenţioasă către crestele Carpaţilor, unde culorile intense de octombrie se îmbină perfect cu sentimentele lor la fel de puternice.

Irina cu iarna pe umeri... iar maşina protejându-i de gerul necruţător, ţinându-i la adăpost în drum spre locuri minunate, pe unde a trecut Crăiasa Zăpezii...

Teo, om serios de afaceri, ştia că toate gândurile astea pufoase îi duceau romantismul la un nivel pe care nu şi l-ar fi imaginat vreodată. Dar acum era altceva. O avea pe Irina. Iar asta i-a dat viaţa peste cap, i-a întors lumea cu susul în jos în cel mai bun mod posibil şi nu ştia cum a putut trăi până atunci altfel... Era fericit!



2 comments:

  1. Ce frumos...parcă aș fi citit o pagină dintr-o carte de dragoste.

    ReplyDelete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...