Îmi doresc simplitate. De-a lungul anilor, am fost adepta lucrurilor cât mai colorate, mai drăguţe, dar adesea inutile, mai încărcate, mai pline și multe. Șifonierul de haine gemea, dulapul din bucătărie, comoda, noptierele. Am ajuns în ultimul an să arunc / donez peste 50% din tot ce am avut. Casa respiră ușurată, iar eu de asemenea. Îmi propun să continui la fel, să fac din asta un obicei. Să nu mai păstrez degeaba lucrurile care nu-mi folosesc și mă încarcă inutil.
Mi-a fost greu la început, eu fiind "la origini", foarte strângătoare, o "hoarder", cum ar zice englezul. Dar am așa mare nevoie de această curățenie și se simte atât de bine și psihic, spiritual, încât continui să mă debarasez de absolut orice obiect. Vă invit și pe voi să faceți la fel, asta dacă nu o faceți deja. 😊
Îmi doresc ordine. Să păstrez în ordine toate lucrurile rămase. Tot "la origini", sunt puțin cam haotică și lucrez să schimb asta. E un pic mai greu cu puiul mic, dar mă străduiesc să fac loc fiecărui lucru nou, să le ordonez cu sens și să le pun la loc după fiecare utilizare. Așa îmi ușurez mie însămi munca, zilele, iar pe termen lung, viața.
Îmi doresc organizare. Pe lângă organizarea lucrurilor propriu-zise, despre care vorbeam mai sus, foarte importantă este organizarea activităților zilnice, oricât de simple sau banale ar părea. Încă n-am ajuns să notez cu regularitate ce am de făcut, ci doar foarte rar. Între timp, îmi planific mental treburile pe care le am. Uneori reușesc să le bifez, alteori nu. Mi-am notat şi prin telefon nişte task-uri pe care le-am îndeplinit la un moment dat, dar nu suficient de repede, cum mi-aş fi dorit.
Acum revin la agenda scrisă de mână. Mi se pare o metodă mai prietenoasă.
Voi cum vă organizați treburile/ activitățile? Chiar sunt curioasă şi interesată de idei ce funcționează.
Şi ce cărți/ articole recomandați a fi utile pentru cineva care îşi doreşte să devină mai organizată, aşa ca mine? 😆
Vă mulţumesc în avans pentru ponturi şi vă doresc o săptămãnă plină de spor!
Acum revin la agenda scrisă de mână. Mi se pare o metodă mai prietenoasă.
Voi cum vă organizați treburile/ activitățile? Chiar sunt curioasă şi interesată de idei ce funcționează.
Şi ce cărți/ articole recomandați a fi utile pentru cineva care îşi doreşte să devină mai organizată, aşa ca mine? 😆
Vă mulţumesc în avans pentru ponturi şi vă doresc o săptămãnă plină de spor!
Eu sunt foarte dezorganizata si dezordonata. Dar ce functioneaza (in cazul meu):
ReplyDelete- lista cu idei pt meniul saptamanal pe care o fac inainte de a merge la cumparaturi (pt a sti exact ce sa cumpar);
- rutina de seara (pentru ca nu ma pot mobiliza dimineata, seara las totul in ordine si imi pregatesc hainele si geanta pt a doua zi);
- sofia, desi are trei ani, si-a format o rutina a ordinii. Nu ia un joc nou fara a-l pune la loc pe cel cu care s-a jucat si-si pune in sertare jucariile. Deci am ajutor...
- cand fac curatanie incep cu cea mai indepartata camera de la usa, de sus in jos, de la geam spre usa.
- debarasez constant.
Uite, lista cu idei de gătit ar trebui să o fac, să nu mă mai aolesc veşnic că nu ştiu ce să mai gătesc. Trebuie neapărat să încep şi să mă ţin de acest obicei. :D
DeleteFoarte bună şi rutina fetiţei. Cred că ajută mult, mai ales pentru ea e util pe termen lung.
Debarasatul constant este chiar o super idee. Pe asta chiar o practic cât de mult se poate.
Merci pentru ideile împărtăşite! :*
Eu sunt haotica. :) Imi tot propun sa fac aia, si cealalta dar fiecare zi pare ca mi-o planuieste altcineva, ignorand dorinta mea. :)
ReplyDeleteOfff, mă cam regăsesc. Parcă tot mă simt un pic mai bine că nu sunt singura :)))
DeleteO zi frumoasă, oricât de haotică ar fi! :D